„Mi-e imposibil să mă gândesc la o viață fără muzică”
* dialog cu soprana Bianca Mărgean, de la Opera Națională București
„Eu nu pot trăi fără mine cântând. Poate că sună a narcisism, dar și pe mine mă emoționează darul primit de la Dumnezeu și sentimentul că în mâinile mele stă o sală întreagă, că eu, în acea seara am puterea de a schimba stări sufletești, am puterea să atrag publicul într-o poveste, este minunat. Nu intru niciodată în spectacol cu gândul să cânt perfect, intru cu gândul că omul care a venit să mă vadă, să mă creadă, să creadă că eu chiar sunt personajul pe care îl interpretez”, spune soprana Bianca Mărgean, de la Opera Națională București, pe care publicul ieșean a aplaudat-o seara trecută în spectacolul „Tosca”.
– Din nou la Opera din Iași, de care vă leagă o veche prietenie. Cum a început colaborarea cu scena moldavă?
– Într-adevăr, e o mare bucurie pentru mine să revin pe scena ieșeană. Aici m-am născut ca artist, aici am prieteni, oameni foarte dragi cu care păstrez legătura. Colaborarea a început firesc, cu o audiție în urma căreia doamna Beatrice Rancea a văzut un potențial în mine și mi-a oferit în aceeași zi un contract de colaborare și cazare aici, în Iași, pe o perioadă de un an. Faptul că eu astăzi interpretez peste zece roluri principale, roluri de maturitate, se datorează exclusiv domniei sale. Am convingerea că și domnul Andrei Fermeșanu (managerul interimar al Operei ieșene – n.r.) va continua să ofere, la rândul lui, șanse tinerilor interpreți. Pe scena ieșeană am interpretat trei roluri și doar unul din poziția de colaborator permanent – „Boema”, de Giacomo Puccini. Au urmat „Tosca” și „Aida”, din poziția de angajat al Operei Naționale din București. Toate rolurile îmi sunt dragi. Le-am învățat pentru că mi-am dorit să le cânt, nimic din ceea ce cânt nu mi s-a impus.
– Veți cânta în „Tosca” alături de maestrul Marius Vlad Budoiu, un mentor pentru mulți artiști.
– Faptul că am avut ocazia să lucrăm împreună se datorează tot doamnei Beatrice Rancea, care l-a chemat să ajute tinerii care pregăteau debuturi, printre care și eu. Este un om cu o inteligență muzicală extraordinară de la care am avut multe de învățat, un om pe care îl simt foarte aproape de sufletul meu și mă bucur de fiecare dată când avem ocazia să cântăm împreună.
Reverențe am și pentru profesorul meu principal cu care am studiat la Conservator, marea noastră soprană Maria Slătinaru Nistor. Cu domnia sa am lucrat în cei patru ani de facultate și faptul că sunt același tip de voce cu a domniei sale a făcut comunicarea dintre noi mult mai facilă.
– Lucrați și cu alți maeștri de talie internațională. Ce ați luat de la fiecare? De ce este important lucrul cu mai mulți mentori?
– Am avut norocul să întâlnesc oameni deosebiți de la care am avut multe de învățat, oameni care nu mi-au cerut să cred în varianta lor și au acceptat să „colaborăm” Însă da, există trei oameni care au lucrat intens cu mine, care și astăzi, dacă am întrebări, știu că ma pot baza necondiționat – Liora Maurer, maestru co-repetitor la Metropolitan Opera, Lucy Arner, dirijor și vocal coach, și Ira Siff, vocal coach în New York și Amsterdam. Ei au avut mereu încredere în mine și în deciziile mele și niciodată nu mi-au spus că nu pot să fac ceva. Este foarte important să lucrezi cu mai mulți oameni pentru că așa ajungi să te cunoști mai bine. În general, e mai bine să asculți mai multe variante și să o alegi pe cea care ți se potrivește. Cântul vocal se bazează foarte mult pe senzații, imaginație și ele pot fi înșelătoare. Să asculți varianta unui singur om înseamnă să îți însușești percepția lui care poate nu este cea corectă. Eu am adunat informații și apoi am decis că a venit momentul să-mi ascult propriul instinct. Și am toată susținerea din partea profesorilor mei.
– Sunteți una dintre cele mai apreciate voci ale tinerei generații de artiști români, însă începuturile nu au fost ușoare. Ați avut de trecut peste prejudecăți, peste atitudini ostile, după cum ați mai spus. Care a fost resortul care v-a ajutat să mergeți mereu mai departe?
– Eu sunt născută în zodia Leului, spune-mi că nu pot să fac ceva și îmi voi aduna toate puterile ca să-ți demonstrez contrariul. Toate încercările prin care am trecut m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi. Dacă la un moment dat nu am înțeles de ce trăiesc o anumită experiență, peste ani am aflat că nimic nu a fost întâmplător.
– Ce sfaturi ați oferi unui tânăr artist care ar avea de trecut obstacole la fel de mari?
– Să se asculte și nu ma refer la a se înregistra, ci să-și asculte corpul. Nimeni și nimic nu îți poate da semnale mai puternice că faci ceva greșit, mai bine decât propriul tău corp.
– Ați amintit, cu ceva timp în urmă, că aspectul fizic este foarte important pentru un artist și aveți dreptate, însă nu ar trebui să primeze VOCEA? De ce apar etichetările?
– Pentru că asta este societatea în care trăim… Nu am un alt răspuns.
– Revenind la cariera dvs., care au fost momentele în care ați simțit că sunteți pe linia dvs. de destin?
– Atunci când performez, nimic nu mă împlinește mai mult! De ce? Pentru că, în primul rând, pe mine mă împlinește. Eu fac această meserie deoarece eu nu pot trăi fără mine cântând. Poate că sună a narcisism, dar și pe mine mă emoționează darul primit de la Dumnezeu și sentimentul că în mâinile mele stă o sală întreagă, că eu în acea seară am puterea de a schimba stări sufletești, am puterea să atrag publicul într-o poveste, este minunat. Nu intru niciodată în spectacol cu gândul să cânt perfect, intru cu gândul ca omul care a venit să mă vadă, sa ma creadă , să creadă că eu chiar sunt personajul pe care îl interpretez.
– Care au fost scenele care v-au consacrat? Ce spectacole vă sunt lipite de suflet?
– M-a consacrat prima scenă lirică a țării, Opera Națională București. Aici au avut loc aproape toate debuturile mele, aici am crescut, aici m-am maturizat. Este teatrul în care sunt angajată cu contract pe perioadă nedeterminată prin încrederea acordată de domnul director Daniel Jinga, responsabilitate de care sunt conștientă și care mă ajută să rămân mereu în formă. Spectacole? „Aida”, „Tosca”, „Don Carlo”. „Madama Butterfly” este un spectacol foarte drag sufletului meu, pe care nu am apucat să-l cânt încă în România. Debutul a fost la opera din Zagreb, apoi a venit pandemia… Am reusit să fac doar trei spectacole…
– Ce v-a adus arta, muzică? Pe ce scene v-ați dori să cântați? În ce roluri?
– În urmă cu nu mulți ani aș fi enumerat toate marile teatre ale lumii. Între timp, privind situația actuală, îmi doresc ca măcar să onorez un contract semnat în 2019 cu Opera din Frankfurt care consta în șase spectacole cu „Tosca”. Restul, las viața să mă surprindă plăcut. Consider că dacă va trebui să fiu într-un anumit loc, voi fi acolo. Cât despre rol, mi-aș dori „Turandot”, de Giacomo Puccini. Îmi doresc foarte mult să debutez în acest rol.
– Vă invit la un schimb de roluri interesant – dacă ați fi compozitor, ce rol i-ați oferi Biancăi Mărgean? Și din ce operă? Și dacă ar fi să scrieți o operă pentru Bianca Mărgean, ce subiect ați alege? Și ce rol?
– I-aș oferi o operă care să abunde de frumusețea liniilor melodice și totodată să fie modernă prin provocarea pe care ar aduce-o subiectul. O operă care să nu ocolească emoția, pentru că mi se pare ca o pot transmite și e un punct forte al interpretării mele. Mi-aș dori un rol care sa creioneze o personalitate puternică, ce nu se dă bătută niciodată, dar care are sufletul bun, drept și generos. Dacă ar fi să scriu o opera, ar fi inspirată din viață, din partea superioară a ei, acolo unde prevalează înălțimea ființei umane.
– Ce iubiți cel mai mult la arta dvs? Care sunt cele mai frumoase lucruri din viața dvs?
– Sunt o persoană introvertită și greu reușesc să mă deschid în fața oamenilor. Scena este singurul loc unde simt că pot să mă exteriorizez, unde sunt sensibilă, vulnerabilă, unde pot să plâng, să mă bucur, să fiu eu exact așa cum sunt, cu defecte și calități. Cele mai frumoase lucruri din viața mea? Familia și faptul că Dumnezeu a îngăduit să mă distribuie în cel mai frumos rol, cel de mamă. Sunt însărcinată, vom avea un băiețel, un copil mult dorit.
– „Tosca”, un spectacol impozant, cu care s-a deschis și Opera din Iași. Ce vă atrage la rolul Floriei Tosca? Dar la această operă?
– Mă regăsesc foarte mult în acest personaj. Mă consider un om puternic, un om care poate să țină piept unui bărbat, exact așa cum o face și Floria Tosca.
– Dacă muzica nu ar mai fi, ce ar fi? Ce ați pune în loc?
– Muzica este parte din viata fiecăruia dintre noi, este cea mai pura forma de exprimare. Mi-e imposibil să mă gândesc la o viață fără muzică.
A consemnat Maura ANGHEL