Continuăm celebrarea Centenarului Giacomo Puccini cu o reprezentație de excepție a operei Tosca, la care vă invităm pe 19 martie, de la ora 18:30.
Distribuția îl are în centru pe unul dintre cei mai buni tenori internaționali ai momentului, Ștefan Pop, invitat să interpreteze rolul Mario Cavaradossi. Soprana Cellia Costea va da viață protagonistei Floria Tosca, iar baritonul invitat, George Proca, va interpreta rolul baronului Scarpia.
Interpretează soliștii, corul, corul de copii și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorului invitat, Daniel Jinga.
Spectacolul are o pauză și are o durată de două ore și 15 minute.
Spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani.
Distributie
Floria Tosca – Cellia Costea
Mario Cavaradossi – Ștefan Pop (invitat)
Scarpia – George Proca (invitat)
Sacristanul – Cezar Octavian Ionescu
Angelotti – Daniel Mateianu
Spoletta – Ovidiu Manolache
Sciarrone – Marius-Mădălin Munteanu (debut)
Temnicerul – Victor Zaharia
Roberti – Petru Pavel
Păstori – Sofia Elena Neacșu, Lorenzo Marian Moise