Dragii noștri spectatori,
Zilele acestea am avut deosebita ocazie de a ne apropia prin mijloace virtuale de publicul nostru drag, simțindu-i astfel căldura și iubirea față de arta pe care noi nu contenim în a o exprima.
Suntem impresionați de cei 7.800 de spectatori care au dat curs invitației de a urmări online opera Indiile galante, de Jean Philippe Rameau, regizată de Andrei Șerban.
Sâmbătă, 21 martie, ora 18:30, vă invităm să vă lăsați purtați pe aripile iubirii eterne prezentată atât de sublim în opera Lucia de Lammermoor, de Gaetano Donizetti, în regia aceluiași inconfundabil Andrei Șerban.
Vom transmite online, cu subtitrare, premiera din anul 2015, având următoarea distribuție:
Lucia: Lăcrămioara-Maria Hrubaru Roată
Edgardo: Florin Guzgă
Enrico: Jean Kristof Buton
Raimondo: Octavian Dumitru
Arturo: Andrei Fermeșanu
Regia: Andrei Șerban
„Am ieșit din teatru cu sufletul cuprins de căldura bucuriei înalte.” (Gabriel Liiceanu)
„O montare validată la cel mai înalt nivel internațional”. (Adevărul)
„Același impact emoțional ca la Paris”. (Opera Magazine)
„O regie care nu are niciodată sfârșit”. (Liternet)
Sunt doar câteva dintre gândurile celor ce au ales să scrie despre impactul pe care acest spectacol l-a avut asupra domniilor lor.
Așteptăm gândurile și impresiile dumneavoastră și vă dorim vizionare plăcută.
Opera Națională Română din Iași
www.operaiasi.ro