„Aida” a cucerit din nou Iașul

Timp de trei seri, Opera Națională Română din Iași Aida a triumfat din nou prin vocile artiștilor care au readus „Aida” pe scenă, în distribuții de excepție. Revenită pentru rolul lui Amneris, celebra mezzosoprană Ramona Zaharia a strălucit alături de tenorul georgian Irakli Kakhidze (Radames), o voce excepțională, de o forță incredibilă. În prima distribuție au mai fost invitați soprana italiancă Alessandra Di Giorgio (Aida), baritonul Ionuț Pascu (Amonasro, Opera din București) și basul Iurie Maimescu (Ramfis, Teatrul de Operă din Chișinău), artiști impecabili, care știu să onoreze nu doar cântul și rolul de pe scenă, dar și pe ei înșiși și publicul care a retrăit povestea egipteană. Reverențele s-au îndreptat și către soprana Manuela Barna-Ipate, aflată la debut în rolul Marii Preotese, către basul Ivan Dikusar (Regele Egiptului) și către Olivian Andrișoae (Mesagerul). A doua distribuție i-a reunit pe soprana Simiona Titieanu (Aida) și tenorul Cosmin Marcovici, revenit pe scenă în rolul lui Radames după șapte ani, Sidonia Nica (Amneris, invitată), basul Andrei Yvan (Ramfis), baritonul Ionuț Pascu (Amonasro) și basul Teodor Busnea (Regele Egiptului), Manuela Barna-Ipate (Marea Preoteasă) și Olivian Andrișoase (Mesagerul).

Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, artiștii au regalat publicul cu încă „o capodoperă de interpretare integratoare, ținând sub baghetă o orchestră care a sunat fantastic. Un spectacol de mare clasă, cu desfășurare scenică impunătoare”, după cum au apreciat ieșenii care au fredonat celebrul Marș triumfal, în bucuria artiștilor care încă o dată și-au împlinit misiunea, cea de a ridica sufletele prin cântul lor divin. „Un adevărat tur de forță. Mulțumesc, Maestre Davide Crescenzi pentru ajutor, încredere și susținere! Mulțumesc cu reverență, public minunat! A fost o nebunie, o nebunie frumoasă!”, a mărturisit soprana Simona Titieanu. Baletul și vocile incredibile din Corul Operei, dirijat de maestrul Manuel Giugula, au completat tușele unui tablou memorabil care s-a așezat în galeria impresionană a Operei ieșene.

Operă în patru acte compusă de Giuseppe Verdi, bazată pe un libret  scris de Antonio Ghislanzoni, „Aida” a fost compusă pentru inaugurarea primului teatru muzical din Cairo, numit Opera Khedivial. Este nu numai una din cele mai importante lucrări ale lui Verdi, ci și o culme a genului de operă. Premiera a avut loc la Teatrul de Operă din Cairo pe 24 decembrie 1871, urmată, la un an distanță, de cea europeană, la Scala din Milano.

Maura ANGHEL