Category Archives: Uncategorized

Proiect „Trei tenori ieșeni la Roma”

Regulament acordare vouchere vacanță

„Un Ballo in Maschera”, un baleiaj între oniric și realitate

„Ador arta! Când sunt singur cu notele mele muzicale, inima îmi tresare şi ochii îmi lăcrimează şi emoţiile şi bucuriile pe care le trăiesc sunt prea mult de îndurat”, spunea celebrul Giuseppe Verdi, anticipând poate reacția publicului la operele sale, întâmpinate mereu cu o largă reverență. Emoții și bucurii imense și intense au trăit și ieșenii care au ales să petreacă seara de sâmbătă la Operă, în compania artiștilor care au adus din nou pe scenă celebrul „Un Ballo in Maschera”.

Opera în trei acte, compusă de Verdi pe un libret de Antonio Somma, a avut premiera absolută la Teatro Apollo din Roma, în 1859. Inspirată dintr-un eveniment nefericit, asasinarea regelui Gustav al III-lea al Suediei (1792), reprezentația nu are o acuratețe istorică din cauza cenzurii impuse lui Verdi și motivată de sensibilitatea subiectului. Opera se bazează pe o piesă a dramaturgului francez Eugene Scribe, care a păstrat în scrierea sa câteva nume istorice implicate, conspirația și asasinarea de la balul mascat, restul fiind ficțiune. Acțiunea se desfășoară la Boston, nu în Europa, la începutul anilor 1700, în timpul Americii colonial britanice.

În centrul distribuției a fost celebra soprană Cellia Costea, de a cărei măiestrie ieșenii s-au bucurat la fel de mult ca și la premiera spectacolului din iunie 2022. Alături de „regina acestei distribuții, în toate sensurile prezenței ei în rol”, după cum a apreciat publicul, s-au aflat doi invitați – tenorul Adorjan Pataki (Opera Maghiară din Cluj), în rolul lui Gustavo, și baritonul George Proca (Opera Națională Timișoara), care s-a bucurat de un real succes în rolul lui Renato. Spectacolul a oferit și un moment de debut, susținut de mezzosoprana Marinela Nicola-Pahoncea în rolul Ulricăi, „o voce superbă care își găsește locul binemeritat”. Îndrăgita soprana Manuela Barna-Ipate a revenit în rolul lui Oscar, în care a debutat la spectacolul din 2022, traversând arii dificile, a căror interpretare îi dovedește încă o dată măiestria artistică. Intrați perfect în rolurile lui Samuel, Silvano și Tom, bașii Ștefan Linu, Octavian Ionescu și Teodor Busnea au fost primiți cu aplauze repetate, la fel și tenorul Ovidiu Manolache (Giudice/Servitorul Ameliei).

Completat de balet, corul și orchestra aflată sub bagheta maestrului David Crescenzi, spectacolul a fost unul intens și dinamic, o demonstrație de forță artistică amprentată de către regizorul Cristi Avram, a cărui viziune a fost întâmpinată cu o largă reverență încă de la premiera din vara anului trecut. „Am încercat să pun în lumină poezia libretului și a partiturii muzicale, să aduc câteva dintre aspectele esențiale ale vieții lui Gustav al III-lea pe care le-am reinterpretat. Spectacolul nu e unul biografic; de altfel, multe dintre momentele din viața monarhului Suediei ce apar în libret sunt anacronice. Mi-am dorit, totodată, să vorbesc despre destin și despre curajul de a te juca, de a primi provocările cu brațele deschise, despre a mărturisi cu sinceritate ce se află înlăuntrul fiecăruia. Un Ballo in Maschera oferă posibilitatea de a baleia între oniric și realitate, toate sub cupola generoasă a spectacolului. Se întâlnesc pe scenă atât personaje vii, reale, cât și fantasme, frici personificate, emoții antropomorfizate. Mi-am dorit o montare vie în care să pătrunzi activ, pe care să o decriptezi, care să te surprindă din orice unghi ai privi”, mărturisea regizorul la premiera spectacolului care conturează o situație posibilă în rândul oricăruia dintre noi.

Muzica ne poate schimba și poate schimba lumea în care trăim. De numele creației verdiene se leagă și o serie de premiere în SUA, „Un Ballo in Maschera” fiind primul spectacol de operă vizionat de către președintele Abraham Lincoln. Întâmplător sau nu, a jucat și un rol istoria drepturilor civile. În 1955, Metropolitan Opera a încredințat rolul ghicitoarei Ulrica lui Marian Anderson (contralto), care a devenit primul artist negru cu un un rol important într-o montare a companiei.

Maura ANGHEL

„Aida” a cucerit din nou Iașul

Timp de trei seri, Opera Națională Română din Iași Aida a triumfat din nou prin vocile artiștilor care au readus „Aida” pe scenă, în distribuții de excepție. Revenită pentru rolul lui Amneris, celebra mezzosoprană Ramona Zaharia a strălucit alături de tenorul georgian Irakli Kakhidze (Radames), o voce excepțională, de o forță incredibilă. În prima distribuție au mai fost invitați soprana italiancă Alessandra Di Giorgio (Aida), baritonul Ionuț Pascu (Amonasro, Opera din București) și basul Iurie Maimescu (Ramfis, Teatrul de Operă din Chișinău), artiști impecabili, care știu să onoreze nu doar cântul și rolul de pe scenă, dar și pe ei înșiși și publicul care a retrăit povestea egipteană. Reverențele s-au îndreptat și către soprana Manuela Barna-Ipate, aflată la debut în rolul Marii Preotese, către basul Ivan Dikusar (Regele Egiptului) și către Olivian Andrișoae (Mesagerul). A doua distribuție i-a reunit pe soprana Simiona Titieanu (Aida) și tenorul Cosmin Marcovici, revenit pe scenă în rolul lui Radames după șapte ani, Sidonia Nica (Amneris, invitată), basul Andrei Yvan (Ramfis), baritonul Ionuț Pascu (Amonasro) și basul Teodor Busnea (Regele Egiptului), Manuela Barna-Ipate (Marea Preoteasă) și Olivian Andrișoase (Mesagerul).

Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, artiștii au regalat publicul cu încă „o capodoperă de interpretare integratoare, ținând sub baghetă o orchestră care a sunat fantastic. Un spectacol de mare clasă, cu desfășurare scenică impunătoare”, după cum au apreciat ieșenii care au fredonat celebrul Marș triumfal, în bucuria artiștilor care încă o dată și-au împlinit misiunea, cea de a ridica sufletele prin cântul lor divin. „Un adevărat tur de forță. Mulțumesc, Maestre Davide Crescenzi pentru ajutor, încredere și susținere! Mulțumesc cu reverență, public minunat! A fost o nebunie, o nebunie frumoasă!”, a mărturisit soprana Simona Titieanu. Baletul și vocile incredibile din Corul Operei, dirijat de maestrul Manuel Giugula, au completat tușele unui tablou memorabil care s-a așezat în galeria impresionană a Operei ieșene.

Operă în patru acte compusă de Giuseppe Verdi, bazată pe un libret  scris de Antonio Ghislanzoni, „Aida” a fost compusă pentru inaugurarea primului teatru muzical din Cairo, numit Opera Khedivial. Este nu numai una din cele mai importante lucrări ale lui Verdi, ci și o culme a genului de operă. Premiera a avut loc la Teatrul de Operă din Cairo pe 24 decembrie 1871, urmată, la un an distanță, de cea europeană, la Scala din Milano.

Maura ANGHEL

„Rigoletto”, un spectacol plin de daruri artistice

„Mulțumim din suflet pentru prestația din această seară. Excepțional spectacol, ați realizat cel mai frumos rol la Opera din Iași”, a fost unul dintre mesajele pe care baritonul Lucian Petrean le-a postat pe contul său din social media la finalul unui nou „Rigoletto” încheiat cu aplauze bine meritate. „Hrană pentru suflet! Motivație și determinare!”, a fost replica îndrăgitului artist, unul dintre cei mai buni baritoni din România.

Lucian Petrean, titular la Opera Națională București, este cel mai bun bariton din România pentru rolul bufonului Ducelui de Matua, așa după cum a spus dirijorul David Crescenzi. Bistrițean școlit în ale muzicii la Cluj, strămutat la București, este un oaspete drag al Iașului. A debutat cu „Rigoletto” în 2010, în cadrul Festivalului „Viva Vox” la Opera Naţională din Cluj Napoca. „Atunci când mi s-a propus m-am temut un pic pentru că este un rol greu, cu care alții își încheie cariera, iar eu eram la început. Rolul lui Rigoletto este un vis pentru orice bariton. Spun acest lucru pentru că, dincolo de dificultăţile tehnice, personajul are și daruri interpretative mari – este și bufonul Ducelui de Mantova, dar și tatăl îndurerat de pierderea fiicei răpite, Gilda, o copilă de 17 ani, pe care o vede ucisă chiar sub ochii săi”, mărturisea maestrul într-un interviu.

Revenit la Iași cu același drag, baritonul a oferit un spectacol de echipă, în care toți s-au străduit să-l înconjoare cu talent, să-i dăruiască foarte multă autenticitate în crearea personajelor. O distribuție omogenă în care, vocal, toți artiștii au fost în mare formă, după cum a apreciat și publicul.

Rolul Ducelui di Mantova a fost  interpretat de tenorul invitat Paul Lungu, sosit de la Constanța. Pe scenă au evoluat superb basul Teodor Busnea (Sparafucile), mezzosoprana Florentina-Irina Onică (Maddalena), soprana Brîndușa Moțoc (Giovanna), basul Daniel Mateianu (Monterone), basul Victor Zaharia (Marullo), tenorul Ovidiu Manolache (Borsa), baritonul George Cojocariu (Ceprano), soprana Angelica Solomon (Contesa Ceprano), tenorul Florin Roman (Uşierul) și tenorul Gabriel Doru (Pajul), magia serii fiind completată de către corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului Vladimir Lungu.

O piesă cenzurată, transformată într-o operă de mare succes

„Rigoletto” este o operă în trei acte de Giuseppe Verdi. Libretul italian a fost semnat de Francesco Maria Piave pe baza piesei „Regele petrece”, scrisă, în 1832, de Victor Hugo. În ciuda problemelor inițiale serioase cu cenzorii austrieci care aveau control asupra teatrelor din nordul Italiei la acea vreme, opera a avut o premieră triumfală la La Fenice din Veneția, pe 11 martie 1851.

Inițial, textul lui Victor Hugo s-a presupus a fi despre regele Francisc, însă a fost perceput ca o critică a regelui de atunci al Franței, Louis-Philippe, pe care scriitorul nu prea îl îndrăgea. Ca urmare, piesa a fost retrasă de cenzori după doar o singură reprezentație, apoi transformată de Verdi într-o operă.

Drama bufonului Triboulet – care se petrecea pe fondul imoralității și desfrâului regelui François I – este transferată de Verdi de la curtea franceză într-un mic ducat italian – Mantua. Astfel, regele devine duce. Parcursul dramatic îl prezintă pe contele de Monterone, a cărui soție îl înșelase căzând pradă farmecelor ducelui de Mantua și devenind subiect de mare distracție Blestemul aruncat de conte asupra bufonului Rigoletto se finalizează tragic. Bufonul aflat în siguranță, la adăpostul bunăvoinței și sprijinului stăpânului său, își permisese o atitudine zeflemitoare față de cei înșelați. Ironia și roata vieții vor face ca acesta să plănuiască uciderea ducelui, pentru a spăla onoarea fiicei sale. Faptul că Gilda este conștientă de caracterul urât al celui pe care îl iubește nu o împiedică să îi rămână devotată, sacrificându-se, în final, pentru a-i salva viața. Povestea se încheie în momentul în care Rigoletto descoperă că trupul inert, pentru care plătise asasinul, nu este al rivalului său, ci al Gildei.

Despre operă, Victor Hugo a afirmat că este chiar mai bună decât propria piesă.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu basul Marius Boloș

„Îmi place să fiu personajul negativ pentru că mă scoate din zona de confort.”

* dialog cu  basul Marius Boloș, de la Opera Națională Română din București

„Nu trebuie să fii neapărat titan ca să impresionezi. Eu cred că fiecare dintre noi e dator să transmită cât poate de mult în timpul unui spectacol fie că stă o oră pe scenă sau are de cântat câteva fraze”, spune basul Marius Boloș, de la Opera Națională Română din București, pe care publicul ieșean l-a aplaudat în opera „Bărbierul din Sevilla”, unde a interpretat rolul lui Don Basilio.

– Din nou la Iași. Cum ați regăsit orașul, opera, artiștii?

– Vă mulțumesc pentru posibilitatea realizării acestui interviu.
Iașul îmi place foarte mult. E un oraș frumos, cu oameni calzi și primitori,  cu parcuri frumoase și locuri încărcare de istorie și energie frumoasă. Publicul este de fiecare dată călduros, dar și exigent. Este obișnuit cu spectacole de bună calitate, are așteptări de la artiști, dar la finalul unei reprezentații știe să răsplătească cu aplauze, cu vârf și îndesat, artiștii de pe scenă. Colegii mei de la Opera Națională Română Iași sunt foarte preocupați de meseria lor, adevărați profesioniști. Îmi face plăcere să colaborăm de fiecare dată când se ivește ocazia.

– Cum a început colaborarea cu teatrul liric din Iași? În ce spectacol ați debutat și cu ce rol? Cum s-a scris apoi această poveste frumoasă?

– La Iași vin cu plăcere de fiecare dată, prezențele mele aici sunt destul de numeroase. Cam de 15 ani vin în fiecare stagiune atât la Operă, cât și la Filarmonică. Primul spectacol pe care l-am făcut la Iași a fost „Samson și Dalila” de C. Saint-Saens, în care am interpretat rolul Bătrânului evreu. De conducerea muzicală s-a ocupat maestrul Cristian Oroșanu.
După această experiență, am revenit de multe ori la Iași. Am avut onoarea de a cânta în spectacolul „Don Giovanni” de W.A. Mozart, spectacol cu care Opera ieșeană a revenit în superba clădire în care își desfășoară activitatea.

– Sunteți un artist cu o carieră foarte frumoasă. Care sunt momentele cele mai frumoase? Dar cele mai grele? 
– După un spectacol reușit, sunt foarte fericit și recunoscător. Nu există un moment mai frumos decât atunci când plec acasă cu mulțumirea că am făcut tot ce ținea de mine ca să iasă un spectacol bun. De obicei, momentele cele mai grele sunt cele în care pregătesc debutul într-un rol, cu toată „bucătăria” și finisajele necesare, dar merită tot efortul.

–  Care este rolul care credeți că vă definește? De ce? Ce împrumutați din roluri și ce dați din personalitatea dvs?
– Nu știu dacă este vreun rol care mă definește. Bineînțeles că am câteva roluri favorite. Îmi place să fiu personajul negativ din poveste pentru că mă scoate din zona de confort și sunt, în general, roluri de compoziție. Dacă ar fi să fac un top 3 al rolurilor preferate, aș spune că îmi place mult Marele Inchizitor din opera „Don Carlos” a lui G.Verdi, Mefisto din opera „Faust” a lui Ch. Gounod și Hagen din „Götterdämmerung” a lui R. Wagner. Cred că fiecare artist împrumută sau imprimă câte ceva personajelor pe care le interpretează.

– Am vorbit despre personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? Este o întrebare pe care o adresez deseori și la care primesc, evident, răspunsuri diferite, foarte bune de inserat într-un manual de „Cum să fii personajul perfect”.
– De obicei mă documentez cât pot de bine în legătură cu persoanele pe care trebuie să le interpretez, ca să văd și contextul istoric și literar în care au apărut. Apoi foarte important este textul muzical, dar, la fel de important este și textul literar pe care îl declam fără suport muzical până consider că am găsit toate valențele și intențiile personajului. Nu știu dacă iese personajul perfect, dar încerc să îl aduc cât mai aproape de perfecțiune.

– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Cred că opera m-a ales pe mine. A fost un joc al întâmplărilor.
Eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea. Cântam într-un cor care avea mai mulți membri de la Conservator. Într-o zi, un coleg mi-a propus să îmi facă cunoștință cu profesorul lui de canto pentru a deprinde mai bine arta cântului. L-am ascultat și după ce l-am cunoscut pe primul meu profesor de canto, domnul Marian Boboia, acesta mi-a propus să dau admitere la Conservator. M-am pregătit cu dumnealui și în acel an am devenit student al Facultăţii de Muzică din Oradea.
Încă din timpul Facultății am colaborat cu Opera Română din Cluj-Napoca, lucru pentru care îi sunt recunoscător maestrului Alexandru Fărcaș, director al Operei clujene la acea vreme și profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvirea facultăţii am venit la București pentru a-l cunoaște pe maestrul Pompeiu Hărășteanu, un om deosebit și o voce de bas unică.  El m-a susținut pentru a da o audiție la Opera Națională din București pe care am luat-o cu succes. Mi-a rămas  model și mentor până la plecare dumnealui în Corul Îngerilor.

– Care a fost primul rol din cariera dvs?
– Am debutat pe scena operei clujene cu rolul Il Commendatore din Opera „Don Giovanni” de W.A Mozart, iar la București cu rolul Monterone din opera „Rigoletto” de G. Verdi.

– Vorbiți cu mare pasiune despre muzică și mă întreb care au fost rolurile din care poate nu ați fi vrut să mai ieșiți de pe scenă?
– Da! Mefisto e un rol drag mie. 

– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Îmi doresc să fac roluri din repertoriul wagnerian. În acest sens, am acum în studiu Wotan din „Walkiria”. La început l-am luat ca pe o provocare la care m-a supus profesorul meu de canto, Adrian Băianu, și care, spre surprinderea mea, îmi vine foarte bine.

– Sunteți și teolog, și artist liric, la fel ca mulți cântăreți de operă.
– Sunt două domenii foarte apropiate, care ar trebui să se slujească unul pe celălalt. Dacă pentru teatrul liric zona de teologie este o pepinieră foarte productivă, mi-aș dori tare mult să văd în facultățile de teologie că se studiază mai mult canto și oratorie. Preoții au o viață grea cântând în tot felul de condiții vitrege (aer liber, frig etc), iar orele de canto i-ar ajuta mult să înțeleagă cum funcționează instrumentul lor și cum să aibă grijă de el.

– Ați cântat pe multe scene și lângă mulți titani. Ce momente și lângă ce oameni ați simțit că muzica este calea dvs de destin?
– Nu trebuie să fii neapărat titan ca să impresionezi. Ca exemplu, vă spun că am cântat alături de colegii mei în multe spectacole „Aida” și am fost impresionat de colegul care făcea rolul Solului. Nu e o condiție să fii mare ca să impresionezi. Eu cred că fiecare dintre noi e dator să transmită cât poate de mult în timpul unui spectacol fie că stă o oră pe scenă sau are de cântat câteva fraze.

– Cum este omul Marius Boloș? Ce face atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni are?
– Îmi place mult să gătesc, să stau în grădină și când am timp, să merg la pescuit. În rest, am programul unui om obișnuit cu cât mai multă mișcare, timp petrecut cu familia și cu cei dragi și bineînțeles, studiu.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu tenorul Ștefan von Korch

„Muzica este un dar dintr-o altă dimensiune.”

* spune tenorul Ștefan von Korch, invitat în spectacolul „Văduva Veselă 2.0” de către Opera Națională Română din Iași

– Din nou la Iași, unde publicul v-a aplaudat în spectacolul „Văduva Veselă 2.0”. Cum a fost revenirea în noua experiență lirică?

– Într-adevăr, am revenit pentru câteva zile la Iași cu mare entuziasm pentru două spectacole oficiale, care s-au transformat în trei reprezentații fiindcă și a doua repetiție generală a avut un public numeros, ceea ce ne-a bucurat și mai mult. Este o recunoaștere a faptului că noua montare a producție a maestrului Andrei Șerban este foarte apreciată, dat fiind faptul că de fiecare dată sala este plină. Publicul ieșean este unul deosebit de cald și avizat poate și pentru că actuala conducere, și mă refer la domnii Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, sunt preocupați în a promova și a face cunoscut tot ceea ce ține de construcția și calitatea unor spectacole, cum este și „Văduva veselă 2.0”. Cel mai mult mă bucură faptul că pot lucra la astfel de producții alături de colegii și prietenii din ansamblul Operei ieșene. Toți sunt oameni deosebiți, cu care am o relație foarte apropiată. Este o plăcere să mă reîntâlnesc cu ei și cu publicul.

– Bucuria a fost împărtășită, iar publicul v-a apreciat mult în rolul lui Camille de Jolidon. Ce ați împrumutat și ce i-ați dat dvs personajului?

– Acest personaj Camille de Rossillon, care în noua montare a maestrului Andrei Șerban preia numele de Camille de Jolidon, este unul în jurul căruia se învârte o mare parte a acțiunii. De ce? Pentru că ambasadorul Zetta îl crede avid după averea văduvei Glavary, ceea ce este complet eronat, el fiind doar îndrăgostit de soția lui, cu care are o aventură, ea (Valencienne) fiind motivul pentru care Camille apare în preajma ei. Toate acestea se întâmplă fiindcă Valencienne vrea să își păstreze statutul de femeie măritată. Eu primesc averea văduvei și astfel putem cocheta mai departe împreună. Andrei Șerban are geniul de a ajuta ca fiecare interpret să devină chiar personajul din poveste, vede ceea ce noi uneori nu putem zări. Maestrul vede posibilitățile unui artist, știe ce să ceară de la fiecare, ne îndrumă în așa fel încât la final te simți ca și cum ai fi acel personaj. E o adevărată provocare și onoare să fiu inclus și în a doua montare a „Văduvei Vesele” fiindcă știu că de fiecare dată când îl întâlnesc pe Maestru mă voi raporta altfel la tot ceea ce voi face și în alte roluri.

 – Nu sunteți pentru prima oară la Iași, anul trecut v-am aplaudat în „Don Pasquale”.

– „Don Pasquale”, da… O operă frumoasă și plină de acțiune pe care am interpretat-o cu emoție și entuziasm mai ales că, în momentul, în care am fost invitat, eram la 600 de kilometri de Iași, iar rolul era necântat de ceva vreme. Eram la țară, la părinții mei, mergeam spre pădure când am aflat că a doua zi, la ora 12, este repetiția generală la „Don Pasquale”, iar în următoarea zi era spectacolul! În timp ce mergeam spre pădure, repetam în minte rolul sau ceea ce credeam că mai știu din rol! Am acceptat provocarea, am călătorit toata noaptea, am ajuns cu 15 minute înainte de repetiția generală și am cântat, fiindcă toata lumea avea nevoie să mă audă – colegi, orchestra, dirijorul… Am avut niște colegi extraordinari, cu Andrei Yvan în rolul lui Don Pasquale, un fost coleg de facultate cu care, de mult timp, ne făceam planuri să cântăm împreună. Eu tot spuneam că nu prea cunosc opere unde să fie nevoie de doi baritoni pe scenă, dar iată că el a trecut la bass și eu la tenor, așa că visul nostru a devenit realitate.

– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași și ce v-a atras la prima invitație?

– Colaborarea cu Iași a început în anul 2016, când am făcut parte din distribuția spectacolului „Văduva veselă”, prima montare cu Andrei Șerban. Atunci am lucrat aproape două luni zilnic, era o variantă mai lungă, mai antrenantă și mai copleșitoare, dar mereu într-un mod pozitiv. De atunci, Opera Iași îmi acordă încredere și mulțumesc mult pentru invitație. Este o onoare pentru mine să fiu pe scândura Operei ieșene. Am cunoscut oameni extraordinari începând de la colegii de scenă, apoi cei de la administrație, costume, recuzită, orchestră, cor.

– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol?

– Atunci când lucrez la un rol îl abordez prin prisma tipologiei vocale. Analizez modul în care și alți interpreți l-au abordat, ascult părțile importante. Dacă decid că este cel puțin aproape de factura mea vocală, încep prin a-l memora, apoi îl studiez singur, dar și cu profesorul meu de canto. Sunt roluri pe care ți le poți însuși rapid din punct de vedere vocal și scenic, iar altele care sunt mai dificile, psihologic vorbind și la fel, vocal. Pentru un rol nou sau unul foarte greu, pot să spun că m-am pregătit și 8 luni, studiind zilnic. Eu prefer rolurile foarte înalte, însă România nu avem neapărat un repertoriu adecvat pentru vocalitatea mea. Ca urmare, am abordat și roluri care nu sunt neapărat pentru vocea mea, dar cui nu-i plac provocările?!

– Există personajul perfect?

– Personajul perfect nu știu dacă există, dar dorința de a face un personaj este foarte importantă. Pentru a fi asemenea unui personaj este nevoie de timp și autocunoaștere. Cred că unui artist îi este destul de dificil să se identifice cu un anume rol, mai ales dacă nu a trecut prin niște situații similare. Degeaba vorbești despre dragoste când tu nu ai trăit-o sau ești într-un rol de erou iar tu ești timid… Uneori este o luptă cu propria persoană, dar o luptă frumoasă.

– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales opera? Ce v-a atras la muzică?

– Sincer să vă spun, nu cred că eu am ales opera, ci mai degrabă invers. Când aveam 3 ani am cântat la acordeon, iar la 4 ani la pian. Sunt norocos că părinții mi-au putut oferi aceste instrumente care m-au făcut să mă dezvolt în această direcție. Pentru mine, muzica este o necesitate. Chiar dacă nu sunt pe scenă, fie că muncesc la câmp, repar ceva, conduc mașina, eu ascult muzică, fredonez. Muzica este gândul care nu îmi dă pace. Am început cu muzica populară slovacă. Din partea mamei, eu sunt slovac și neamț de la tată. Mereu am făcut parte din ansamblul folcloric al zonei mele, am cântat în festivaluri din țară sau din Slovacia, unde se adunau toate naționalitățile, deci scena a făcut mereu parte din viața mea. Tot ceea ce fac eu acum îi datorez tatălui meu care m-a încurajat în direcția muzicii. Ei, acum cam începe să-și schimbe părerea, dar sunt norocos că pot decide singur ce îmi doresc. Am început să studiez muzica în clasa a IX-a, la Liceul de Artă Oradea. În primul semestru am cântat muzică populară, iar doamna mea profesoară de atunci mi-a zis: „Dragule, din semestrul viitor vei cânta muzică populară, dar nu românească, ci italiană”. Așa a intrat opera în viața mea.

– Încerc să îmi imaginez continuarea poveștii…

– După un an când am aflat că este vorba despre operă, am plâns în hohote că eu așa ceva nu doresc, dar cu toate astea am continuat. Cred că sunt un pic masochist la acest capitol. Am trecut prin toate vocile masculine – am fost doi ani contratenor, apoi trei ani bariton, a urmat un an de repertoriu de bas-bariton și acum sunt tenor. Ceea ce pot spune cu siguranță este că i-am oferit operei toată dragostea și dedicația mea. Primul meu rol din călătoria mea scurtă în partitura de tenor a fost „Flautul fermecat”, o operă pe care și acum o îndrăgesc. Cel mai greu, dar și frumos rol pentru mine, a fost I Puritani, de Vincenzo Bellini. Muzica este pur și simplu un dar dintr-o altă dimensiune.

– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?

– Personal, cred că încă am un drum de parcurs pentru a mă considera un artist.. Încerc să fiu și să îmi dau silința de a fi cât mai veridic pe scenă, mă dedic cu adevărat, dar a fi artist cred că înseamnă „o persoană care își dedică toată viața artei sale” fără ca el să creada că a terminat. Îmi doresc să șlefuiesc această titulatură de artist.

– Ați colaborat nu doar cu opere celebre, ci si cu filamonici. În care gen de muzică vă regăsiți cel mai mult?

– În ceea ce privește repertoriul vocal-simfonic, pot să spun că sunt destul de implica în a-l dezvolta. Învăț lucrări noi, pentru mine este ca și cum aș fi pe scena operei, este asemănător și necesită tot la fel de multă dedicație ca și opera. Sunt lucrări de o dificultate serioasă, chiar dacă nu necesită mișcare scenică. Nu am o anume preferință, ambele genuri mă încântă la fel de mult.

 – Sunteți un tenor foarte apreciat. Care sunt scenele unde v-ați simțit cel mai bine și alături de care artiști?

– În scurta mea călătorie am avut foarte mulți colegi cu care am dezvoltat adevărate prietenii, artiști desăvârșiți. Am colaborat cu aproape toate operele din țară. Încă nu am cântat la Timișoara, dar sunt sigur că voi ajunge și acolo, urmează să vedem unde ne mai poartă opera. Nefiind parte al unui ansamblu stabil, nu pot spune că mă simt ca acasă pe vreo scenă. Iubesc Iașul, Bucureștiul, Clujul, toate scenele pe care am pășit m-au făcut să fiu ce sunt astăzi. Sunt recunoscător tuturor celor care mi-au acordat toate aceste șanse. Visul meu este să fiu printre cei mai buni, să îmi depășesc limitele, să cânt pe cât mai multe scene, să rămân dedicat misiunii pe care o am în aceasă viață.

A consemnat Maura ANGHEL

Noemi Onucu aduce primele premii câștigate de un artist ieșean la Concursul Internațional de Canto „Giulio Neri”

A debutat pe scena Operei Naționale Române Iași, la Gala de deschidere a stagiunii 2022-2023. La doar 16 ani, Noemi Onucu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”din Iași, promitea mult, iar acum a confirmat că vocea ei va răsuna pe marile scene ale lumii, așa cum a fost la una dintre cele mai mari competiții – Concorso Internazionale di Canto Lirico „Giulio Neri” (Siena, Italia), unde a câștigat Premiul I și Premiul „Gaetano Donizetti”, în aplauzele unui public rafinat și cu multe aprecieri din partea celebrului bariton Leo Nucci, președintele juriului. „Muzica mă conectează cu Creatorul ei. Iubesc să cred că este un dar divin pentru noi, oamenii, și cu acest gând în minte pornesc de câte ori cânt.  Am o profundă recunoștință pentru toți care îmi sunt alături. Când știu că Tatăl Ceresc este lângă mine, nu am nicio teamă că lucrurile nu vor merge așa cum trebuie. Toate sunt rânduite să existe la vremea lor, iar drumul meu este sigur. Va trebui să merg hotărâtă spre țintă, bucurându-mă de frumoasele taine ale muzicii”, spunea Noemi anul trecut, când a debutat pe scena Operei din Iași.

Acum, tânăra soprană, elevă la Colegiul Națională de Artă „Octav Băncilă”, a făcut încă o dată dovada harului ei, dar și a credinței că orice vis poate fi împlinit. „Minuni, minuni, minuni!! De la vremea de afara, la ultimul sunet din vocea mea, n-au fost decat binecuvântări revărsate…

A fost o aventură cu Dumnezeu, cu mama, cu muzica. 

La fiecare pas primeam încă o confirmare că va fi bine!

Mulțumesc, Diana Munteanu (profesoara de canto – nr.r) pentru tot.  Toate încurajările, toate îndrumările, corectările și lacrimile de bucurie!

Multumesc familiei, care aștepta cu sufletul la gură și s-a bucurat împreună cu noi, de la distanță. Sunt recunoscătoare pentru atâta susținere, pentru România mea dragă, pentru oamenii minunați pe care am avut onoarea să-i cunosc până acum”, a fost mesajul sopranei Noemi Onucu.

Concorso Internazionale di Canto Lirico „Giulio Neri” este o competiție foarte importantă pentru viitorii artiști, fiind prezidat de legendarul bariton Leo Nucci. Bucuria a fost egal împărtășită și de profesoara ei de canto, îndrăgita Diana Neacșu, pentru care premiile câștigate la Siena sunt o dovadă că Universul i-a dat misiunea perfectă, de a modela vocile de aur ale tinerilor. „Sunt copleșită și fericită totodată. De obicei, la acest concurs foarte important nu prea participă elevi, ci artiști deja formați. Noemi a adus colegiului nostru primele premii acordate sub patronajul celebrului Leo Nucci”, a spus prof. Diana Neacșu. Și îndrăgitul profesor are propria scenă – sala de clasă unde se nasc și se reflectă visele, iar publicul meu îi sunt toți care i-au motivat alegerea de a le râmâne primul ghid spre desăvârșirea lor profesională.

Reverențe tuturor!

Maura ANGHEL

După 40 de ani, Premiera „Il Trovatore”, un succes anticipat

Fonoteca Muzicală Radio și-a redeschis porțile în fața prezentului, colecția fiind îmbogățită cu o nouă producție a operei „Il Trovatore”, de GiuseppeVerdi, a cărei premieră a avut loc la Iași. Timp de două seri, Opera Națională Română din Capitala Moldovei a strălucit din nou grație artiștilor lirici care au oferit două reprezentații de excepție ale celebrei lucrări verdiene. Cu două distribuții ce au reunit artiști de talie internațională, „Il Trovatore” a fost și primul spectacol de operă de la Iași transmis de Radio România Muzical, care a început emisia și din Capitala Moldovei. „Ne bucurăm că Iașul a intrat pe harta emisiunilor culturale și că vom avea o colaborare foarte bună. Artiștii din Iași vor putea fi auziți nu doar în toată România, ci și în Europa, grație afilierii la Uniunea Europeană de Radio”, a spus Cristina Comandașu, directorul general al postului.

Noua montare a celebrei operei verdiene a venit la o distanță de 40 de ani de la ultima premieră, din 1961. Regia, costumele și luminile au purtat semnătura maestrului de Matteo Mazzoni (Italia), decorul a fost creat de Giacomo Calliari, iar de video design s-a ocupat Luca Attilii. „Maestrul Mazzoni revine la Iași la o distanță de 11 ani, când a montat Bărbierul din Sevilla, în care am avut bucuria să cânt. Suntem onorați că ne-a acceptat invitația.  S-a muncit foarte mult nu doar pe partea lirică, ci în toate segmentele. Ne-am dorit să păstrăm autenticitatea inclusiv la costume, am avut un referent istoric care ne-a îndrumat. Cele două distribuții au reunit nume celebre ale scenei internaționale, dar am oferit o șansă și tinerilor foarte talentați”, a precizat Andrei Fermeșanu, managerul interimar al ONRI. Alături de stafful Radio România Muzical, noua producție a adus la Iași invitați de seamă, care s-au bucurat de prestația impecabilă a artiștilor. „Fie ca acest început, atât de dorit, să aibă cele mai frumoase continuări pentru genul spectacolului liric și interpreții români de operă”, a adăugat și muzicologul Luminița Arvunescu, realizator de emisiuni la Radio România Muzical.

Cu acțiunea stabilită în Spania secolului al XV-lea și împărțită în patru acte, opera dezvăluie povestea a patru personaje: Leonora, Manrico, Contele de Luna și Azucena. Trubadurul este rezultatul apropierii lui Giuseppe Verdi de scrierile lui Antonio Garcia Gutiérrez, scriitor spaniol contemporan cu el, care a scris drama El trovador, jucată pe un libret de Salvadore Cammarano. „Povestea are loc în timpurile iluminării artei, ale lui Da Vinci, Botticelli, cu 50 de ani mai devreme de descoperirea Americii. Am păstrat linia tradițională, pe care am pus-o în evidență cu tehnica modernă, cu lumini și aranjamente scenice de excepție”, a spus regizorul Matteo Mazzoni.

Firul narativ al compoziției se concentrează pe zbuciumul iubirii specifice triunghiului amoros, pigmentat cu dueluri, neîmpliniri și răzbunări. În contrast cu starea încrâncenată a eroilor, atmosfera din opera „Trubadurul” e pastelată de viață liberă și aventuroasă a țiganilor, a cărei chintesență se regăsește în renumitul moment muzical „Coro degli zingari”. În prima seară, din distribuție au făcut parte Alexandru Constantin (Contele de Luna), Florin Guzgă (Manrico), Cellia Costea (Leonora), mezzosoprana Carmen Topciu (Azucena), Ivan Dikusar (Ferrando), soprana Diana Ionescu (Ines), Ovidiu Manolache (Ruiz), Ștefan Linu (un bătrân țigan) și Alivian Andrișoae (Un mesager). În a doua seară, publicul a fost în compania lui Adrian Mărcan (Contele de Luna), Daniel Magdal (Manrico), Ana Maria Spataris (Leonora), Alina Dragnea (Azucena), Teodor Busnea (Ferrando), Angelica Solomon (Ines), Adrian Ionescu (Ruiz). De remarcat prezența sopranei Cellia Costea, sosită de la Opera din Atena, a mezzosopranei Carmen Topciu (care a urcat pe marile scene ale lumii din Sydney, Frankfurt etc), a tenorului Daniel Magdal (directorul adjunct al Operei din București), a baritonului Adrian Mărcan și a consacratului dirijor David Crescenzzi care, alături de ceilalți invitați și artiștii lirici apreciați ai ONRI, au oferit două seri de excepție în care sugestiile goticului italian și Renașterii s-au îmbinat perfect cu avangardismul tehnicii digitale. 

Maura ANGHEL