„Don Pasquale”, un regal aniversar al debuturilor valoroase

„Un spectacol ce a durat ca o clipă sau invers”, a spus basul Andrei Yvan la finalul operei „Don Pasquale”, oferită ieșenilor de Ziua Fericirii. Spectacolul, impecabil pus în scenă de artiștii Operei Naționale Române Iași (ONRI), a marcat și o serie de aniversări, toate legate de debuturi. „Spectacolul a avut o însemnătatea specială pentru mine. În luna martie 2002, debutam pe scena Operei Naționale Române din Cluj cu Don Pasquale”, a rememorat apreciatul dirijor Vladimir Lungu momentele de început ale carierei sale.

Pentru basul Andrei Yvan, spectacolul îndeplung aplaudat de public i-a adus încă un debut. „Am trăit momente magice o dată cu debutul meu în rolul lui Don Pasquale, alături de dragii, frumoșii, puternicii, talentații și minunați mei colegi, îndrumați de bagheta Marelui Maestru Vladimir Lungu, acompaniați de acuratețea muzicală a Orchestrei si a Corului Operei Naționale Române din Iași, cu o concepție deosebită a regizorului Victor Zaharia. Totodată este și o mare bucurie de a sărbători cei 10 ani de la debutul meu oficial pe scenă, care a avut loc la Opera Națională din Cluj, oraș în care mi-am absolvit studiile muzicale, am crescut si m-am dezvoltat. Vă mulțumesc enorm tuturor!!! Maestrului meu Marius Vlad, tuturor colegilor și profesorilor mei din Cluj, vă sunt tuturor foarte recunoscător!!!Sunteți și veți rămâne mereu în inima mea! Felicitări din tot sufletul meu tuturor colegilor mei minunați de la toate compartimentele Operei pentru minunatul spectacol”, a spus adăugat Andrei Yvan.

Mulțumesc, de Ziua Fericirii

„Ziua fericirii” a fost pentru mulți artiști despre „Don Pasquale” și despre „Mulțumesc!!!”. „Felicitări și un Mare mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui spectacol pe scenă și din culise. Sunt mulți!!! Mulțumim Victor Zaharia pentru felul în care ne-ai unit cu bucurie în această producție, maestrului dirijor Vladimir Lungu pentru conducerea precisă și cu aplomb! Felicitări minunaților parteneri de scenă. Andrei Yvan, ce debut!!! Bravo!! Alexandru Constantin, ca de fiecare dată, formidabil. Stefan von Korch, mulțumim pentru promptitudine! Simpaticii Iulia Zamfirache, Gabriel Doru și Cătălin Berea, corul și orchestra, ați fost minunați! Mulțumim publicului nostru drag, care ne-a copleșit cu aplauze!! A fost emoționant să vedem, după atâta timp, sala plină! Cum să nu fii fericit și recunoscător!!??”, a fost mesajul sopranei Gristina Grigoraș, îndelung aplaudată în rolul Norinei.

În lumea incredibilei muzici a lui Donizetti

Publicul a făcut o largă reverență artiștilor, care însă o dată și-au dovedit profesionalismul. În lumea incredibilei muzici a lui Donizetti și a încântării, prin spectacolul unei reușite superbe, „Don Pasquale”, în regia lui Victor Zaharia, a fost o surpriză minunată. „Remarc încă o data detaliile prețioase care fac demnă de o mare scena aceasta producție. Azi, la debutul in rolul titular, Andrei Yvan a adăugat carate întregului, cu vocea sa frumoasa, Cristina Grigoraș a fost adorabilă, Alexandru Constantin neîntrecut, iar corul în mare formă și jovialitate! Să nu trec cu vederea ceva — mi-am dat seama ca Victor a făcut o parte consistentă regiei Corului (et pour cause!), cu desene gândite îndelung, skepsis în mișcări, elegantă dispoziție și dinamică rafinată, o voi numi justiția corului! Dirijorii, Manuel Giugula pentru cor și Vladimir Lungu la pupitrul orchestrei, au fost la înălțime. Pantomima lui Gabriel Doru e irezistibilă și îl felicit cu toată bucuria! În rolul lui Ernesto, tenorul clujean Stefan Korch, invitat, a fost chemat să-i țină locul lui Andrei Fermeșanu (managerul interimar al ONRI – n.r.). Lipsa sa din spectacol este colosală, pentru publicul lui captiv, în care mă prenumăr. A fost însă la prora acestui minunat eveniment, care i-a adus în sală invitații de inimă, pe mult încercații semeni din Ucraina. Bravisssimi tutti, oameni dragi și nespus de frumoși!”, a fost mesajul prof. univ. dr. Lăcrămioara Petrescu (Facultatea de Litere a UAIC), unul dintre ieșenii nelipsiți de la spectacolele ONRI.

Reprezentația a avut premiera anul trecut, după o absență de 15 ani, și a fost foarte bine primit de public. Cât despre reașezarea lui pe afiș, titlul a fost ales de maestrul dirijor David Crescenzi, de comun acord cu tenorul Andrei Fermeșanu, pe atunci coordonatorul artistic al Operei. Andrei Fermeșanu mi-a propus acest proiect. Publicul din Iași cred că își dorea foarte mult o comedie, care să se potrivească felului nostru vesel de a fi, al moldovenilor. După ultima perioadă, mai ales, era mare nevoie de un spectacol luminos, care să ne aducă tuturor un zâmbet pe buze. Așa încât acest titlu a fost programat la momentul perfect, spunea, la momentul premierei, regizorul Victor Zaharia.

Don Pasquale este o operă bufă în trei acte de Gaetano Donizetti, după un libret de Michele Accursi și Giacomo Ruffini. Premiera operei a avut loc pe 3 ianuarie 1843, la Teatrul Italian din Paris.

Maura ANGHEL