„Fără dans nu aș fi completă”
* dialog cu artista Elena Manuela Giuverdea, membru al Corpului de Balet al Operei Naționale Române din Iași
„Dansul mi-a adus echilibru, disciplină, încredere, multe satisfacții profesionale, colaborări cu artiști (balerini, dansatori, actori), regizori, coregrafi. De la fiecare am avut câte ceva de învățat! Ador arta dansului, a spectacolului în sine și tot ce ceea ce implică începând cu momentele premergătoare fiecărei reprezentații, ora de studiu, repetiții, proba costumelor, a creării personajului în sine prin machiaj, perucherie. Este un lucru continuu în echipă, interacțiunea cu persoane care au același numitor comun fie că este dans, teatru, scenografie, coregrafie. Arta dansului este una complexă și are enorm de oferit, trebuie doar să te bucuri de ea!”, spune balerina Elena Manuela Giuverdea, care ne-a împărtășit câteva momente importante din cariera ei de aproape 20 de ani, petrecută pe scena Operei.
– De cât timp dansați? Care a fost momentul în care ați știut că veți deveni balerină?
– Prima întâlnire cu dansul a fost la Palatul Copiilor din Iași la vârsta de 7 ani, ale cărui cursuri le-am urmat până la vârsta de 10 ani, când am fost admisă la ceea ce astăzi este Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, pe care l-am absolvit și cu examenul de atestat. Nu pot spune concret când am realizat că voi deveni balerină, însă de mică m-am bucurat de dans și atât. O dată ce am descoperit scena, am participat la concursurile organizate de către Palatul Copiilor. Și acum păstrez cu drag prima diplomă cu premiul întâi obținută! Când am ajuns la liceul vocațional, am realizat, sub îndrumarea profesorilor care m-au format ca artist, că asta îmi doresc, că face parte din mine și fără dans nu aș fi completă.
Este foarte important rolul profesorului, tactul cu care predă această artă și modul în care o face astfel încât să fie prezentă în permanență în viața elevului și, mai târziu, a artistului. Te influențează, în mod benefic desigur, pe toate planurile, încă de la imagine (postură), stil vestimentar (nu de puține ori te surprinzi purtând în cotidian haine lejere), obiceiuri alimentare. Practic, devine un stil de viață de care te bucuri.
– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași și cum a continuat acest parteneriat minunat?
– Mi-am început colaborarea cu opera încă de când eram în clasa a VIII-a, când m-am alăturat corpului de balet în spectacolul „Cocoșatul de la Notre Dame” („Esmeralda”).
Apoi, ca dansator în ansamblu, am făcut parte din toate spectacolele de balet din repertoriul operei: „Romeo si Julieta”, „Don Quijote”, „Spărgătorul de nuci”, „Lacul Lebedelor”, „Giselle”, „Triptic de balet” („Dansurile Polovțiene”, „Mandarinul Miraculos”, „Noaptea Valpurgiei”). Cred că nici nu am realizat ce se întâmplă, m-am lăsat purtată de val și de bucuria pe care dansul mi-a adus-o pe parcursul anilor. Când au fost audiții pentru completarea corpului de balet, am participat și eu. Frumoasa colaborare s-a concretizat prin ocuparea unui post de balerin în ansamblu odată cu încheierea studiilor, în 2003.
– Care sunt spectacolele de suflet? Dar rolurile la care nu ați renunța niciodată? Care sunt rolurile la care visați?
– Spectacolele de suflet rămân cele clasice pe care orice balerin le are în repertoriul personal – „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Don Quijote”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Romeo și Julieta”, „Coppelia”. Cât despre rolurile de suflet, rămân, pe lângă cele din repertoriul clasic, și cele demisolistice din „Nunta însângerată” (2011), Vara, rol solistic din „Anotimpurile”, de Vivaldi, dar și rolul din spectacolul de teatru-dans „Kabaret” („Nostalgie în două părți”), în care am avut ocazia să-mi evidențiez expresivitatea scenică.
De fapt, toate au ceva aparte pentru mine și desigur fiecare este preferat într-un mod unic. Rolurile la care nu aș renunța… Ca și balerin din ansamblu și parte din Corpul de balet, am acoperit cam tot repertoriul, ceea ce mă onorează. Fiecare rol din acest tot unitar m-a împlinit și completat ca artist, așadar n-aș renunța la niciunul fie că ar face parte din categoria figurație, rol de compoziție, ansamblu, demisolistic. Faptul că sunt pe scenă mă împlinește ca artist. Întâlnirea cu publicul este unică, este precum o hrană pe care o dau sufletului, o bucurie de nedescris. Ca și roluri viitoare, mi-aș dori probabil o montare în cheie modernă. Îmi plac provocările și cred că m-ar ajuta în descoperirea unor noi valențe ca artist, este o muncă permanentă cu tine însăși.
– Cum este viața unei balerine ca dietă, regim echilibrat, sport? Se întâmplă să mai păcătuiți gastronomic?
– Baletul aduce unui anume stil de viață, dansul devine parte din cotidian, îți influentează desigur și alimentația. Instrumentul nostru de lucru este corpul și primul impact pe scenă este aspectul fizic, care trebuie să fie unul armonios. Fiecare artist trebuie să-și cunoască propriul corp, să-l asculte. Practic, este ca o relație și nu cred că este mult spus. Așa cum fiecare își creează o rutină de încălzire înainte de ora de studii, așa vine și dieta corectă. Sunt atentă la alimentație, îmi pregătesc farfuria corectă și, în mare parte, e simplu – trei mese principale și două gustări. Este foarte important ca nivelul glicemiei să nu scadă. Desigur, principala sursă de energie este proteina, dar și vitaminele, carbohidrații și grăsimile sunt importante. Trebuie să existe un echilibru în toate. Mai există uneori și Cheating day (Ziua Înșelăciunii – n.r.), pe care o compensez cu exerciții suplimentare. Obișnuiesc ca în zilele mai libere să fac mișcare. Repet că trebuie să existe un echilibru în toate, să ne ascultăm propriul corp pentru că și noi îl supunem uneori unui nivel ridicat de efort susținut și această modalitate ar fi una de recuperare după efort, de scanare a lui și conștientizare.
– Pe 22 februarie va avea loc o premieră minunată la Opera din Iași. Despre ce este vorba și ce veți dansa?
– (zâmbește) Daaaa, pe data de 22 februarie va avea loc premiera „Triptic de balet”, cu „Invitație la vals”, „Chopiniana” și „Pas de Quatre”. Cea de-a doua parte a spectacolului „Chopiniana”, pe muzica lui Frederic Chopin, este un balet Blanc, în care partitura coregrafică are și parte de ansamblu din care am onoarea să fac și eu parte. Ceea ce mă atrage în mod deosebit este diversitatea universului sonor care pune în valoare coregrafia lui Mihail Fokin. Se pot remarca frumusețea, eleganța și grația silfidelor. Lirismul acestui spectacol transpune publicul într-o altă lume.
– Ce simțiți în momentul în care dansați?
– Fiecare rol și partitură coregrafică interpretată mi-au adus, în primul rând, bucuria întâlnirii cu publicul. Se creează astfel o atmosfera unică, este un schimb de energie fantastic, un efect de boomerang. Este și o încununare a muncii și pregătirii rolului. Când dansez, simt că ofer o parte din sufletul meu, din frumosul pe care l-am creat și dedicat în toți acești ani în care m-am format ca artist. Este ca un mecanism în care primești și oferi, iar pentru asta este nevoie de o continuă descoperire, îmbunătățire și perseverență, o muncă permanentă cu tine însăți. Tot timpul e loc de mai bine, de ceva nou, te redescoperi în permanență.
– Ce v-a adus dansul în viață?
– Dansul mi-a adus echilibru, disciplină, încredere, multe satisfacții profesionale, colaborări cu artiști (balerini, dansatori, actori), regizori, coregrafi. De la fiecare am avut câte ceva de învățat! Ador arta dansului, a spectacolului în sine și tot ceea ce implică începând cu momentele premergătoare fiecărei reprezentații, ora de studiu, repetiții, proba costumelor, a creării personajului în sine prin machiaj, perucherie. Este un lucru continuu în echipă, o interacțiune cu persoane care au același numitor comun fie de dans, teatru, scenografie, coregrafie. Arta dansului este complexă și are enorm de oferit, trebuie doar să te bucuri de ea!
– Ce stiluri mai preferați? Când nu este balet, ce este?
– Cursurile Universității Naționale de Arte „George Enescu”, urmate în cadrul Facultății de Teatru, specializarea Coregrafie, mi-au oferit oportunitatea de a mă completa ca și artist. Am redescoperit astfel și dansul contemporan cu care am interacționat încă din liceu. Aici ți se deschide o altă lume, cu o libertate lipsită de rigorile dansului clasic, în care poți să te exprimi și să-ți creezi propriile reguli, dacă se poate spune așa. Totodată, trebuie să ții cont de unele principii de mișcare, de tehnici pe care le aprofundezi. Sub îndrumarea profesorilor coordonatori cărora le sunt recunoscătoare am creat lucrarea de licență cu tema „Cădere și recuperare, simboluri ale echilibrului interior”, partea scrisă, alături de care am creat integral spectacolul „Universuri interioare”. În carieră m-au ajutat și alte stiluri de dans – aerobic, zumba, care m-au sprijinit și în revenirea la forma inițială după ce am devenit mămică de două ori. Admir și-mi plac deopotrivă dansurile de societate.
– Cum este balerina Elena Manuela Giuverdea atunci când nu dansează? Ce alte pasiuni are? Ce iubește? Ce ar dori să facă?
– Atunci când nu dansez mă dedic întru totul familiei, soțului meu, Marius Giuverdea, și celor doi băieți, Matei și Constantin. Ador să evadez în natură, iar când vreau să mă încarc, prefer zona Bicazului. Sunt o persoana spirituală, duminica merg, împreună cu copii, la biserică. Asemenea corpului care are nevoie de alimente, așa și sufletul are nevoie de hrana spirituală. Arta dansului m-a purtat și în lumea modei. Expresivitatea mi-a fost remarcată într-unul din spectacolele de teatru-dans, „Kabaret” („Nostalgie în două părți”), apoi am fost invitată să colaborez la prezentarea unei colecții vestimentare. Momentan, mă bucur de tot ce înseamnă și îmi oferă dansul, de fiecare clipă trăită pe scenă.
– Ce planuri aveți? Ce vise?
– Nu obișnuiesc să-mi fac planuri, las totul să vină de la sine, mă concentrez pe prezent. Sunt convinsă că vor urma lucruri minunate pentru că arta dansului este plină de oportunități. Cere o muncă susținută, continuă, pe care o depui ani de zile, dar care îți oferă satisfacții unice și permanente. Trebuie doar să ai curiozitatea s-o descoperi.
A consemnat Maura ANGHEL