„I-am dăruit muzicii viața mea și îi sunt recunoscător pentru bucuriile aduse. Opera din Iași este a doua mea casă.”
* dialog cu baritonul Adrian Mărcan, pe care publicul ieșean îl va urmări în rolul lui Enrico din opera „Lucia din Lammermoor”, oferit de către Opera Națională Română din Iași
– Veți cânta din nou în „Lucia di Lammermoor”, de Donizzeti, un spectacol foarte bine primit de public. A câta reprezentație este cu dvs. în rolul lui Enrico?
– Enrico este un rol pe care l-am interpretat de foarte multe ori în diferite producții și pe care doream să îl abordez încă din facultate, când presimțeam că mi se potrivește foarte bine vocal. Nu obișnuiesc să îmi contorizez spectacolele deoarece consider că fiecare reprezentație este unică și irepetabilă. Rolul Enrico l-am interpretat, de-a lungul timpului, în diferite producții ale operelor din Brașov, București și Iași, iar varianta care m-a marcat este cea a maestrului Andrei Șerban, fiind o regie modernă, teatrală, provocatoare, care probabil este șocantă pentru publicul conservator. În același timp, publicul ieșean, cât și cel bucureștean este deschis acestei producții, probabil fiind atras și de spectaculozitatea, acrobațiile soliștilor interpreți și dramatismul încadrării temporale, diferită de clasicul lui Walter Scott („The Bride of Lammermoor”).
– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? Este o întrebare pe care o adresez deseori și la care primesc, evident, răspunsuri diferite, foarte bune de inserat într-un manual de „Cum să fii personajul perfect”.
– În primul rând, mă pregătesc foarte bine muzical. Acesta este primul pas și cel mai important, pentru ca ulterior să fii foarte sigur scenic. Sunt ajutat foarte mult de faptul că sunt instrumentist la bază. Am studiat violoncelul de la vârsta de nouă ani la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, am și studii de pian în secundar, ceea ce mă ajută foarte mult la abordarea rolului din punct de vedere armonic. Încerc să intru cât mai profund în psihologia personajului, ajutat de partitura compozitorului, dar studiind și libretul, izvoarele istorice. Urmează munca la scenă, colaborarea cu regizorul care îți dezvăluie cele mai profunde subtilități ale personajului în general, dar și particularități venite din partea abordării lui. Toate acestea, împreună cu multă muncă de autocunoaștere, pot duce la realizarea unui act artistic cât mai fidel de intenția compozitorului, ceea ce este de fapt varianta ideală a unui spectacol.
Totodată, experiența vieții și a trăirilor personale au ajutat la dezvoltarea mea și la conturarea unor personaje veridice în cei aproape 30 de ani de activitate solistică. Astfel, orice rol pe care îl interpretez are o amprentă proprie formată pe bazele unor informații venite din partea unor mari artiști pe care i-am urmărit de-a lungul timpului.
– Ce ați împrumutat din Enrico și ce i-ați dat dvs personajului?
– Cred că am încercat să „împrumut” o parte din latura sa nobilă, eu fiind născut la sat. Enrico este capul familiei și are o poziție de putere, cu multă responsabilitate pe umerii săi. Mă regăsesc în această postură, însă latura sa dură nu mă caracterizează, cum nici un compromis pe care el îl face pentru a salva averea familiei. Eu am încercat să îl umanizez pe Enrico, justificându-i gesturile dure printr-o pură disperare, însă, în regia lui Andrei Șerban, umanizarea nu-și găsește loc într-o lume dominată de masculi.
– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Gustul operei l-am perceput în timpul armatei, dar, de fapt cred că primul meu contact l-am avut în copilărie când urmăream împreună cu tatăl meu emisiunea lui Iosif Sava, „Ora de muzică”. Chiar dacă am crescut la sat, părinții mei apreciau enorm cultura, ascultând teatrul radiofonic și emisiuni culturale, iar eu eram mereu în preajmă. Fără să știe, m-au călăuzit spre un drum pe care nu știam că îl voi urma.
La vârsta de nouă ani, părinții mei m-au dat la școala de muzică și așa a început călătoria mea. Am absolvit liceul la violoncel, instrument care m-a ghidat toată viața. În timpul armatei, fiind selecționat în Ansamblul Artistic „Albatrosul” al Marinei Militare, am trăit un moment de intensitate artistică, dar și decisiv în viața mea: chiar în zilele Revoluției din ’89 cântam Corul Sclavilor din „Nabucco” de G.Verdi la Opera din Constanța, alături de colegii mei soldați.
Reîntors la Cluj, l-am revăzut pe interpretul rolului Nabucco, baritonul Dan Serbac, care m-a ambiționat să îi urmez calea, fiind impresionat de interpretarea și vocea lui. Am urmat cursurile Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la secția canto, de unde a început pregătirea mea vocală cu maestrul și mentorul meu Gheorghe Roșu.
M-a atras armonia dintre oameni creată de muzică, vibrația, stările în care te transpune și provocările pe care ți le oferă scena. Mi-a oferit satisfacția de a fi la „înălțime”, de a interpreta roluri de conți, toreadori și nobili. Însă, în același timp sunt umil servitor al artei și încerc să o servesc cât mai bine posibil spre bucuria celor care urmăresc personajele mele și nu persoana mea ca artist. Eu i-am dăruit muzicii viața mea de până acum și îi sunt recunoscător pentru bucuriile aduse.
– Care a fost primul dar, primul rol din cariera dvs?
– În timpul facultății am debutat cu patru roluri – Malatesta din „Don Pasquale” de G. Donizetti, Ben din „The Telephone” de G.C. Menotti, Belcore din “L’Elisir d’amore” de G. Donizetti și Marcello din „La Bohème” de G. Puccini, însă primul rol ca și solist al Operei Brașov a fost Fiorello din „Il Barbiere di Sevilla” de G.Rossini. De la acest rol până la Marchizul de Posa din „Don Carlo” de G.Verdi pe care îl interpretez la Opera Națională București a fost o cale lungă și plină de muncă.
– Vorbiți cu mare pasiune despre muzică și mă întreb care au fost rolurile din care poate nu ați fi vrut să mai ieșiți de pe scenă?
– Pe scenă dau o parte din sufletul meu, din ființa mea. Iubesc fiecare rol în parte, dar pot spune ca am câteva roluri de suflet, care mi se potrivesc – Marcello din „La Bohème” de G.Puccini, Rodrigo di Posa din „Don Carlo” de G.Verdi, Figaro din „Il Barbiere di Sevilla” de G.Rossini și Don Giovanni din opera omonimă de W.A.Mozart. De ce? Pentru că mă regăsesc în fiecare rol în parte, trecând prin situații similare de-a lungul vieții.
Mă dedic total oricărui rol și dau sută la sută din ceea ce pot oferi, nu mă menajez din a da totul pe scenă. Ar fi un posibil răspuns la întrebarea ce simte publicul – căldura pe care le-o eman, energia și dedicația mea totală. Acest lucru mă încarcă, mă provoacă și mă satisface. Recompensa pe care o primesc ca artist este încărcătura publicului resimțită în aplauze și în impactul asupra lor pe parcursul mai multor zile, fiind împliniți de vibrația spectacolului.
– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași? Câte spectacole au fost? Care au fost cele mai frumoase momente alături de artiștii noștri?
– Colaborarea mea cu Opera din Iași a început cu mult timp în urmă, din anul 1995, cu un concert omagial Nicolae Herlea, în care eu l-am interpretat chiar pe Figaro, rol cu care maestrul a făcut mare carieră. Apoi au urmat o serie de colaborări și turnee în Germania și Elveția cu spectacolele „Il Barbiere di Sevilla”, „Les Pêcheurs des perles”, „La Bohème” și „L’Elisir d’amore”, la propunerea doamnei regizor Anda Tăbăcaru, sub bagheta maeștrilor Corneliu Calistru și Leonard Dumitriu.
În perioada manageriatului doamnei Beatrice Rancea, am revenit la Iași cu spectacolele „La Traviata” de G.Verdi, „Lucia di Lammermoor” de G.Donizetti, „Carmen” de G. Bizet, „Le Nozze di Figaro” de W.A.Mozart, „Die Fledermaus” de J.Strauss, „Carmina Burana” de C.Orff, „Văduva veselă” de F.Lehár și „La Bohème” de G.Puccini. Iată o serie de spectacole care a făcut din Opera din Iași a doua mea casă.
În timpul repetițiilor la toate aceste titluri, dar și al turneelor pe care l-am petrecut împreună cu artiștii Operei din Iași s-au legat prietenii strânse, avem multe amintiri frumoase, dar mai ales comice, care rămân mai bine nepovestite, dar vii în memoriile noastre. Cred că totuși cele mai drăguțe rămân cele din turnee, cu drumurile de mii de kilometrii parcurși cu autocarul, iar apoi ne întâlneam seara, după spectacol, la o conservă și la o Busuioacă de Bohotin.
– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?
– Corectitudinea și seriozitatea. Cred că dirijorii, regizorii, dar și managerii apreciază la mine, pe lângă calitatea vocală și umană, faptul că sunt disciplinat, pregătit și preocupat muzical și un bun partener de scenă. Mă consider maleabil, de-a lungul timpului am lucrat cu mulți regizori de la care am încercat să absorb orice informație și să-mi dezvolt abilitatea de a putea interpreta și reda viziunea acestora. În timp am devenit mult mai serios în munca individuală, disciplinat și doritor de a lucra la detaliu din toate punctele de vedere.
Valorile mele constau în muncă, dedicație și dragoste pentru tot ceea ce fac. Iubesc oamenii în general, publicul meu fidel și pe copii mei care mă înțeleg că lipsesc în mare parte din viața lor pentru că sunt artist.
– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Visez la rolul Rigoletto din opera omonimă de G.Verdi. Nu știu încă dacă am să ajung la maturitatea vocală necesară interpretării acestui rol, dar este un rol pe care visez să îl am în repertoriu, determinat de dorul pe care îl am încă din copilărie, dorul față de familie, iar mai apoi, la maturitate, față de copiii mei. De-a lungul timpului nu m-am grăbit să cânt roluri de maturitate, am lăsat ca lucrurile să decurgă de la sine, fapt care cred că m-a ajutat să am un parcurs armonios, iar vocea mi s-a dezvoltat natural, fără a forța. Cred că așa este sănătos și sunt mulțumit de repertoriul pe care l-am acumulat și simt că de acum încolo mai este timp să abordez și roluri precum Rigoletto sau Renato din „Un Ballo in Maschera” de G.Verdi.
A consemnat Maura ANGHEL
Absolvent al Liceului și al Academiei de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca, baritonul Adrian Mărcan este din anul 1995 solistul Operei Braşov, iar din anul 2016 colaborator permanent al Operei Naționale București.
De-a lungul carierei a interpretat diferite roluri de operă pe scenele europene și a avut colaborări internaționale remarcabile în cadrul unor turnee și festivaluri de renume.
A colaborat cu dirijorii Cristian Mandeal, Emil Simon, Florentin Mihăescu, Cornel Groza, Emil Maxim,Cornel Trăilescu, Gheorghe Victor Dumănescu,Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu Galaţi,Dorel Munteanu, Corneliu Calistru, Vlad Conta, Camil Marinescu, Alexandru Lascaie, Dorin Frandes ,Traian Ichim,Gabriel Bebeselea,Vlad Iftinca, Adrian Morar, Cristian Orosanu,Alfonso Saura Llacer, Volker Schmidt – Gertenbach, Alkis Baltas, Vadim Munster, Cornelia von Kerssenbrock, Christian Pollack, Roberto Salvalaio, Giuseppe Carannante, David Crescenzi, Paul Mann, Marcello Mottadelli, Stepfen Smith etc.
A colaborat cu regizorii Viorel Gombosiu, Anghel I.Arbore, Carmen Dobrescu, Cristian Mihăilescu, Beatrice Rancea, Andrei Serban, Anda Tăbăcaru – Hogea, Emil Strugaru, Thamas Farkay, Bruno Berger Gorski, Lucia Meschwitz, Waltraud Lehner, Karel Drgac, Matteo Mazzoni etc.
