„Rolul Scarpia îmi vine ca o mănușă! Pe scenă trăiesc pe deplin, sunt doar eu și muzica”
Pe 3 noiembrie 1956, pe scena Operei din Iași s-a jucat primul spectacol din istoria instituției, Toscade Giacomo Puccini. În semn de recunoștință pentru marile personalități care au pus bazele teatrului liric ieșean în urmă cu exact 66 de ani, artiștii ONRI au continuat tradiția cu o nouă reprezentație a celebrei creații pucciniene. Spectacolul aniversar a avut-o în centru pe soprana Aurelia Florian, alăturii de invitații speciali tenorul Daniel Magdal și baritonul Carlos Almaguer (Mexic). Sosit la Iași pentru a treia oară, baritonul Carlos Almaguer, un nume cunoscut pe marile scene internaționale, a acceptat invitația noastră la un dialog dedicat artei și celor care o slujesc.
– Carlos Almaguer, una dintre cele mai importante voci baritonale din registrul dramatic contemporan, revine la Iași, la spectacolul omagial al Operei, în rolul Scarpia din „Tosca”. Cum ați regăsit Iașul, artiștii lui, muzica orașului?
– Sunt pentru a treia oară la Iași și sunt foarte bucuros că m-am întors într-un teatru atât de frumos. Am lucrat cu artiști foarte bine pregătiți, dedicați artei și muzicii. Prima oară am ajuns la Iași la invitația directorului artistic de atunci al Operei, tenorul Cosmin Marcovici. Colaborarea a continuat și iată că acum cânt în gala aniversară dedicată împlinirii celor 66 de ani de la prima premieră lirică. Am regăsit un oraș frumos, cu artiști foarte buni.
– Care este criteriul esențial pentru care acceptați o invitație la un spectacol, ca și artist? Ce vă determină să spuneți DA?
(râde) – Muncea mea vorbește mereu pentru mine, de aici vin și invitațiile. Dacă sunt invitat înseamnă că sunt apreciat, că tot ceea ce fac este plăcut publicului. Muzica este o parte din viața mea, respect mult ceea ce fac. Acum am primit invitație pentru Scarpia, unul dintre rolurile pe care le iubesc. Mă simt foarte confortabil pe scenă în această postură. Consider că sunt foarte potrivit pentru acest rol și sunt onorat să fac parte din această producție.
– Prima artistă care a interpretat rolul Floriei Tosca a fost o româncă, Hariclea Darclée. Cum apreciați artiștii lirici români?
– România a dat voci foarte bune, nume foarte mari ale scenei și gândul mă duce la sopranele Elena Moșuc și Angela Gheorghiu, dar și la baritonul Nicolae Herlea sau la Alexandru Agache, un alt român cu o carieră internațională de excepție.
– Ce v-a atras la rolul lui Scarpia?
– Întrebarea mă trimite în vremea tinereții mele. Ascultam o înregistrare a spectacolului care a avut loc la Palatul de Bellas Artes din Mexic și în care personajele principale erau interpretate de către Giuseppe Taddei, Maria Callas și Giuseppe di Stefano. Restul artiștilor erau mexicani și aveau un înalt nivel artistic. Cred a fost prima înregistrare cu „Tosca” pe care am ascultat-o. Pe atunci îmi urmam pregătirea muzicală ca și tenor, uite că între timp totul s-a schimbat!!!, și am rămas fascinat de vocea baritonului Giuseppe Taddei. Când am ajuns la Academie, am studiat cu Giuseppe Taddei, care mi-a fost al treilea profesor după Carlo Bengonzi și Vicente Sardinero. Așa am fost atras de Scarpia, pe care iată că l-am adus pe scena Operei din Iași în costumele create de mine. Atât de mult iubesc acest rol care îmi aduce bucurii bucurii imense. Rolul Scarpia îmi vine ca o mănușă!
– Cum ați ales muzica? V-a trădat vreodată?
– Muzica mi-a fost mereu alături, a existat în ființa mea încă din copilărie. Fără a avea un profesor alături, am învățat să cânt la chitară și mandolină, apoi m-am alăturat unor coruri care cântau în biserici. Unii artiști chiar își făcuseră o carieră astfel. Ascultam artiști ca și Mario Lanza, Carusso, cei care mi-au dat impulsuri către studiul artei lirice, la fel ca și altor artiști.
Dezamăgiri? Niciuna! Muzica mi-a adus doar bucurii, șansa de a cunoaște oameni noi, posibilitatea unor călătorii prin lume. Când sunt pe scenă mă transpun într-o altă lume, uit de absolut tot ce nu are legătură cu partitura. Intru pe deplin în rol, dau viață personajului și trăiesc muzica. Călătorind, datorită acestei arte, am putut să cunosc oameni noi, să mă întâlnesc cu colegi și prieteni, așa cum sunt acum la Iași cu amicul meu Hector Mendoza. Când ești alături de un prieten bun, pe care îl cunoști de-o viață, ești fericit, te simți apreciat și protejat. Pe scenă trăiesc pe deplin, sunt doar eu și muzica.
– Aici voi trece în planul personal. Cine este, de fapt, OMUL Carlos Almaguer? Ce faceți atunci când nu cântați?
– Este o întrebare foarte dificilă, să știți. În teatru ne transpunem în personajele pe care le interpretăm, dar în viața de zi cu zi suntem oameni obișnuiți, poate cu un dram de nebunie mai mult decât cei din jur. Eu rareori nu cânt și atunci urmăresc filme documentare, în special pe History Channel, nu sunt fan al televiziunilor comerciale. Uneori mă întâlnesc cu prietenii, nu ieșim des, dar atunci când se întâmplă, ne bucurăm să fim împreună. Îmi place mult să mă documentez în legătură cu operele noi în care voi avea roluri. Mă consider un om normal, smerit. Cred că sunt un om bun.
– Dacă mâine destinul vi s-ar schimba brusc și ați deveni un alt om, cine ați dori să fiți?
– Din nou o întrebare dificilă… Dar dacă totuși s-ar întâmpla, aș vrea să fiu tot Carlos Almaguer, nu aș vrea să mă schimb, ci să rămân aceeași persoană. Să fiu eu însumi!
Carlos Almaguer s-a născut în Mexic. De mic, a învățat să cânte la diferite instrumente muzicale, apoi a luat lecții de canto alături de Francesco Amador. La vârsta de optsprezece ani, a ajuns pe locul al treilea la concursul de canto pentru tineri cântăreți de operă „Carlo Morelli” din Mexic, și în anul următor (1994) a câștigat concursul. După ce a câștigat o bursă, și-a continuat studiile cu Carlo Bergonzi la Academia Siena, cu Vicente Sardinero la Madrid, iar talentul său i-a adus numeroase premii la concursuri internaționale. A cântat la principalele case de operă și festivaluri internaționale din Germania, Belgia, Spania, Italia, Anglia, Franța, China, SUA, Israel, Australia. A interpretat toate rolurile majore de bariton ale operelor lui Verdi, inclusiv Rigoletto, Don Carlo ( La forza del destino), Amonasro (Aida), Renato (Un ballo in maschera), Il conte di Luna (Il trovatore), Ezio (Attila), Simon Boccanegra, Macbeth, Jago (Ernani), precum și în alte opere italiene printre care „Andrea Chénier”, „Tosca”, „Pagliacci”, „Luisa Miller”, „La fanciulla del West”.
A consemnat Maura ANGHEL
Spectacolul aniversar „Tosca” a avut două distribuții.
În prima seară publicul i-a putut urmări pe Aurelia Florian (Floria Tosca), Daniel Magdal (Mario Cavaradossi), Carlos Almaguer (Scarpia), Cezar Octavian Ionescu (Sacristanul), Teodor Busnea (Angelotti), Ovidiu Manolache (Spoletta), Cătălin Berea (Sciarrone), Victor Zaharia (Temnicerul), Petru Pavel (Roberti), Sofia Elena Neacșu și Iustin Enachi (Păstori).
În cea de-a doua seară, pe scenă au urcat Simiona Titieanu (Floria Tosca), Hector Mendoza (Cavaradossi), Carmlos Almaguer (Scarpia), Cezar Octavian Ionescu (Sacristanul), Daniel Mateianu (Angelotti), Ovidiu Manolache (Spoletta), Cătălin Cerea (Sciarrone), Victor Zaharia (Temnicerul), Petru Pavel (Roberti), Sofia Elena Neacșu și Iustin Enachi (Păstori).
Au interpretat soliștii, corul, corul de copii, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de la pupitrul dirijoral de bagheta maestrului David Crescenzi.