„Iașul mi-a dat șansa de a cânta în fața unui public generos și iubitor, ceea ce este de neprețuit pentru noi, artiștii”
* dialog cu baritonul Jean-Kristof Bouton, aflat din nou la Iași, în spectacolul „Boema”, de G. Puccini
Iașul boem îl are din nou ca oaspete pe îndrăgitul bariton Jean-Kristof Bouton, care a urcat din nou pe scena Operei Naționale Române în spectacolul „Boema”, de G. Puccini, în rolul lui Marcello. De altfel, debutul în acest rol a avut loc tot la Iași, în perioada în care baritonul a slujit ONRI. Am stat de vorbă cu Jean-Kristof Bouton despre arta lui și despre muzică, despre destin și despre mările nesfârșite pe care și-ar fi dorit să navigheze.
– Se împlinesc 10 ani de când ați fost adoptat de către Iași. Cum au fost acești ani? Ce v-a adus experiența românească dvs ca artist?
– Înainte de a veni în Iași, România mi-a adus un profesor extraordinar, doamna Eleonora Enăchescu, care mi-a dat o tehnică solidă, sfaturi pe care le voi ține minte toată viața. M-a învățat ce înseamnă să fii artist, dar și disciplina pe care trebuie să o avem ca să rămânem artiști într-o lume atât de competitivă. Iașul mi-a adus mai mult decât aș putea să spun. Mi-a adus debutul meu profesional ca artist, un repertoriu bogat de roluri care au marcat tot restul carierei mele. Mi-a dat șansa de a cânta ani de zile în fața unui public întotdeauna generos și iubitor, ceea ce este de neprețuit pentru noi, artiștii. Mi-a adus colegi dintre care mulți, de-a lungul timpului, mi-au devenit prieteni, iar asta este de neprețuit. Și nu în ultimul rând, mi-a adus soția mea iubită, cu care m-am întâlnit tot pe această scenă. Și mult mai mult.
– Care au fost cele mai frumoase momente?
– Momentele frumoase sunt multe și adeseori aceleași. Când râdem cu colegii în culise de lucruri care pot fi înțelese doar de artiști sau de micile greșeli făcute pe scenă, știute doar de noi. Sunt momente mici, dar de la care pornesc hohote de râs greu de oprit. Alte momente frumoase au fost (și vor fi în continuare) bineînțeles, aplauzele bogate după fiecare spectacol. Pot să spun cu sinceritate că Iașul are cel mai generos public în fața căruia am cântat!
– Cum au fost ultimii ani după plecarea, în 2019, de la Iași?
– Ca pentru toți artiștii freelanceri, primii doi ani au fost grei din cauza pandemiei. De când lucrurile au revenit la normal, mulțumesc lui Dumnezeu, cariera mea și-a întins aripile și și-a luat zborul. Am avut spectacole în mai multe teatre din Franța, Anglia, Spania… Am interpretat roluri care m-au făcut să îmi depășesc limitele ca artist. Spre exemplu, Charlie din „Three Decembers” (Jake Heggie) și Scarpia din „Tosca”, în particular, m-au făcut să mă redescopăr ca artist.
– Aveți o carieră internațională foarte mare. Unde v-a plăcut cel mai mult să cântați și în ce rol?
– Este foarte greu de răspuns pentru că îmi place să cânt indiferent de invitație. Fiecare teatru are ceva deosebit, fie clădirea, fie opera, fie colectivul! Însă, în 2021 am avut oportunitatea să cânt în „Carmen” la Teatro de la Maestranza, în Sevilla. A fost o experiență cu totul specială să interpretez rolul lui Escamillo în orașul unde se petrece acțiunea acestei faimoase piese, la nici o sută de metri de Arena din Sevilla. Bineînțeles, este o mare fericire întotdeauna să revin pe scena unde totul a început pentru mine, la Iași!
– Ați revenit în spectacolul „Boema”, în rolul lui Marcello, al cărui debut a fost la Opera din Iași. Cum a fost atunci? Cum este acum Marcello? Ce a câștigat rolul de-a lungul anilor?
– Da, am debutat în acest rol la Iași! Atunci a fost extraordinar și acum tot așa este! Marcello este un om darnic, un om care nu a lăsat dificultățile vieții să-i afecteze vocația sa de artist, de prieten, de om bun. Cred că noi artiștii avem multe în comun cu personajele din „Boema”. În acest spectacol nu vedem decât o parte a vieții lor de artiști tineri, iar opera are un final destul de trist. Îmi place să îmi imaginez că, mai târziu în viață, Marcello reușește ca pictor și are multe expoziții, iar agentul și iubita să este Musetta! Rodolfo a scris deja trei cărții de poezie, Coline are multe conferințe filozofice, iar Schaunard vizitează lumea întreagă! Merită și ei un final frumos!
– La ce rol visați și în ce teatru? Ce vă doriți cel mai mult de la arta dvs?
– Rolul la care am visat ani de zile era Scarpia din opera „Tosca” și am avut plăcerea și onoarea să debutez într-un turneu în Anglia și Franța, vara trecută. Găsesc detalii pe care le iubesc la fiecare rol pe care îl interpretez. Rolul mult visat este, întotdeauna, cel pe care îl pregătesc! Bineînțeles că mi-ar place să cânt la Metropolitan Opera sau la Scala din Milano, dar mă consider deja foarte norocos în parcursul meu. Ceea ce îmi doresc de la arta mea este simplu: să se bucure publicul la fel de mult pe cât mă bucur eu să cânt!
– Dacă într-o zi destinul vi s-ar schimba, ce ați alege să deveniți? Dacă ați putea fi oricine, cine ați dori să fiți?
– Dacă destinul s-ar schimba sau aș avea o altă viață, aș fi marinar. Marea, vasele, întotdeauna au fost o pasiune de-a mea de cînd pot să-mi amintesc. Însă, dacă aș putea să fiu oricine în lume, tot eu aș alege să fiu!
– Ce vă definește că artist? Care sunt valorile dvs?
– Ceea ce fac este artă și-mi dedic viața pentru asta. Valorile mele sunt iubire, sinceritate și bucurie. Trebuie să iubim sincer, să fim sinceri cu ceilalți din jur, dar și cu noi înșine, chiar când este mai greu. Mai și cred că fericirea este, în mare parte, o decizie. Cred că viața se mănâncă mereu cu poftă, nu cu jumătăți de măsură. Când vine vorba de muncă, întotdeauna trebuie să ne străduim să fim la cel mai înalt nivel posibil, fie că suntem la MET din New York sau într-o școală, în fața a zece copii.
– Ce faceți atunci când nu cântați? Ce pasiuni aveți?
– Sunt artist, deci sunt un om pasionat de tot ceea ce ating. Sunt pasionat de citit, în special istorie și poezie, pe care o și scriu. Fac sport, camping, hiking. Marea și vasele mă pasionează, într-un alt destin probabil aș fi fost marinar…
A consemnat Maura ANGHEL