„Din momentul în care deschid partitura și până la aplauzele de după spectacol savurez fiecare clipă de studiu”
* dialog cu basul Alin Anca, de la Opera din Hamburg
Bistrițean la origine, Alin Anca este solist la Opera din Hamburg, un bas care promite mult. Publicul l-a aplaudat la Iași în spectacolul „Rigoletto”, unde a cântat alături de alți doi bistrițeni – celebrul tenor internațional Ștefan Pop și baritonul Lucian Petrean, de la Opera Națională din București. Alin Anca a debutat în rolul lui Sparafucile și a fost foarte încântat de colaborarea cu artiștii lirici ieșeni.
– Debut în „Rigoletto”, la Iași. Cum a fost această experință pentru dvs?
– Fiind într-un rol nou, pentru prima dată la Opera Națională Română din Iași și cu asemenea colegi de excepție pe scenă, a fost o seară plină de emoții constructive. Ospitalitatea și amabilitatea întregului colectiv al Operei m-au făcut să mă simt ca acasă. Le mulțumesc domnilor directori Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, la fel și tuturor colegilor de la Iași. Am avut sentimentul ca la Operă toți fac parte dintr-o familie. Pe lângă tenorul Ștefan Pop (sosit de la Teatro Regio din Parma – n.r.), invitatul special al serii și un artist de prim-rang internațional, toți soliștii casei au fost la înălțime. Am fost impresionat și de orchestră, de omogenitatea și frumusețea sunetului. Sunt onorat că am putut face parte din acest spectacol. Nu am mai fost la Iași de când eram elev și m-am bucurat să redescopăr un oraș atât de frumos și bogat în semne ale istoriei, un teatru de operă splendid, și oameni atât de primitori.
– Sunteți solist al Operei de Stat din Hamburg. Cum a fost drumul până la acel punct?
– Când eram student în anul al II-lea la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj am intrat în corul Operei. Așa au apărut și primele debuturi în diverse roluri de la Comisarul Imperial din „Madama Butterfly” până la Don Giovanni din opera omonimă, înainte de a pleca în Germania. Am fost trimis mai întâi la o audiție la Studioul de Operă al Staatsoper Berlin de către doamna Luisa Petrov, căreia i se datorează cariera internațională a multor artiști români. După doi ani la Berlin au urmat încă șase ca membru al Ansamblului de soliști al Staatsoper Hamburg. Acolo am cântat de la Doctorul din „Traviata” până la Leporello din „Don Giovanni” sau Figaro din „Le Nozze di Figaro”, în care am fost distribuit de mai multe ori în ultimii ani. Un rol, cu cât reprezintă o provocare mai mare, cu atât aduce și satisfacții mai mari. Pentru mine, de obicei rolul și compozitorul preferat sunt acelea pe care le am în studiu. Din momentul în care deschid partitura și până la aplauzele de după spectacol savurez fiecare clipă de studiu, indiferent că este Mozart, Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Puccini. Există și excepții, iar gândul mă duce la anumite opere moderne și contemporane cu care în Germania se experimentează destul de frecvent.
– Care sunt cele mai mari provocări ale unei cariere de bas?
– Cred că provocările sunt în funcție de fiecare persoană, nici bașii nu suntem toți la fel. Pentru mine, o provocare a fost, și încă este, să aștept. Încă de la primele ore de canto îmi spunea profesorul meu de atunci, basul Mircea Moisa de la Cluj, că vocea de bas se maturizează târziu, începând de la 35 de ani. Iată că, întâmplător sau nu, abia acum la 35 de ani am debutat într-unul din rolurile visurilor mele, anume Filippo II din opera „Don Carlo” de G. Verdi. Am înțeles că a fost justă așteptarea și că abia acum începe adevărata mea carieră de bas. Pe lângă Filippo II, un alt rol la care visez de când eram student este Zaccaria din opera „Nabucco” de G. Verdi, pe care îl am în pregătire și-l voi debuta destul de curând. Mai sunt și alte roluri de maturitate pe listă ca, de exemplu, Mefisto în „Faust” de Charles Gounod. Totodată, îmi face o deosebită plăcere să cânt Bellini, pe care îl găsesc perfect pentru vocea mea de acum.
– Care sunt cele mai mari temeri? Dar visele cel mai aprinse? Ce faceți când nu sunteți pe scenă?
– Temeri cred că avem cu toții de lucrurile pe care nu le putem controla, ca de exemplu recenta situația politică sau pandemică, însă eu sunt convins că dacă vrei cu adevărat să reușești și muncești pentru asta în fiecare zi, se găsesc soluții în orice context. Nu visez la anumite teatre sau anumiți parteneri de scenă, ci doar la a avea mereu provocarea de a fi mai bun. Restul cred că vine de la sine.
– Cum este privită România de la Hamburg? Dar artiștii români?
– Artiștii români sunt foarte apreciați peste tot și la Berlin, și la Hamburg, și în Italia. Prin ansamblul de soliști de la Hamburg au trecut mulți români ca, de exemplu, Ghiță Petean, dar colegii mai în vârstă de acolo își aminteau și de spectacole cu Nicolae Herlea, David Ohanesian sau Dan Serbac. Vorbesc de spectacole derulate la Hamburg, Berlin sau în alte teatre.
– Ca tânăr artist, cum este viața peste hotare? Ce sfaturi ați da unui artist la început de drum pentru a-și construi o carieră solidă? În afară de muncă și talent, ce ar trebui să mai aibă în bagajul profesional?
– În general, pe lângă perseverență, aș zice că e nevoie de răbdare și de echilibru. Un sfat mai concret ar fi următorul: dacă e vorba de un rol important din repertoriul italian, studiază-l în Italia sau cu un italian. Pentru mine, studiul cu basul Bonaldo Giaiotti (Milano – n.r.) și cu pianistul Simone Savina (Parma – n.r.), ambii recomandați de Ștefan Pop, a fost de-a dreptul revelator. Și la Catania, unde în decembrie am cântat Don Basilio în „Il Barbiere di Siviglia”, am întâlnit maeștri extraordinari. Sunt foarte norocos că am avut ocazia să lucrez la Cluj cu David Crescenzi care, pe lângă faptul că e un dirijor excepțional, e italian, format în Italia sub mâna marilor maeștrii din școala veche. Are acel ceva care, după parerea mea, doar în Italia se poate învăța. Toți cei care cântă în România cu Maestrul Crescenzi sunt norocoși să îl aibă aici.
Când nu cânt, încerc să mă bucur de fiecare moment cu familia mea, la Hamburg, sau călătorind împreună. Îmi place să descopăr lumea o dată cu băiețelul meu, Alex, care are aproape 2 ani.
A consemnat Maura Anghel