„Figaro este unul din rolurile mele preferate atât din punct de vedere dramaturgic, cât și vocal. Ar trebui să învățăm multe din întâmplările sale.”
* dialog cu Andrei Yvan, bas la Opera Națională Română din Iași
Andrei Yvan este bas la Opera Națională Română din Iași. În cariera sa a abordat cu succes foarte multe roluri atât din opere, cât și din operete, musicaluri și concerte vocal simfonice. A cântat ca invitat la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Filarmonicile din Bacău, Cluj și Iași, la Teatrul din Tody (Italia), la Tel Aviv (Israel), Teatrul Ariel (Palestina), Teatrul de Operă din Wintertour (Elveția), Teatrul de Operă din Norwich (Anglia), Sala Filarmonicii din Bertrange (Luxembourg), Teatrul de Operă din Ludwigsbourg (Germania) și Teatrul de Operă din Fürth (Germania). În această seară va cânta în „Nunta lui Figaro” alături de Simona Titieanu (Contesa), Adrian Mărcan (Contele, invitat), Cristina Grigoraș (Susanna), Florentina-Irina Onică (Cherubino), Petru Pavel(Basilio), Daniel Mateianu (Bartolo), Laura Scripcaru (Marcellina), Teodor Busnea (Antonio), Alexandru Savin (Don Curzio) și Alice Maftei (Barbarina).
– Astăzi veți cânta din nou în „Nunta lui Figaro”, de W.A. Mozart, un spectacol foarte bine primit de public. A câta reprezentație este cu dvs. în rolul lui Figaro?
– Cred că este, dacă nu mă înșel, a cincea reprezentație. Trebuie să vă mărturisesc cu sinceritate că este unul din rolurile mele preferate, atât din punct de vedere dramaturgic, cât și vocal. Este un rol foarte complex inclusiv actoricesc, în care treci prin multe stări de la bucurie euforică, până chiar la furie. Toate acestea sunt sincronizate minunat într-o scriitură genială a partiturii mozartiene.
– Ce ați împrumutat din Figaro și ce i-ați dat dvs personajului?
– Eu cred că ar trebui să învățăm multe din cele întâmplate lui Figaro. El este un tânăr muncitor, onest foarte devotat Contelui Almaviva, dar și foarte naiv. Toate acestea până când Susanna îi dezvăluie planurile ascunse ale Contelui, iar el trăiește un moment de maturizare. Își schimbă radical atitudinea față de stăpânul său. Din acest punct, Figaro preia controlul situațiilor și încearcă mereu să îl surprindă prin planurile sale, împreună cu viitoarea sa soție, Susanna, și le reușește foarte bine. În această operă întâlnim o lecție bună de viață și anume faptul că nu ne putem încrede în oricine, oricând. În viață trebuie să fim mai precauți cu cei din jurul nostru. Gândul mă duce la un proverb foarte adevărat: „Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur”.
– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? Este o întrebare pe care o adresez deseori și la care primesc, evident, răspunsuri diferite, foarte bune de inserat într-un manual de „Cum să fii personajul perfect”.
– Fiecare rol se realizează cu multă munca individuală, de la cel mai mic, până la cel mai mare detaliu. Se începe cu analiza întregii opere din care face parte rolul, personajul, și se ajunge până la cel mai mic detaliu: acțiunea, textul, partitura, stilistica, legătura dintre personaje etc. În ceea ce privește personajul perfect, nu cred neapărat că ar trebui ca noi, artiști lirici, să ne fixăm doar pe un tipar chiar de la început. Ca să vedem și să simțim unde rezonăm mai bine trebuie să trecem prin mai multe tipuri de personaje și roluri. Așa putem alege categoria la care excelăm.
– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Eu am avut privilegiul să fiu înconjurat de muzică încă din copilărie. Tatăl meu este compozitor și textier, dar știe să cânte și la opt sau nouă instrumente muzicale. El a fost inițiatorul și conducătorul muzical al unui ansamblu foarte mare în Soroca, Republica Moldova, orașul meu natal. Mama mea a fost dansatoare și avea o voce foarte frumoasă, îmi cânta mereu când eram copil. Mereu o rugam să-mi cânte cu vocea ei caldă. Părinții mei m-au înscris la ore particulare de pian când aveam 7-8 ani, iar mai, târziu, pe la 10-11 ani, am început să cânt mai mult cu vocea. Interpretam compozițiile tatălui meu. Și așa, pas cu pas, am simțit că mă împlinesc prin muzică. Mai târziu,când eram elev la Liceul de Artă „George Apostu” din Bacău și abia începeam să studiez cântul academic, abordând o tehnică diferită, o voce interioară îmi tot repeta să continuu cu încredere, că sunt pe drumul bun. După cum știm, arta cere mari sacrificii și așa este. Eu, personal, am dedicat foarte mult timp studiului, am renunțat la multe în favoarea muzicii. După ani și ani de muncă, de „sacrificiu” plăcut, muzica a început să mă răsplătească.
– Cum? Care a fost primul dar, primul rol din cariera dvs?
– Primul meu rol integral a fost Don Anibale din opera „Il Campanello”, de G.Donizetti, și l-am făcut încă în timpul Conservatorului din Cluj-Napoca. Primul meu rol titular a fost Don Giovanni din opera cu același nume de W.A. Mozart. L-am cântat la Opera Națională din Cluj-Napoca, fiind și examenul meu de disertație la Masterat. Îmi amintesc cu bucurie și de primul meu rol pe scena Operei din Iași. A fost Ramfis din „Aida”, de Giuseppe Verdi, în 2013, pe vremea când eram încă la Masterat la Cluj-Napoca. Venisem ca invitat în acest minunat spectacol, unde a fost și debutul meu de rol sub bagheta Maestrului Horvath Jozseph, căruia îi mulțumesc din suflet pentru susținere și recomandare. Mi-aduc aminte că imediat după acest debut, am primit un contract de colaborare pe trei ani la Opera din Freiburg (Germania), unde am rămas cinci ani, după care am revenit acasă.
– Vorbiți cu mare pasiune despre muzică și mă întreb care au fost rolurile din care poate nu ați fi vrut să mai ieșiți de pe scenă?
– Sunt multe roluri – Figaro, Dulcamara, Ramfis, Don Alfonso, Gremin, Leporello, Daland, Landgarf Hermann… Fiecărui rol pe care îl interpretez caut să-i aduc o particularitate prin culorile vocale care dau un sens cât mai apropiat de naturalețea personajului. În acest fel, multe roluri devin preferate pentru că ne implicăm și ne atașăm foarte mult de fiecare. Mie, personal, de multe ori îmi este greu să punctez doar un rol preferat. Fiecare trebuie să treacă prin sufletul nostru pentru a înțelege și simți personajul, ca apoi această energie să ajungă cât mai aproape de inima publicului nostru mult iubit.
– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?
– Consider că în viață avem nevoie de echilibru interior, scopuri cât mai multe și acea doză de optimism și ambiție. Trebuie să dăm tot ce-i mai bun din noi pentru a vedea și analiza potențialul nostru în tot ceea ce facem. Este important să avem mereu o atitudine pozitivă, încredere în forțele proprii și în Bunul Dumnezeu.
– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– În acest moment sunt câteva roluri pe care îmi doresc foarte mult să le interpretez și lucrez la ele deja, cum ar fi Don Pasquale, din opera cu același nume, și Raimondo din „Lucia din Lammermoor”.
– Dar pentru public și pentru Opera din Iași ce vă doriți?
– Înainte de toate trebuie să mulțumesc foarte mult conducerii Operei Naționale din Iași pentru susținerea artiștilor și pentru realizarea acestor minunate evenimente culturale. Am speranța că vom continua fără întreruperi și cu spectatori în număr cât mai mare. Mulțumim din tot sufletul publicului nostru care își alocă timp pentru a fi alături de noi. Vă așteptăm cu mare drag la toate reprezentațiile Operei!
A consemnat Maura ANGHEL
Spectacolul „Nunta lui Figaro” va avea loc la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 18.30.