„Prin muzică, omul devine un univers întreg”
* dialog cu basul Ivan Dikusar, de la Opera Națională Română Iași
„Opera face ca toate momentele frumoase din trecut să se reîntrupeze în mine. Opera face ca prezentul să devină mai frumos și să capete valoare și sens. Și tot opera ne ajută să sperăm la un viitor frumos”, spune basul Ivan Dikusar, de la Opera Națională Română Iași. Între două repetiții pentru spectacolele pe care le prețuiește enorm, am stat de vorbă despre muzică, artă și împlinirea unui artist.
– De cât timp cântați, domnule Ivan Dikusar? Cum v-ați apropiat de muzică?
– Eu cânt de când mă știu, de când eram copil, de pe la vârsta de 3 ani când fredonam prin casă. Puțin mai târziu am început studiul viorii, care a trecut pe primul plan, apoi cântul cu vocea. De ce am ales muzica? Din simplu fapt că îmi place, mă împlinește spiritual și nu doar.
– Ce v-a oferit muzica? Ce i-ați dăruit?
– Am descoperit această artă la vârsta de 8 ani, când am început să aud mai multă muzică frumoasă la orele de vioară și canto. Am absolvit Colegiul Național de Arte „Isidor Vorobchevici” din Cernăuți, secția vioară, în paralel cu canto-clasic. Acolo am înțeles că opera este ceea ce vreau să fac. Apoi am urmat studiile la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, la secția Canto, clasa domnului lector Ionuț Urdeș. Actualmente sunt masterand în anul al II-lea, în cadrul aceleiași facultăți.
– Cum ați început colaborarea cu Opera din Iași? Care a fost primul rol din cariera dvs?
– Am început colaborarea cu ONRI în 2018, când eram student în anul al II-lea. Am participat la o audiție pentru spectacolul „Aida” de Verdi, am cântat în cor. La distanță de un an, după ce m-am obișnuit cu scena și am acumulat ceva experiență, am îndrăznit să particip la audiția pentru rolul lui Gremin din opera „Evgheni Oneghin”, de P. I. Ceaikovski. Am fost acceptat, am debutat cu acest minunat rol și așa am intrat mai profund în lumea operei. Este primul meu rol pe scena Operei care m-a marcat și mi-a marcat calitățile vocale. Sunt convins că va rămâne tot timpul unul din preferatele mele.
– Magia scenei v-a fermecat. Ați putea să o părăsiți vreodată?
– Nu cred că va exista vreun rol din care aș vrea să ies de pe scenă, mai ales de pe scena Operei din Iași și din fața acestui public, care este minunat și călduros. De câte ori cânt, îmi place să știu că am reușit să transmit mesajul, emoțiile acestui rol sau ariei pe care o interpretez și aș face-o continuu.
– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Nu am un anumit rol, ci doar dorința să pot cânta și interpreta cât mai multe roluri. Cred cu multă convingere, și nu e doar părerea mea, am mai auzit aceasta de multe ori, că un artist nu are o altă viață decât aceea pe care o dedică melodramei. Știu cazul multor artiști, care pierzându-și vocea, în scurt timp s-au stins, iar exemplul cel mai la îndemână pe care îl am e Maria Callas. Profesia aceasta te răpește cu totul: artiștii fredonează arii din opere pe stradă, cântă în timp ce gătesc sau la volan. Despre Caruso se spune că uneori cânta în somn. Un artist nu mai poate avea o altă viață decât cea de pe scenă.
– Sunteți la începutul unei călătorii ce se anunță a fi frumoasă. Ce vă doriți pentru cariera dvs.?
– Ceea ce îmi doresc în mare parte s-a împlinit. Am visat de mic copil să devin artist liric și sunt. Am întâlnit la Iași un mediu cultural extraordinar care mă împlinește și care îmi lipsește ori de câte ori părăsesc cetatea. Cu toate acestea, mi-ar plăcea mult să iau pulsul vieții culturale din Europa sau din alte părți ale lumii ce acordă artei lirice importanța cuvenită. Aș fi încântat dacă, peste ani, cariera mea ar urma același traseu ca al marilor artiști români, care au încântat publicul în temple lirice precum Teatro alla Scala, Metropolitan Opera și altele, după care s-au întors acasă, aduși de dorul publicului din țară. Mi-ar plăcea, de asemenea, să particip la concursul Operalia, nu doar pentru competiția în sine, ci mai ales pentru a intra în contact cu marii artiști ai lumii. Cred că alături de un premiu important, prietenia cu cei ce împărtășesc această dragoste pentru operă ar fi câștigul cel mai mare. Iubesc opera pentru complexitatea ei și pentru faptul că, prin muzică, omul devine un univers întreg. Opera face ca toate momentele frumoase din trecut să se reîntrupeze în mine. Opera face ca prezentul să devină mai frumos și să capete valoare și sens. Și tot opera ne ajută să sperăm la un viitor frumos.
A consemnat Maura ANGHEL