„Îmi plac toate spectacolele de operă, mă las purtat de val, mă las sedus, îmi place să fiu surprins, fascinat”
* dialog cu basul Ștefan Linu, membru în Corul Operei Naționale Române Iași
„În familia mea se cânta. Când eram copii, eu cântam vocal, iar fratele meu mă acompania la chitară. Bunica mea m-a învățat toate cântările religioase și tot ea mi-a inspirat dragostea pentru romanțe. De la părinți am moștenit vocea de bas, ei fiind, la rândul lor, voci grave respectic bas/alto, care au practicat cântul coral. Așadar, înconjurat de muzică, nu mi-a fost greu să fac pasul către scenă”, spune basul Ștefan Linu, membru în Corul Operei Naționale Române Iași, alături de care am făcut o scurtă călătorie în lumea muzicii, cu puțin timp înainte de a-l aplauda din nou în opereta „Sânge Vienez”, de Johann Strauss-fiul.
– Ați debutat în opereta „Sânge Vienez”, de J. Strauss. Cum a fost pentru dvs apariția în această operetă?
– Debutul meu a venit la propunerea coordonatorului artistic de atunci al Operei, știind din trecut că am mai evoluat în roluri de acest gen. Mai exact, Frank din opereta „Liliacul”, Maximilian Detwailer din musicalul „Sunetul Muzicii” și Cascada din „Văduva Veselă”, în regia lui Andrei Șerban. După studiul rolului mi-am dat acordul, iar acum îl interpretez cu foarte mare bucurie și plăcere.
– Ce v-a atras la rolul Primului-ministru? Ați găsit puncte comune?
– În primul rând muzica, felul cum este scris rolul, apoi comicul de situație și comicul de caracter. Un prim-ministru uns cu toate alifiile și la propriu, și la figurat. Sunt și puțin ironic în mărturisire. Puncte comune ar fi că îmi place să ies din situații punând adevărul la baza comunicării. Îmi place să iîbin utilul cu plăcutul și îmi place să fac haz de necaz când este cazul, dar și să fiu serios când trebuie.
– Veți evolua într-un nou spectacol „Sânge Vienez”. Există diferențe între reprezentații?
– Niciun spectacol nu este la fel. O altă abordare nu va fi, însă mă voi juca mai mult cu textul cântat prin noile deprinderi tehnice și de stil câștigate în acest răstimp.
– Regizorul Alexandru Nagy a adus o viziune nouă în montare. Ce v-a plăcut la ideile sale?
– Mi-a placut abordarea lui foarte mult. Îmi place cum lucrează la înțelegerea caracterelor. Are argument justificat pentru fiecare acțiune, iar orice intenție este precedata de un subtext, așa cum este firesc de altfel. Este un regizor asumat!
– Mi-ar plăcea să vă însoțesc într-o călătorie în trecut și v-aș întreba de cât timp cântați? Cum ați ales muzica? Ce a adus muzica în viața dvs.?
– În familia mea se cânta. Când eram copii, eu cântam vocal, iar fratele meu mă acompania la chitară. Bunica mea m-a învățat toate cântările religioase și tot ea mi-a inspirat dragostea pentru romanțe. De la părinți am moștenit vocea de bas, ei fiind, la rândul lor, voci grave respectic bas/alto, care au practicat cântul coral. Așadar, înconjurat de muzică, nu mi-a fost greu să fac pasul către scenă. Atunci vedeam muzica lipită de religie și din acest motiv am urmat școala teologică, ulterior Conservatorul.
– Care sunt compozitorii preferați? Dar spectacolele?
– Iubesc foarte mult și îmi place să ascult muzica preclasică – Bach, Handel, Purcell, Vivaldi, Rameau. Apoi Mozart are un loc aparte în sufletul meu, cred că pe aceeași linie este Wagner. Îi iubesc la fel pe amândoi chiar dacă sunt la distanțe mari, cronologic vorbind. De asemenea, Verdi este special pentru mine, Puccini fără discuție și în final, fără nicio ordine în prezentarea mea, Tosti și Frederic Chopin, a cărui Nocturnă Op 9 în E-flat Major în mod antitetic mă trezește în fiecare dimineață.
Cât despre spectacole, sincer să fiu, îmi plac toate cele de operă. Mă las purtat de val, mă las sedus, îmi plăce să fiu surprins, fascinat.
Îmi place să ascult uvertura operei „Tannhauser” de Richard Wagner sau ansamblul „Conoscete, Signor Figaro”, din actul al doilea al operei „Le Nozze di Figaro” până la final. Există acolo un loc unde cred că Mozart a fraternizat atemporal cu Divinitatea. Sentimentul acesta îl am și când ascult „Die Zauberflote” și lista poate continua.
„La Boheme” îmi da o liniște aparte. Dintre compozitorii români îmi plac Porumbescu, Enescu, Trăilescu. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult o operă maghiară care se numeste „Székelyfonó” („The Spinning Room”), compusă de Zoltan Kodaly. Lucrul acesta poate vine și din faptul că sunt jumătate ardelean. Îl ascult des și pe Bela Bartok.
– Care roluri vă sunt lipite de suflet? Ce roluri v-ați dori să interpretați?
– Momentan sunt cu gândul la Colline din „La Boheme”, pe care îl am în studiu, însă lista este mai mare. În viitor mi-aș dori să interpretez rolul ducelui de Silva din opera „Ernani”, de Giuseppe Verdi.
– Cântați și în Corul Operei. Unde vă simțiți mai bine – alături de colegii din cor sau ca solist?
– Corul te ajută negreșit să te dezvolți, să înveți opere și să înțelegi scena. Te ajută să te deschizi și să scapi de emoții. Practic, acumulezi cunoștințe din situațiile pe care le întâmpini personal, dar și de la colegii mai experimentați, unii foști soliști pe care îi respect și le mulțumesc.
Ceea ce îmi doresc eu este o carieră solistică, să fiu același Artist Liric, însă în cadrul compartimentului Soliști Vocali. Din acest considerent, după absolvirea Conservatorului și la îndrumarea și recomandarea Maestrei mele din facultate, am decis să studiez canto cu maeștri din țară, dar și de peste hotare, lucru pe care îl fac și în prezent.
– Care sunt particularitățile cântului coral față de cele ale solisticii?
– Legat de particularitățile cântatului coral față de cele ale solisticii se știe că ansamblul este constituit de o sinergie care duce la omogenitate și la o manieră de cânt impusă de compozitor prin scriitura specifică, aspect care difera de cântatul individual. În cor se cântă precum un tot unitar, lucru de altfel cerut de fiecare dirijor, dar este și o tradiție nescrisă.
În schimb, solistul își pune accentul pe particularitățile sale timbrale, pe tehnică acumulată, pe transmiterea mesajului și a trăirilor prin filtrul propriu.
– Ce vise are basul Ștefan Linu?
– Visul meu este să cânt pe toate scenele lirice din România și pe cât mai multe și mai mari scene lirice din lume. Să cunosc oameni de calitate, să învăț și, la rândul meu, să pot fi exemplu pentru alte persoane aflate în căutare, ca și mine. Îmi place mult să ajut oamenii. Îmi dă liniște, satisfacție și împlinire, dar pentru a face asta am învățat, la rândul meu, să nu mă neglijez. Îmi doresc să îmi păstrez legătura cu țara oricât de mult aș călători.
– Ce alte pasiuni aveți în afară de muzică? Cu ce o puteți înlocui?
– Nu îmi doresc să înlocuiesc muzica și nu aș vrea să fiu pus într-o situație de acest fel. Îmi place foarte mult să schiez, să merg cu bicicleta (am o pasiune pentru e-bike), mi-ar plăcea cândva să am și licență de pilot privat. Toate acestea desigur le faci înconjurat de catre familie și prieteni. Mai presus de toate îmi place să călătoresc, să mă familiarizez cu obiceiurile, cultura și bucătăria locală a diferitelor naționalități.
A consemnat Maura ANGHEL