„Publicul ieșean într-adevăr își iubește artiștii și mereu arată prețuirea față de ei”
* dialog cu pianista Alina Andriuțî-Shemchuk, maestru corepetitor la Opera Națională Română Iași
„Domeniul operei este foarte palpitant pentru un pianist solist și cameral, este ceva nou. Faptul că zi de zi interacționez cu literatura superbă a compozitorilor precum Donizetti, Puccini, Verdi și mulți alții, compozitori ce nu au scris pentru pian, este un lucru încântător ce îmi deschide orizonturi muzicale”, spune pianista Alina Andriuțî-Shemchuk, maestru corepetitor la Opera Națională Română Iași, de la care am aflat cum este viața în fața clapelor, dar și alături de soliști și de un public deosebit de cald.
– V-ați născut într-o familie de muzicieni, sunteți și dvs muzician. Cum este să trăiești într-o lume guvernată de partituri?
– Tatăl meu recondiționează piane și am fost într-adevăr înconjurată de acest instrument de când mă știu. Copil fiind, am fost atrasă în mod egal atât de pian, cât și de cântul vocal, pasiune preluată de la mama. Timpul însă a jucat în favoarea pianului, căruia mi-am dedicat existența.
– Ați început studiul pianului în Republica Moldova, ați continuat la Iași și l-ați definitivat, prin licență și un masterat, în Polonia. Cum sunt cele trei școli de muzică?
– Am făcut școala în Iași, la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, sub îndrumarea prof. Ionela Tudor și Carmen Zaharia-Danicov. Din clasa a VII-a am făcut săptămânal naveta la Chișinău, la Academia de muzică, teatru și arte plastice, unde am studiat cu prof. Aliona Vardanean. Școala mi-a oferit fundamentul artistic necesar pentru a putea studia în străinătate. Astfel, în urma câștigării unui concurs din Moscova, am fost invitată de către președintele comisiei să studiez la clasa lui, în Bydgoszcz, Polonia. Academia de muzică din Bydgoszcz este recunoscută ca fiind una din cele mai renumite școli pianistice europene și nu am ezitat nicio secundă. Așa cum spuneam, în Iași am primit o bază foarte bună, iar la Chișinău am avut posibilitatea să fac cunoștință cu noțiunea de școală pianistică rusească. În Polonia am putut pe deplin să pun în practică principiile acesteia. Este într-adevăr o școală foarte dură, ce necesită perseverență ș foarte multă disciplină.
– A urmat întâlnirea cu Opera din Iași. Care a fost primul spectacol la care ați contribuit?
– Domeniul operei este foarte palpitant pentru un pianist solist și cameral, este ceva nou. Faptul că zi de zi interacționez cu literatura superbă a compozitorilor precum Donizetti, Puccini, Verdi și mulți alții, compozitori ce nu au scris pentru pian este un lucru încântător, ce îmi deschide larg orizonturile muzicale. Primul spectacol la care am contribuit a fost „Ecaterina Teodoroiu”, de Emil Lerescu. Nu este o lucrare ușoară, dar atuul meu a fost faptul că în timpul anilor de studenție am avut prilejul să cunosc și să interpretez un număr mare de lucrări contemporane, fapt pentru care am fost obișnuită cu acest tip de scriitură.
– Sunteți maestru corepetitor. Care este misiunea dvs? Cât dintr-un spectacol este munca pianistului?
– În operă, pianistul are o multitudine de sarcini. De la repetițiile cu soliștii, regiile și repetițiile de cor, unde pianul constituie întreaga orchestră, până la interpretarea partidelor de pian din orchestră, unde pianistul devine orchestrant. Cele mai complexe însă sunt repetițiile în cabine cu soliștii deoarece pianistul devine în acest caz asistentul dirijorului, împărtășind cunoștințe și oferind indicații pentru a ajuta la bunul demers al actului artistic.
– Cum este la repetiții? Cu siguranță sunt și momente vesele. Ne puteți devoala câteva scene din spatele cortinei?
– Pentru a favoriza buna desfășurare a repetițiilor, este foarte important să fie menținută atmosfera plăcută. De exemplu la repetițiile de cor participă un număr mare de persoane, fapt pentru care disciplina și păstrarea liniștii este esențială. Cu toate acestea, atunci când râdem, râdem cu toții.
– Care sunt lucrările care vă plac cel mai mult? La ce partitură nu ați renunța niciodată?
– Mereu am fost îndrăgostită de muzica secolului XX și mă doare sufletul să vă ofer doar câteva titluri. Cu toate acestea, aș evidenția Simfoniile lui Rachmaninov, Scriabin și Șostakovici, Concertele pentru pian și orchestră de Prokofiev și Rachmaninov, sonatele pentru pian de Scriabin, „Le Tombeau de Couperin” și „Gaspard de la nuit”, de Ravel și multe altele.
– Sunteți un artist tânăr, cu siguranță aveți vise pe care le hrăniți zi de zi. Care ar fi acelea? Ce vă doriți ca pianist?
– Împreună cu soțul meu, Ivan Shemchuk, formăm un duet pianistic de mai bine de 8 ani. În acest sens, ducem o viață artistică activă, concertăm și, mai ales, ne pregătim pentru concursuri. În acest an am fost admisă la studiile de doctorat în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Acest lucru mă încântă foarte tare deoarece mi-a oferit posibilitatea să urmez o activitate artistică și în cadrul acestei instituții.
– Cum este publicul din Iași? În fața cărui public v-ați dori să cântați?
– Primul spectacol în cadrul căruia am participat ca orchestrant, și anume „Carmina Burana”, de Carl Orff, m-a lăsat uimită. Oamenii aplaudau în picioare! Mi-am adus aminte în acel moment cum a fost la un concert spectaculos al lui Mischa Maisky, care a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră, de Șostakovici. La finele acelui concert, spectatorii aplaudau într-un mod vibrant și dinamic, însă nimeni nu era în picioare. Astfel, am înțeles că între publicul ieșean și artiști este o altă conexiune, aflată la un nivel cu totul diferit. Publicul ieșean într-adevăr își iubește artiștii și de fiecare dată își arată prețuirea față de ei. Mai târziu, am aflat că publicul ieșean este format chiar și din melomani ce nu ratează nici un spectacol. Acest lucru m-a bucurat enorm.
– Ce vă doriți pentru Opera din Iași?
– Păstrarea prestigiului cuvenit prin valorificarea profesionalismului, ce trebuie să fie la temelia fiecărui act artistic.
A consemnat Maura ANGHEL