„În fiecare regizor e un interpret care nu poate ieși la rampă și atunci o face prin intermediul altora”
Publicul ieșean este invitat pe 12 octombrie la un nou spectacol de operă – „Un Ballo in maschera”, de Giuseppe Verdi. Realizat cu o distribuție cu o distribuție de excepție, spectacolul a avut și o regie pe măsură, semnată de Cristi Avram, care ne-a împărtășit câteva din tainele reușitei.
– Spectacolul „Un ballo in maschera”, o nouă provocare pentru dvs. Ce v-a atras la această lucrare? Dar la Verdi?
– Ca la orice lucrare de care mă apropii, propunându-mi să o pun în scenă, unul dintre aspectele care primează în lectura acesteia este paradoxul și cum anume pot fi citite situațiile bizare din viața personajelor. Existența noastră este de foarte multe ori liniară, în timp ce lumea spectacolului e plină de posibilități. De fapt, știm bine, adeseori textele de teatru ori libretele de operă pun accentul pe evenimente și nu pe împrejurările și situațiile banale din viața oamenilor. Și apoi, ne spunem că evenimentele aparent neverosimile realizate pe scenă nu-și pot găsi un exponent în realitate. Fără prea mari eforturi ne dăm seama că lucrurile stau altfel și că evenimentul poate fi rezumat la o situație banală cu care, în proporții diferite, ne putem întâlni. Opera Un ballo in maschera, deși prezintă un fragment din viața lui Gustav al III-lea, rege al Suediei în secolul al XVIII-lea, conturează o situație posibilă în rândul oricăruia dintre noi. Desigur, ceea ce face diferența este lumina artificială sub care ea apare și felul în care tușa marilor autori o realizează. Giuseppe Verdi, în spiritul romantic pe care-l reprezintă cu măiestrie, adună în imagini și sonorități contrastante paradoxul. Întâmplarea face ca lucrurile să ia turnuri neașteptate, de multe ori definitive. Peste toate, elementele de magie aduse în aceeași pagină cu sentimentele sincere și impulsurile senzuale întind tot soiul de capcane celor care își propun să le pătrundă sensul. De aici se naște un alt șir de întrebări contradictorii, de paradoxuri care nu pot decât să te provoace.
– Cele două distribuții cu care ați lucrat la premieră includeau nume sonore – tenorii Ștefan Pop și Florin Guzgă, baritonii Bogdan Baciu și Șerban Vasile, sopranele Cellia Costea și Diana Bucur, mezzosoprana Andrada Vaida Roșu. Cum ați colaborat cu acești artiști consacrați? Care au fost cele mai frumoase momente petrecute împreună?
– Într-adevăr, premiera spectacolului Un ballo in maschera a reunit nume de rezonanță ale scenei lirice internaționale cu care am avut bucuria să lucrez. Eram cu toții dispuși să descoperim, să reinterpretăm, să căutăm sensuri, lucru care a ajutat foarte mult în realizarea producției noastre. E cu atât mai interesant cu cât mulți dintre artiștii implicați, fie ei invitați ori angajați ai Operei din Iași, și-au făcut debutul în roluri în acest spectacol, fapt ce constituie un avantaj pentru regizor. Atunci când rolul e bine cunoscut de un interpret, solistul are deja o părere formată despre cine este personajul său și e mai dificil să-l îndepărtezi de propriile impresii. În aceste împrejurări, munca regizorului este mai anevoioasă, trebuind, mai întâi, să-l îndepărteze pe artist de ceea ce știe deja despre personaj și mai apoi să-l aducă în noul univers. Când reușești acest lucru, când energiile converg înspre aceeași direcție se întâmplă ca de ambele părți să se nască satisfacții. Mărturisesc și faptul că, pentru mine, atunci când interpretul se încăpățânează să mă convingă de faptul că nu am propus un lucru potrivit, deși la început mă nemulțumește, reprezintă o situație care mă provoacă, mă ține viu. Contradicțiile dintre noi, cei care lucrăm la spectacol, sunt cele mai benefice.
– Ca regizor, ce ați adus nou prin această montare?
– Am încercat să pun în lumină poezia libretului și a partiturii muzicale, să aduc câteva dintre aspectele esențiale ale vieții lui Gustav al III-lea pe care le-am reinterpretat. Spectacolul nu e unul biografic; de altfel, multe dintre momentele din viața monarhului Suediei ce apar în libret sunt anacronice. Mi-am dorit, totodată, să vorbesc despre destin și despre curajul de a te juca, de a primi provocările cu brațele deschise, despre a mărturisi cu sinceritate ce se află înlăuntrul fiecăruia. Un ballo in maschera oferă posibilitatea de a baleia între oniric și realitate, toate sub cupola generoasă a spectacolului. Publicul va putea vedea că, de multe ori, planurile se întretaie, coșmarul se infiltrează în realitate, o preschimbă, iar concretul este invadat de pulsiunile ascunse în fiecare personaj. Se întâlnesc pe scenă atât personaje vii, reale, cât și fantasme, frici personificate, emoții antropomorfizate. Mi-am dorit o montare vie în care să pătrunzi activ, pe care să o decriptezi, care să te surprindă din orice unghi ai privi. De dincolo de ușile mereu deschise, pe care le putem vedea în scenografie, apar prin ceață, fulgi de zăpadă și lumini, făpturi care îți ridică întrebarea dacă sunt aievea sau dacă sunt doar apariții ce traduc unele emoții, transformându-le în imagini halucinante.
– Nu sunteți la prima colaborare cu ONRI. Cum a început această frumoasă poveste cu Opera Națională Română Iași? Ce v-a plăcut cel mai mult la lucrul cu artiștii lirici?
– Povestea mea cu Opera Națională Română Iași a început acum mai bine de șase ani. Îmi amintesc vag primul spectacol de operă la care am participat la repetiții – Carmen, de George Bizet. M-am înspăimântat. Erau atât de mulți oameni în scenă, fiecare având rolul său bine definit de care se îngrijea cu dăruire. M-au fascinat întotdeauna grupurile de interpreți care, fiind totodată un personaj colectiv și individualități bine conturate, exprimă într-un glas unic varii mesaje. Mă întrebam atunci, cum oare voi reuși să comunic cu atâția oameni? Mai apoi, mi-am spus – e totuși un privilegiu să asculți zilnic muzica de care spectatorii se bucură doar în seara spectacolului. Să contribui cu o mică parte la nașterea magiei e un lucru care îți oferă mari mulțumiri. Și apoi, interpreții care aduc cu ei toată fragilitatea și emoțiile lor, cei care se încred în tine, cei care se sprijină de multe ori pe impulsul încurajator ce vine din partea ta, te motivează să pornești cu ei la drum.
– Care este diferența dintre regia de teatru și cea de opera? Care este mai provocatoare și de ce?
– Ar fi multe de spus despre acest lucru. În fond, scena are exigențele ei indiferent dacă montezi un spectacol de operă ori de teatru. Limbajul e diferit, modalitățile de expresie sunt altele, dar scopul este același. Atâta timp cât ceea ce încerci să transmiți e făcut cu sinceritate și credință, cele două arte nu mai par atât de diferite. Marele avantaj al spectacolelor de operă este acela că oricare dintre interpreți are ca plasă de salvare muzica, acest limbaj la care reușim cu toții să ne emoționăm. Și aici, există însă un paradox – ceea ce te poate salva e totodată și neiertător. Nu poți trișa ori minți. Publicul vede și simte orice ezitare, orice lucru nepotrivit, orice gest care aparent trece neobservat.
– Ce spectacol de operă ați dori să puneți în scenă?
– Sunt multe titluri pe care mi le-aș dori, însă nu e niciunul mai important decât acela care se întâmplă să devină al tău. Așadar…
– La fiecare interviu fac și o ușoară trecere în revistă a carierei. Ce v-a atras la regie? De ce v-ați dorit o astfel de misiune?
– În fiecare regizor e un interpret care nu poate ieși la rampă și atunci o face prin intermediul altora. Mai mult, regizorul nu se poate rezuma la un singur personaj, prin acesta nu poate exprima tot ce și-ar dori; are nevoie de mai multe identități prin care să afirme ceva. Întotdeauna imaginea de ansamblu e mai puternică decât cea individuală. Cel mai mare avantaj e că ai posibilitatea de a fi primul spectator al propriului spectacol. Peste toate, ideea de a creat un fragment de realitate, de a rescrie și readuce la viață un fragment istoric, de a pune întotdeauna întrebări despre marile teme ale omenirii dezbătute iar și iar prin alte personaje, puse mereu în fața altor ochi și minți care privesc și reflectează, sunt lucruri pe care mi-e tare drag să le fac.
– Care au fost cele mai frumoase momente din cariera dvs?
– Cele mai frumoase momente sunt cele de astăzi, acelea în care lucrăm, noi ce de astăzi, acelea în care vorbim oamenilor prezentului. Spectacolul există doar prin ochii celui care-l privește. Cel care a fost la teatru ieri, se îngrijește în prezent de ceea ce a devenit. Dacă își amintește de noi, cei cu care și-a petrecut câteva ore în sala de spectacol, e minunat.
– Ce face regizorul Cristi Avram atunci când nu este la repetiții? Ce alte pasiuni are în afară de teatru și operă?
– Dacă nu sunt la repetiții, ori la universitate, mă bucur de compania câinilor mei sau de prezența prietenilor apropiați. Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi, să mă decuplez de la cele zilnice și să intru în pielea turistului care pornește la pas spre teritorii necunoscute. Când sunt în locuri pe care nu le-am mai vizitat, îmi place să mă pierd, să rătăcesc fără scop pe străzile unui oraș, să mă îndrept înspre niciunde. Mă simt privilegiat de fiecare dată când în jurul meu cei mai mulți au direcții precise înspre care se îndreaptă, în timp ce eu doar hoinăresc.
A consemnat Maura ANGHEL