„Mi-am dorit ca Templul din Aida să fie asemenea Bisericii din zilele noastre”
* dialog cu soprana Ana Maria Donose, interpreta Marii Preotese din opera „Aida”, de Verdi
Lansată în urmă cu 150 de ani, în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 1871, „Aida”, de Giuseppe Verdi, continuă să fie una dintre cele mai apreciate opere din întreaga lume. Compusă nu pentru a sărbători Nașterea Domnului, ci pentru inaugurarea primului teatru muzical din Cairo, numit Opera Khedivial, și pentru a celebra încheierea lucrărilor la Canalul Suez, lucrarea este un vârf de gamă în creația lui Verdi. El s-a inspirat dintr-o poveste din antichitatea egipteană, oferită de prietenul său, scriitorul Camille du Locle, directorul Operei Comice din Paris. La rândul său, Camille du Locle preluase o nuvelă a savantului egiptolog francez Auguste Mariette, primul director al muzeului din Cairo, distins cu titlul egiptean de bey (de unde numele de Mariette-Bey, cu care apare în publicaţiile epocii). Dedicată Khedivului Ismail Paşa cu indicația de a servi ca subiect pentru libretul unei viitoare opere omagiale, nuvela lui Mariette-Bey, la rându-i inspirată dintr-o veche legendă egipteană, i-a fost înmânată lui Du Locle la una din călătoriile sale în Egipt, cu rugămintea de a ajunge la unul dintre marii compozitori de operă ai vremii, Verdi, Wagner sau Gounod. Când zarurile sorții au fost aruncate, câștigător a ieșit Verdi. După premiera de la Cairo a urmat, la doar două săptămâni distanță, o alta la Scala din Milano, sub bagheta cunoscutului dirijor Giovanni Bottesini, în regia lui Verdi, spectacolul fiind un veritabil triumf. La final, Verdi a fost rechemat de 32 de ori la rampă.
Răsunetul internaţional al operei s-a răspândit de-a lungul a 150 de ani, marile teatre lirice ale lumii având titlul în mai toate stagiunile, spectacolele fiind jucate cu casa închisă. Publicul din Iași va avea din nou bucuria de a urmări o reprezentație în această seară. Dacă despre Aida și despre iubitul ei Radames s-a tot vorbit și s-a scris, mai puțin a fost adusă la rampă Marea Preoteasă, interpretată în această seară de către cunoscuta soprană Ana Maria Donose, de la care am aflat cum un rol secundar poate deveni un succes.
– Sunteți un artist liric cu un palmares impresionant, o soprană foarte îndrăgită. În aceasta seară publicul vă va revedea în rolul Marii Preotese, din opera „Aida”.
– Marea Preoteasă din „Aida” este un rol secundar, un rol foarte simplu, ceea ce mi-a plăcut. Sunt obișnuită să cânt roluri principale, foarte grele, cu o încărcătură foarte puternică vocal și sentimental. Ei bine, la Marea Preoteasă, în acest rol foarte mic, a trebuit să pun în valoare tot ceea ce am eu mai bun în voce ca să pot transmite publicului acea rugăciune, acel moment de liniște, de pace, de împăcare, de legătură cu Divinitatea. Rolul prinde viață prin vocea mea care se pretează foarte bine la Marea Preoteasă, inclusiv prin experiența mea de 18 ani pe scenă. Am ajuns și în punctul de a face dintr-un rol secundar unul important. Îmi amintesc acum de vorbele doamnei Adriana Severin, profesoara mea, care a fost și prim-soprană a Operei din Iași: „Am avut un succes enorm enorm cu Marea Preoteasă în turneu”. Cum așa, doamna profesor?, am întrebat-o. „I-am dat căldură, i-am dat rugăciune, i-am dat suflet. Fără suflet și muzica înălțătoare pe care o interpretezi nu vei putea face nimic”, mi-a răspuns.
– Ce v-a atras la acest rol? Cât din Ana Maria Donose este în rol?
– Mărturisesc că la început nu m-a atras aceste rol absolut deloc. Mi-am zis că este foarte puțin de cântat, nu este rol principal, dar în momentul în care am început să-l studiez, așa cum fac cu fiecare rol, am simțit legătura cu Divinitatea și atunci am zis: „Eu, crescută în Biserică, să nu fac acest rol? Oricând! Oricum!”. Îmi place mai mult Marea Preoteasă ca rol secundar decât altele pe care le-am interpretat la începutul carierei, tot secundare fiind. Nu mă regăsesc foarte mult în această ipostază, dar totuși exist în acest rol pentru că am slujit Biserica toată copilăria mea, alături de bunicul meu care a fost tenor la Filarmonică și preot foarte mulți ani și de la care am aflat multe taine ale cântului. M-a învățat cum să cânt din suflet pentru oamenii care vin la slujbă și la fel am făcut și atunci când am interpretat Marea Preoteasă. Am încercat să ajut publicul să se simtă, pentru o fracțiune de secundă, la rugăciune într-un templu sau la Biserică. Așa m-am simțit și eu. Mi-am dorit ca Templul din „Aida” să fie asemenea Bisericii din zilele noastre.
– Ce v-a atras la muzica lui Verdi? Care sunt operele dvs preferate semnate de el?
– Sunt fascinată de „Traviata”. Eu interpretez rolul Violettei Valery de mulți ani și mă regăsesc în această operă. „Aida” este a doua operă preferată și visez ca peste câțiva ani să pot interpreta rolul principal. Pentru ca acest vis să devină realitate ai nevoie de o tehnică foarte bine pusă la punct, o voce adecvată. Nu oricine poate cânta în acest rol. Sper să pot acumula cunoștințe pentru a deveni Aida, prințesa etiopiană, peste ceva timp.
– În actul I, din interiorul templului se aude rugăciunea Marii Preotese. Ați cântat în Biserică, ați adus slavă lui Dumnezeu. I-ați simțit vreodată ajutorul pe scenă?
– Îl simt pe Dumnezeu aproape la fiecare spectacol, mai ales atunci când îmi este foarte greu și îi cer ajutorul. Alături de El, îi mai cer ajutor bunicului meu pentru că el știe ce înseamnă scena și îmi doresc să fie mândru de mine acolo Sus, în Cer, de ceea ce fac eu. Datorită lui fac muzică. Îl simt de multe ori alături de mine, mai ales când îi cer ajutorul.
– Cum dați viață unei rugăciuni astfel încât să ajungeți la inima publicului?
– Cu sufletul, cu inima, cu încredințarea lucrului bine făcut. Fără public noi suntem goi, noi nu avem suflet. Oamenii dragi din sala de spectacole ne hrănesc cu aplauzele lor, cu recunoștința lor, cu criticile lor. Putem învăța din greșeli, din vorbele frumoase sau mai puțin frumoase primite de la spectatori. Publicul mă încarcă mult cu energie pozitivă și, în momentul în care sunt pe scenă, îmi doresc să simtă ceea ce trăiesc și eu. Există o legătură, o punte între solist și public. Iubitorii de muzică aflați în sală ne țin la suprafață, ne hrănesc sufletul și le suntem recunoscători. Fără ei nu am putea exista, nu am putea da viață personajelor și nu le-am putea interpreta, nu am putea face artă pe scenă.
– Aveți o carieră frumoasă, care vă împlinește.
– Am 18 ani de ani de cânt pe scenă și tot atâția ani de colaborări cu toate teatrele și filarmonicile din țară. De zece ani am colaborări internaționale pe scenele din Germania, Austria, Turcia, Italia, Olanda, Monaco. Mă împlinește acest lucru și simt că mai am foarte multe lucruri de oferit. La vârsta de 36 de ani mă simt împlinită pentru că am reușit să dau viață multor personaje pe care mi-am dorit să le interpretez. Fără muncă nu ajungi nicăieri, chiar dacă ai talent. Acesta este rezultatul muncii mele de 18 ani și sunt mândră. Îi sunt recunoscătoare bunului Dumnezeu pentru că sunt sănătoasă, dar și familiei mele care mă susține și mă suportă cu toate hachițele mele, mai ales înainte de spectacole (râde). Este o viață grea, dar și frumoasă. Împlinită pe deplin cred că voi fi la vârsta senioratului, când voi privi la tot ce am realizat în această viață pe scenă. Voi derula cadru cu cadru filmul vieții mele, voi răsfoi filă cu filă albumul amintirilor. Muzica este viața mea, cea care îmi hrănește sufletul. Fără muzică nu aș putea trăi. Este tot ceea ce știu să fac și o fac cu tot sufletul meu!
A consemnat Maura ANGHEL