„Muzica a fost și este ceea ce mă face să merg înainte”
* dialog cu soprana Nicoleta Maier, de la Opera Națională Română Iași
„Călătoria mea în muzică a început la 5 ani, când visam și simțeam în adâncul sufletului meu că asta voi face în viață, voi deveni cântăreață. Nu mă vedeam în nicio altă ipostază decât pe scenă”, spune soprana Nicoleta Maier, de la Opera Națională Română Iași, un artist îndrăgit și aplaudat, alături de care am refăcut parcursul artistic printr-un dialog plin de sensibilitate.
– Vă pregătiți pentru un recital special, dedicat lui Giacomo Puccini, care va avea loc pe 12 februarie. Vă invit la un exercițiu de imaginație – presupunem că ar fi debutul dvs. în Operă. Ce simțiți?
– Acest exercițiu de imaginație îl făceam în timpul studenției, când visam să devin solistă de operă. Acum îmi este greu să îmi imaginez ceva ce deja am experimentat, simțit și trăit. Pot doar să vă relatez cum a decurs totul.
– Pornim, așadar, într-o călătorie în trecut.
– Călătoria a început la 5 ani, când visam și simțeam în adâncul sufletului meu că asta voi face în viață, voi deveni cântăreață. Nu mă vedeam în nicio altă ipostază decât pe scenă. Așa a fost toată copilăria până am ajuns la Liceul de Muzică „Tudor Jarda’’ din Bistrița. Acolo am ales opera, iar studiile le-am completat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Au fost câteva premii care mi-au dat curaj, apoi debutul din primul an de masterat cu rolul Neddei din „Paiațe”, pe scena Operei Române din Cluj, iar lucrurile au evoluat în direcția dorită.
– Care credeți că sunt momentele care v-au adus succesul? Cât ați muncit pentru că numele dvs. să fie pe un afiș de operă?
– Succesul a venit gradat, construindu-se cu fiecare rol debutat. Nu cred că pot spune care a fost apogeul muzical, dar este sigur că anumite momente au fost mai pregnante și mai intense. Un episod frumos a fost debutul din „Văduva Veselă”, în rolul Hannei, o premieră la Opera Națională din Cluj. A urmat debutul la Opera Națională din București în rolul lui Valencienne din „Văduva Veselă”, apoi concertul la Teatrul Goldonetta din Livorno. Am obținut Premiul I la Concursul „Sabin Drăgoi” din Timișoara, am cântat la Ateneul Român, pe scena Operei din Chișinău, unde am fost Nedda din „Paiațe”. Munca în această meserie a fost una constantă. În general, studiez în voce cinci zile din șapte, restul sunt pentru odihna vocală. Este studiul meu individual, care cuprinde exerciții de respirație, vocalize și apoi studierea repertoriului, ceea ce implică învățarea muzicală a rolului, citirea libretului, traducerea textului în limba româna, pronunția în limba originală, analiza psihologică a personajului, fixarea rolului în voce. Practic, această muncă de căutare constantă a sunetului ideal în acest gen denumit artă sincretică
a început odată cu primul debut la Opera din Cluj, în 2011.
– Ați avut momente de cumpănă?
– Au fost și astfel de momente, dar m-au ajutat să evoluez, să lupt cu mine și să merg mai departe, punandu-mi întrebări radicale și profunde. Au fost puncte în care îmi simțeam pierdută poziția sunetului, dar toate aceste lucruri se reglează cu răbdare și calm. Ca să înțelegi etapele și să poți ajunge la nivelul superior, trebuie să treci prin disconfort și îndoieli pentru că toate acestea te ajută să diferențiezi nivelurile din procesul tău de muncă. Mereu am avut un stâlp de sprijin în profesoara mea de canto, doamna lector universitar doctor Anastasia Buruian, încă din primul an de studiu și până în prezent. Suntem un binom care funcționează de 20 de ani și nu am cuvinte să îi mulțumesc pentru suportul moral și practic oferit.
-V-ați îndoit vreodată de dvs, v-a trădat vreodată vocea?
– Îndoiala a fost mereu alungată de persoanele care m-au susținut, au crezut și investit în parcursul meu. Aici trebuie să menționez câteva personalități cărora le sunt recunoscătoare: celebrei soprane Marina Krilovici pentru anii de studiu din cadrul Athenaeum „Maria Callas” din Atena, pentru toată grija și suportul unui dascăl devotat, doamnei profesor universitar doctor Elena Andrieș în anii de masterat din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj și sopranei Lucia Stănescu (Dumnezeu să o odihnească!) pentru tot suportul financiar, beneficind de o bursă lunară privată pe țoață durata masteratului.
– Care au fost spectacolele ale căror aplauze v-au încredințat că rolurile făcute au câștigat publicul?
– „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski a fost un debut de succes. Rolul Mimi din „La Boheme” mi-a adus aplauze frumoase și emoționante. Donna Elvira din „Don Giovanni” de Mozart este un rol cu care mereu am priză la public, Hanna din „Văduva Veselă” a fost un real success. Micaela din „Carmen” m-a împlinit, am simțit cum publicul răspunde emoțiilor mele.
– Lângă cine ați simțit sublimul cântând?
– Nu există o anumită persoană și indiferent de partenerul de scenă, implicarea este aceeași. Fie că sunt la Cluj, Iași, București sau Galați, cu nume cunoscute sau mai puțin cunoscute, momentul artistic mereu va fi la cota maximă pe care pot să o ofer atunci pe scenă.
– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași? În ce rol ați fost aplaudată?
– Primul contact cu scena lirică ieșeană a fost în 2015, la invitația doamnei Beatrice Rancea, pentru debutul în rolul Phani din „Indiile Galante” de J.Ph. Rameau. A fost un debut cu multe emoții pentru că stilistica muzicală barocă este diferită de celelalte stiluri abordate. Încă din ultimul an de Conservator începusem cu romantici și veriști, datorită timbrului vocal. Am trecut prin clasici atât cât a cerut programa universitară, în rest mi-a fost distribuit repertoriu din perioada romantică. Nu aveam o relație strânsă cu muzica barocă din cauza particularităților stilistice: necesită un timbru adecvat, are anumite efecte dinamice cum ar fi relația forte-piano (acel efect de ecou), orchestra este mai mică, volumul vocal mai redus. Eu nu eram obișnuită cu aceste restricții, comparativ cu perioada romantică, unde se pune accent pe pasiune, dramă, teatru, cu permanente schimbări de tempo, contraste izbitoare și o gamă variată de nuanțe. Au fost multe emotii, un debut cu bine care mi-a adus și altele până la un angajament permanent. Sunt recunoscătoare pentru șansa oferită atunci și pentru modul în care s-au legat lucrurile până în momentul actual.
– Muzica este o artă supremă, o psihologie a sufletului. Cum v-a ajutat pe dvs? Dar pe cei dragi?
– Muzica a fost și este ceea ce mă face să merg înainte. Pe lângă faptul că îmi câștig existența din această profesie, este și hobby-ul meu. Practic, pentru mine personal este un medicament. Momentele cele mai dificile din viață le-am traversat cântând la pian, seara târziu. Acolo e refugiul meu. Nu aș putea trăi fără un pian în casă. Cei dragi iubesc muzica, însă genurile muzicale sunt diferite. Unii merg pe Queen, Pink Floyd, Rolling Stones sau Dire Straits, alții pe lăutărească veche sau doine populare, opera sau jazz, electro sau blues, fiecăruia genul preferat ridicându-le starea de spirit și vibrația într-o notă pozitivă.
– Este adevărat că muzica este o călătorie cu un bilet doar dus? Ce ați putea pune în locul ei?
– Muzica te stimulează să descoperi lucruri noi. Freamătul curiozității și al descoperirilor te fac să simți că nu ajungi niciodată la final. Muzica nu este asemenea unei boli cronice progresive cu un prognostic limitat, fără bilet de întoarcere. Ceea ce muzica și actul artistic oferă unui solist de operă sunt dezvoltare personală, culturală, profesională și feedback-ul frumos din partea publicului. În țoață aceasta călătorie, solistul încântă publicul, răspunzându-i-se prin aplauzele finale. E o călătorie cu multe satisfacții pe plan profesional, dar și personal. Atât cât investeșți îți revine la final cu dobândă și cu diferentă de salariu- diferența de salariu sunt aplauzele, iar dobânda e mulțumirea sufletească.
– Dacă muzică nu e, poate nimic nu e… Ce vă doriți pe viitor? La ce scene visați, la ce roluri, alături de ce maeștri lirici?
– „Dacă muzica nu e, nimic nu e”, atribui această frază mai mult muzicienilor și melomanilor împătimiți, iar eu, merg pe ideea că „Dacă dragoste nu e, nimic nu e…’’!!! Cel mai mult îmi doresc sănătate, de restul mă ocup personal. Am un titlu de operă la care lucrez pentru un nou debut, posibil chiar anul acesta. Mai sunt două roluri la care visez în viitorul apropiat, Desdemona din „Otello” și Margareta din „Faust”, dar, din păcate, nu se regăsesc în repetoriul operei noastre.
– Cine este Nicoleta Maier în afara scenei? Ce pasiuni are? Ce vise are?
– O persoană energică, sociabilă, o zodie de foc plină de pasiune și poftă de viață. Iubesc viața! Am o legătură strânsă cu familia mea și datorită acestui atașament vorbim zilnic la telefon. În afara scenei încerc să mă țin ocupată și să îmi dezvolt pasiunile. Îmi place foarte mult să merg vara în ture cât mai lungi cu bicicleta, prin păduri sau locuri nepopulate. Chiar și în concedii în afara țării, dacă se poate, tot cu Bicicleta. În ultimii doi ani mi-a reușit și sper ca pe viitor acest obicei să devină un stil de viață. Îmi place să dăruiesc icoane pictate de mine. Nu pictez foarte mult, dar până acum am ajuns la 12 icoane dăruite apropiaților, cu diferite ocazii. Sper, cine știe, ca pe viitor să fac din acest hobby și o meserie. Iubesc Formula 1, iar anul trecut am fost pentru prima dată prezentă la un circuit de F1, în Austria, și eram în al nouălea cer!!! E o lume total diferită, bazată pe pragmatism, strategie și bani. Bineînțeles, am un pilot și o echipă favorită! Ador când stau sub pătură la un film bun sau momentul când beau un ceai, răsfoind o carte. Când îmi permite timpul și am companie, merg la câte o piesă de teatru sau la o partidă de tenis de masă. Visurile și planurile nu obișnuiesc să le împărtășesc, cel puțin nu atât de public. Prefer să le păstrez pentru mine, astfel îmi investesc energia mai ușor, nefiind perturbate de vreun factor sau gând extern.
A consemnat Maura ANGHEL
Nicoleta Maier va putea fi aplaudată, alături de alți artiști consacrați ai ONRI, la „Recitalul Puccini”, care va avea loc în Sala Mare, sâmbătă, 12 februarie, începând cu ora 18:30.