„Mă animă iubirea pentru public și dorința de a-i aduce alinare sau bucurie în momentul în care mă aflu pe scenă”
* dialog cu soprana Rodica Vică
Este solist invitat al multor opere și filarmonici atât din România, cât și din străinătate. A debutat pe scena Operei Naționale București la numai 24 de ani, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în opere din repertoriul universal.
Este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzica barocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi. Activitatea artistică premiera mondială a oratoriului ”Strigoii” de George Enescu – alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin la Konzerthaus Berlin, „Canto Barocco” la Teatro La Fenice, „Gloria” de Antonio Vivaldi, alături de Accademia Bizantina – condusă de Ottavio Dantone, la deschiderea Festivalului Baroc Varazdin, „La Lumiere Comique”, cu orchestra Musica Ricercata, la Festivalul de Muzică Veche de la Budapesta. Cartea sa de vizită include și Matthäus Passion de J.S. Bach, sub conducerea dirijorală a lui Cristian Măcelaru, la Ateneul Român, „Poemes pour mi” de Olivier Messiaen – alături de Filarmonica Transilvania, sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal, concert în cadrul Lunii ”Oedipe” la Londra, serată inclusă în evenimentele premergătoare premierei operei enesciene la Royal Opera House Covent Garden. Toate aceste merite sunt trecute în dreptul sopranei Rodica Vică, pe care ieșenii iubitori de muzică o vor aplauda în spectacolul „La Traviata”, care va avea loc miercuri, 16 martie, de la orele 18:30.
Am stat de vorbă cu îndrăgita soprană despre muzică și pasiunea dedicată artelor frumoase.
– Din nou la Iași. Cum ați (re)găsit Opera în care ați avut debuturi memorabile? Cum a început colaborarea cu instituția de cultură?
– Este o reală plăcere de a reveni la Opera Națională Română din Iași, de a reîntâlni muzicieni extraordinari, de a face muzică alături de aceștia și de a-mi face debutul în Violetta Valery, alături de o echipă formată doar din profesioniști. Reîntâlnirea se simte ca o relație veche de prietenie bine închegată în care trecerea timpului nu s-a făcut simțită. În anul 2012 am colaborat pentru prima oară cu Opera ieșeană pentru două roluri superbe în opera „Indiile galante”, de J. Ph. Rameau. Am revenit pentru alte reprezentații ale acestei opere, după care a urmat un alt debut la Iași, în rolul Donna Anna din „Don Giovanni”. Toate aceste experiențe mi-au rămas foarte aproape în suflet.
– Debut la Iași, în „Traviata”, o operă la care visează multe soprane. Ce v-a atras la rolul Violettei?
– Într-adevăr, pe 16 martie voi face debutul absolut la Iași. Este un rol de o complexitate extraordinară, un rol care necesită mult timp, atenție, studiu de proporții cu numeroși specialiști ai operei verdiene, minuțiozitate, analiză psihologică a personajului, este o adevărată provocare… iar eu sunt eminamente un om al provocărilor. Nu sunt, însă, grăbită ci am mereu răbdare, iar odată cu experiența artistică acumulată, acest rol a apărut firesc în viața mea.
– Vă definiți ca o persoană ambițioasă, generoasă și curioasă. Ce vă animă? Ce vă motivează pentru performanță? Care este cel mai mare vis al dvs?
– La toate cele trei întrebări aș putea să vă dau un singur răspuns. Iubirea pentru publicul din sală și dorința de a-i aduce alinare sau bucurie în momentul în care mă aflu pe scenă. Pentru a transmite cât mai bine emoțiile mele către ei e nevoie de dorința de a fi cât mai autentică în procesul creativ și totodată cât mai corectă în relația dintre mine și compozitorul care a semnat lucrarea respectivă.
– Care a fost momentul în care v-ați dorit să aveți o carieră în muzică? Ați întâmpinat piedici, v-ați temut de eșec?
– Nu aveam nici 4 ani când am pășit pentru prima oară pe o scenă. Acest lucru se întâmpla datorită mamei mele care mereu s-a ocupat de copiii foarte talentați, fiind profesor la Palatul Copiilor. Tot la Palatul Copiilor mi-a fost descoperit talentul cântatului, iar din acel moment am făcut cursuri de multiple arte ale spectacolului: teatru, balet, dans, muzică ușoară și populară. Apoi am fost îndrumată spre educația școlară a muzicii clasice, studiind vioara, pianul și canto clasic. Și în cazul acestui parcurs, drumul a fost firesc spre o carieră în muzică. În ceea ce privește teama pentru eșec… la început nu te temi de ceea ce nu cunoști. Odată ce întâmpini, eșecul depinde foarte mult de cum te raportezi la el. Eu am avut parte de mentori incredibili, culminând cu cea care mi-a fost alături 12 ani de îndrumare continuă, Eleonora Enăchescu, alături de care orice eșec de la începutul carierei a fost depășit cu normalitate, concentrându-ne mereu pe ce avem de învățat din astfel de momente de cumpănă. Acum știu că orice eșec poate fi un câștig ulterior.
– Sunteți specializată în muzica barocă, un stil grandios, dramatic. Cum l-ați ales și ce v-a adus în carieră?
– Vocea mea are o particularitate si anume cea de a fi foarte agilă. Acest lucru se întâmplă atât datorită unei particularități fizice, cât și a unui studiu specific pentru acest stil muzical. Nu l-am ales eu, ci am fost distribuită de-a lungul anilor în mai multe producții baroce unde am avut bucuria de a descoperi și de a cerceta într-o mare măsură individual această muzică extrem de intensă, de o valoare inestimabilă.
– Jazz și Vivaldi, două idei aparent incongruente. Cum le-ați alăturat și ce a ieșit?
– Pe cât sunt de incongruente, pe atât de multe au în comun. Da, este un paradox, însă atât muzica de jazz, cât și muzica vivaldiană cunosc necesitatea improvizației specifice vremurilor în care au apărut. Atât barocul, cât și jazz-ul au la bază contrastul, mișcarea, detaliile, profunzimea sau factorul de surpriză. Și iată, ideea proiectului JazzT Vivaldi a apărut destul de ușor, iar în 2021 a fost și prezentată publicului vienez și nu numai.
– Care sunt mentorii care v-au inspirat, oamenii care v-au marcat?
– Cea care a avut cea mai mare influență asupra formării mele este soprana Eleonora Enăchescu, care, din păcate, nu se mai află printre noi dar care este mereu prezentă în ceea ce fac.
– Călătoriți mult, ați cântat pe multe scene. Cum este viața unui artist între două avioane? Dar între două spectacole?
– Îmi folosesc acest timp de călătorie pentru a studia mental proiectele viitoare sau de a crea altele noi. De câțiva ani am și produs proprii proiecte muzicale. Munca din spatele unui astfel de proiect este una extrem de solicitantă, iar în timpul călătoriilor încerc să folosesc acest răgaz pentru a da viață altor proiecte. Timpul dintre două spectacole îl folosesc într-o mare măsură de a rămâne concentrată pentru spectacolul următor.
– Ați spus despre dvs că sunteți un om curios. Ce va atrage în afară de muzică, ce faceți atunci când nu cântați? Ce vă face fericită?
– Când nu cânt îmi caut inspirația, iar e aici și curiozitatea mea… Vizitez muzee, mă înconjor de frumusețe, citesc, mă plimb în natură, cunosc oameni noi despre care vreau să aflu cât mai multe, poveștile celorlalți pot fi lecții prețioase pentru noi, petrec timp cu familia care încearcă să călătorească mai mult alături de mine, dansez, fac yoga, meditez. Toate aceste activități mă fac fericită și mă inspiră deopotrivă.
– Dacă ar fi să fiți portretizată într-un tablou, cum v-ar plăcea să arătați? Cum v-ați imagina chipul dvs așternut pe o pânză?
– Vai, ce întrebare frumoasă și o propunere splendidă la imaginație… Îmi plac culorile, culorile tari, culorile pale, îmi place spectrul interminabil de nuanțe și mi-ar plăcea ca o astfel de pânză să fie una cum multe culori și linii clare.
Apropo de culori, la finalul lui 2022 voi lansa un proiect inedit dedicat iubirii mele pentru culori.
A consemnat Maura ANGHEL