„Legătură dintre artist și public este sacră!”
* interviu cu tenorul Bogdan Mihai, invitat special în spectacolul „Don Pasquale” al Operei Naționale Române Iași
A cântat la Stuttgart Staatsoper, la Dresden Semperoper, Deutsche Oper Berlin, Teatro Verdi Trieste, Opera din Montreal și Suntory Hall din Tokyo, la Opera din Zurich, la Theatre de Chatelet și Theatre des Champs Elysees din Paris, la Grand Teatre del Liceu din Barcelona, Opera de Oviedo în Asturias și la Filarmonica din Berlin ori Grand Theatre de Geneva, la Suntory Hall din Tokyo. A fost primul artist român care a cântat la Opera din Dubai, la inaugurarea instituției, a făcut o premieră și la Teatrul Bolșoi. O carieră impresionantă pentru un tenor tânăr, construită nu într-un foarte lung timp. Aceasta este cartea de vizită a tenorului Bogdan Mihai, alături de care am făcut un scurt parcurs al carierei sale.
– Care este secretul acestei reușite?
– Foarte multă muncă, răbdare, dorință de autodepășire, pasiune și încrederea în maeștrii și impresarii mei, cei cărora le datorez reușitele. Nimic nu mi-a venit din cer în afara harismei (darul suprem al lui Dumnezeu). Pentru fiecare succes, pentru fiecare debut, pentru fiecare rol sau teatru de operă important în care am avut onoarea să cânt am muncit enorm! Este un studiu ce continuă și astăzi și care se va termina numai în ziua în care voi decide să părăsesc scena, iar asta cu siguranță nu se vă întâmpla prea curând! Un secret al succesului în profesia noastră, în arta noastră, îl reprezintă cei 7 ani de acasă! Bunul simț față de muzică, față de scenă, de colegi, de maeștri, față de public. Nimeni nu s-a născut învățat și, indiferent cât de mult succes poate să aibă un artist și indiferent cât de apreciat este de public și de industrie, dacă este arogant, înfumurat și îi tratează cu nasul pe sus pe oamenii cu care interacționează, în fața mea este egal cu zero! Marele bariton Nicolae Herlea, o legendă a scenei lirice românești și internaționale, îmi spunea: „Bogdan, indiferent cât de sus vei urca pe scara succesului, nu uita de unde ai plecat!”. Iată un sfat de viață pe care îl respect cu sfințenie! Niciodată nu am uitat drumul anevoios al urcușului meu, al muncii mele și întotdeauna am respectat pe toată lumea de la mic la mare!
-Aria finală a Contelui Almaviva în „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini – Cessa di piu resistere este o adevărată dantelărie. Care este secretul interpretării?
– Va rămâne pentru totdeauna aria maestrei mele din Italia, legendara soprană Mirella Freni, cea care m-a format ca „tenore di grazia” și care a făcut posibilă schimbarea tehnică de la vocalitatea de bariton liric la cea de tenor. Am studiat această arie cu maestra mea timp de 6 luni. Fiecare virgulă din partitură, fiecare respirație, accent, coloratură, totul în cel mai mic detaliu. Mă veți întrebă de ce șase luni? Răspunsul este simplu: o arie de o asemenea anvergură, dificilă din punct de vedere tehnic, lungă ca durată și mai ales că vine la sfârșitul operei, atunci când deja ești sătul de cântat cele două acte, o face extrem de dificilă și aproape inabordabilă. Acesta este și motivul pentru care în decursul istoriei, foarte multe teatre de operă au ales să taie această arie de final! Eu am avut onoarea și bucuria să o cânt pentru prima dată în România la Opera Națională din București în anul 2007, atunci când am debutat. Pentru acest lucru trebuie să îi mulțumesc marii noastre soprane Mariana Nicolesco, cea care a procurat materialul de orchestră pentru operă și care mi-a dăruit din secretele domniei sale în arta belcanto-ului. Așa am reușit să fac o premieră absolută în România, incluzând această arie finala în spectacol. Premiera pe care aveam să o repet în 2018 pe scena marelui teatru Bolshoi de la Moscova, fiind primul interpret din istoria acestui prestigios teatru care a cântat vreodată acolo această arie.
– Care a fost momentul în care v-ați simțit un artist complet, pe ce scenă l-ați trăit, în ce rol?
– Este foarte greu de ales pentru că fiecare rol, fiecare teatru și fiecare succes au avut parfumul lor. Dacă este să aleg un moment, cu siguranță mă întorc în timp, în anul 2011, când debutam rolul Almaviva în „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini, la Grand Theatre du Chatelet de la Paris. Nu voi uita niciodată studiul cu maestrul Jean Christophe Spinosi și genialul regizor spaniol Emilio Sagi (un geniu absolut al unora dintre cele mai frumoase montări de operă). În fiecare seară, la fiecare final de spectacol, o sală arhiplina și entuziastă ne ovaționa atât de mult încât eram obligați să bissăm finalul operei. Aplauze în ritm de flamenco, ovații, o stare de nedescris! Directorul teatrului de la vremea respectivă, Jean Luc Choplin, spunea că de la spectacolele cu „Don Carlo” de Verdi, ce îi aveau în rolurile titulare pe Karita Mattila, Roberto Alagna și Thomas Hampson, nu a mai existat un asemenea succes. Materialele video aflate în mediul online dovedesc spusele mele.
– Derulând puțin filmul carierei dvs, care au fost momentele-cheie care v-au marcat viitorul?
– Dumnezeu a adus în viață mea oameni minunați, de la care am învățat enorm. Voi începe cu maeștrii mei cu care am studiat intens: Cristina Măgureanu (prima mea profesoară de canto), baritonul Nicolae Constantinescu (maestrul meu în perioada studiilor în Conservatorul din București), soprana Mariana Nicolesco (maestra cu care mi-am făcut studiul de master în belcanto la Brașov) și soprana Mirella Freni (maestra cu care mi-am făcut studiile în Italia și de la care am obținut Bursa „NICOLAI GHIAUROV”, devenind ceea ce sunt astăzi). Pe parcursul formarii mele că artist, am avut imensa bucurie să fiu sfătuit și ajutat de personalități marcante ale liricii: Nelly Miricioiu, Sylvia Gestzy, Rolando Panerai, Virginia Zeani, Eugenia Moldoveanu, Silvia Voinea, Claudia Hanghiuc, Denyce Graves, Ileana Cotrubaș, Nello Santi, Cecilia Bartoli, Angela Gheorghiu și mulți alții! Momentele cheie despre care vorbim sunt de fapt momentele binecuvântate în care am avut șansa să învăț de la domniile lor! Fiecare a apărut în viața mea atunci când aveam cea mai mare nevoie și le mulțumesc din suflet!
– Care a fost primul dvs rol interpretat? Cu ce ați debutat?
– Contele Almaviva în „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini, la Opera Națională din București. Este rolul pe care l-am cântat cel mai mult în viață mea în toată lumea, de peste 270 de ori.
– Ați cântat alături de artișți celebri, ați fost apreciat de nume sonore ale muzicii. Ce ați preluat de la acești titani? Ce apreciați la fiecare dintre ei?
– Modestia, generozitatea și bucuria de a face muzică împreună! Am învățat că fiecare producție de operă este o muncă de echipă și totul se transformă într-o mică familie muzicală unde respectul, admirația și profesionalismul sunt pietre de temelie. Am și acum două rânduri scrise pe un disc de vinyl al marelui Ruggero Raimondi, cu care am cântat de atâtea ori „Don Pasquale” de Donizetti sau „Mose în Egitto” de Rossini și care, în semn de prețuire pentru mine, spunea așa: „Bogdan, resta come sei e avrai un futuro fantastico! Ti abbraccio – Ruggero” – „Bogdan, ramai așa cum ești și vei avea un viitor fantastic! Te îmbrățișez – Ruggero”.
– Ați spus că v-ați compus întotdeauna variațiunile, temele muzicale de bravură, potrivit abilităților dvs. vocale. Care sunt aceste variațiuni, care sunt cele mai apreciate?
– Așa este! O lecție importantă în belcanto este aceea că artistul a avut și are posibilitatea să își compună variațiunile, respectând obligatoriu stilul, pentru a pune în evidență calitățile sale vocale. Este o amprentă personala a artistului, este o menire a noastră și asta face diferența dintre cântăreți și artiști.
– Ce înseamnă și ce presupune să fii un artist de succes și iubit de public?
– Să fii sincer cu tine și cu arta ta! O spun mereu: pe scena suntem goi în fata publicului. Acolo se vede cu adevărat din ce suntem făcuți! Datoria fiecărui artist este aceea de a transmite emoție, emoție pură și adevărată pe care publicul să o preia și să îi răsplătească pe fiecare în parte după merit. Legătură dintre artist și public este sacră! Dacă ne respectăm și ne iubim publicul, îi oferim fără limite tot ce avem noi mai bun!
-Ați cunoscut succesul, ați strălucit pe scenă. V-ați temut vreodată de insucces? V-au copleșit emoțiile? Ați avut momente de blocaj?
– Am avut și am emoții, Slavă Cerului că sunt mereu constructive! Întotdeauna, când pe scenă m-am aflat într-un moment-cheie sau am simțit că nu este o seară fericită, mi-am spus rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și neputinciosul”. Nu vă puteți imagina cât este de puternică această rugăciune și cât de mult m-a ajutat și mă ajută în viață! Îl am pe Dumnezeu în sufletul meu și știu că totul are o rezolvare, nu îmi este frică, am învățat să nu mă mai tem de nimeni și de nimic. Încerc și învăț să iert cât pot de mult și să fie în jurul meu o stare de bine generală.
– Pe 8 iunie veți cânta în spectacolul „Don Pasquale”, al Operei Naționale Române Iași. Cum a început colaborarea?
– A fost dorința directorului Operei din Iași, tenorul Andrei Fermeșanu, căruia țin să îi mulțumesc din suflet pentru această invitație extraordinară. Este prima dată când vin să cânt la Iași și abia aștept să bucur, alături de colegii mei de scenă, sufletele celor ce vor veni să ne vadă în „Don Pasquale”, de Donizetti.
– Ce vise are tenorul Bogdan Mihai? Care este rolul la care visați și pe ce scenă ați dori să-l interpretați?
– Ca toate să vină în viața mea atunci când Dumnezeu hotăraște! Singurul lucru pe care îl doresc vieții mele este acela că familia mea și oamenii pe care îl iubesc și pe care îi prețuiesc enorm să fie sănătoși! În rest, nu îi cer lui Dumnezeu nimic întrucât mi-a dat enorm. Să se facă voia Lui și vom vedea ce surprize ne oferă viitorul!
A consemnat Maura ANGHEL