„Atunci când cânt sunt Cosmin Marcovici, omul care poate oferi pe scenă acele sentimente pe care nu reușește tot timpul să le dăruiască în viața de zi cu zi”
* dialog cu tenorul Cosmin Marcovici, de la Opera Națională Română Iași
„Am împărțit scena cu zeci și zeci de artiști, dar cei mai dragi îmi sunt colegii mei, soliștii de la Operele din Iași și Brașov, alături de care am crescut și am devenit tenorul de astăzi. Mi-aș dori din tot sufletul să am un recital alături de ARTISTA SUFLETULUI MEU (MAMA), dar, din păcate, acest lucru nu mai este posibil…”, spune tenorul Cosmin Marcovici, alături de care am revăzut câteva momente importante ale carierei sale.
– De cât timp cântați? Care a fost momentul în care ați știut că veți deveni artist?
– Cânt dintotdeauna. Provin dintr-o familie de muzicieni, iar muzica bună a fost mereu prezentă în familia mea. Am studiat timp de 12 ani violoncelul, apoi chitara pentru ca, în final, să devin solist de operă. Am avut artiști mari în jurul meu de la care am învățat tainele acestui dar dat de Dumnezeu.
– Care a fost primul spectacol și ce rol ați avut?
– Primul spectacol a avut loc pe scena Operei ieșene alături de colegii mei de la Facultatea de Arte, în anul 1992. A fost vorba despre opera „Flautul fermecat”, de W.A. Mozart. După acest spectacol, am început colaborarea cu opera ca și solist.
– Cum a continuat acest parteneriat minunat?
– (râde) De fapt, colaborarea începuse în 1988 ca și corist, însă după trei luni am fost dat afară pe motiv că eram rocker și aveam părul lung. Între timp, lucrurile s-au schimbat și de aproape 30 de ani sunt solist al Operei ieșene, scenă la care nu am renunțat atunci când mi s-a propus să părăsesc țara. Și nici nu voi renunța vreodată! Asta nu înseamnă că nu au mai fost momente tensionate. În 1999 am fost din nou dat afară cu litera i, adică fără drept de angajare în altă instituție de cultură deoarece am avut curajul și voința de a-mi cere drepturile. Cântam tot din repertoriu, dar aveam cel mai mic salariu. La numai două zile după concediere am fost contactat de către managerul Operei din Brașov, doamna Carmen Dobrescu, care m-a angajat imediat ca și solist. Între timp, mi s-a simțit lipsa, iar în anul 2000 am fost RUGAT să revin la Opera din Iași. În 2018, s-a încercat din nou concedierea mea, fără niciun motiv. Am fost adus în fața unei comisii de disciplină alcătuită de fostul manager, din care făceau parte chiar colegi de-ai mei.
– După cum se vede, v-ați continuat cariera, care a reunit multe spectacole. Care sunt rolurile la care nu ați renunța niciodată? Dar cele la care visați?
– Iubesc toate rolurile cântate, în fiecare am lăsat puțin din sufletul meu. Din păcate, anii, pe măsură ce se adună, își cer tributul și sunt nevoit să mai schimb repertoriul. Mai exact, trebuie să renunț la unele din ele, îndeosebi la rolurile prea lirice. Mi-ar plăcea să debutez în rolul Calaf, din opera „Turandot”, de Giacomo Puccini.
– Ce simțiți în momentul în care cântați? Ce a adus muzica în viața dvs? La ce ați renunțat pentru muzică?
– În momentul în care cânt sunt Cosmin Marcovici, omul care poate oferi pe scenă acele sentimente pe care nu reușește tot timpul să le dăruiască în viața de zi cu zi. Muzica a adus cea mai mare împlinire spirituală în viața mea. Nu am fost determinat să renunț la ceva pentru muzică, dar dacă mi s-ar cere nu aș sta prea mult pe gânduri. Răspunsul este – Evident, Da!
– Alături de ce artiști v-a fost drag să împărțiți scena? Lângă cine ați vrea să cântați?
– Am împărțit scena cu zeci și zeci de artiști, dar cei mai dragi îmi sunt colegii mei, soliștii de la Operele din Iași și Brașov, alături de care am crescut și am devenit tenorul de astăzi. Mi-aș dori din tot sufletul să am un recital alături de ARTISTA SUFLETULUI MEU (MAMA), dar, din păcate, acest lucru nu mai este posibil…
– Se simte multă emoție în vocea dvs când vorbiți despre muzică. Mă întreb care a fost spectacolul în urma căruia ați plâns de fericire?
– Opera Traviata a lăsat „răni” în sufletul meu. Am plâns la final, împreună cu publicul spectator.
– Când nu este operă, ce este?
– Evident când nu este operă, este hard rock. Am cântat și în câteva formații, visul meu a fost să refac grupul „Roșu și Negru”, dar se pare că la acea vreme am fost greșit îndrumat și acest vis a rămas doar un vis…
– Cum este viața unui tenor? Dietă, regim echilibrat, sport?
– (zâmbește) Dacă se spune că artiștii sunt boemi, suflete de vioară, ei bine, acest artist, adică Eu, sunt un om cu picioarele foarte bine înfipte în realitate. Într-adevăr, țin un regim alimentar mai drastic (dacă vreți ponturi, fără pâine, paste etc) și mai joc din când în când handbal alături de prietenii din Old Boys. Mă ajută să fiu în formă!
– Cum este tenorul Cosmin Marcovici atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni are? Ce iubește? Ce ar dori să facă?
– Când nu cântă Cosmin Marcovici ori este la pescuit pe malul Prutului de unul singur sau în compania oamenilor de suflet din GRUPUL GREȘIT. Dacă nu sunt cu undița în mână, sunt în magazinul cu scule de pescuit pe care îl administrez sau în bucătărie, gătind prada…
– Dacă ar fi să vă priviți din poziția de mentor, ce sfaturi le-ați da colegilor mai tineri?
– Colegilor tineri le doresc RĂBDARE și MINTE!!
– În perioada 2020-21, ați fost ministru secretar de stat la Ministerul Culturii. Cum a fost funcția pentru Cosmin Marcovici?
– A fost ca și cum aș fi primit în dar mașina visurilor mele, era a mea, dar nu am primit și cheia de la contact. Totuși, după îndelungi căutări, am găsit cheia de rezervă care era ascunsă pe undeva. Funcția mi-a adus și cele mai dezamăgitoare momente din viața mea, atunci când unii dintre colegii mei de la operă, oameni pe care i-am ajutat chiar cu riscul de a-mi compromite cariera, făceau zeci de memorii împotriva numirii mele. A fost o lecție de viață pentru mine și am înțeles încă o dată faptul că dacă într-o zi îmi voi pierde vocea, niciodată nu îmi voi pierde COLOANA VERTEBRALĂ !!!!!
A consemnat Maura ANGHEL