„Vocea este ca o iubită care are întotdeauna dreptate”
* dialog cu tenorul Daniel Magdal, director adjunct al Operei Naționale București și invitat al Operei Iași
Un invitat obișnuit al scenelor lirice internaționale, tenorul Daniel Magdal, actualmente director adjunct al Operei Naționale București, revine cu multă bucurie la Iași, oraș unde a descifrat primele partituri și unde a debutat în lumea cântului. Publicul l-a aplaudat recent într-un concert aniversar dedicat sopranei Mioara Cortez, una dintre marile voci ale lumii lirice.
– Din nou la Iași, alături de marea doamnă a cântului, Mioara Cortez.
– Am acceptat cu mare bucuria invitația de a cânta la gala aniversară alături de distinsa doamnă Mioara Cortez, o mare soprană cărei îi port o admirație enormă. Alături de domnia sa am debutat la Iași în Tosca, în rolul lui Mario Cavaradossi. Era prin anii ‘90 și am în România special pentru acest moment foarte important. Am revenit pe scena Operei din Iași după zece ani, într-o gală de excepție. Am fost bucuros să mă aflu din nou pe scena pe care am crescut. O onoare mai mare nu cred că există!
– Sunteți un nume foarte cunoscut, cu o carieră impresionantă, realizată în peste 37 de ani de cânt. Ce înseamnă muzica pentru dvs? Ce v-a adus?
– Muzica, și în special cea de Operă, înseamnă Viață! Pentru asta trăiesc. Mi-a adus enorm de multer bucurii, poate și unele momente de tristețe din anumite considerent admnistrative sau situații mai dificile, dar împlinirile au depășit orice clipă grea.
– Cum a intrat muzica în viața dvs. Care a fost momentul în care ați știut că veți sluji mereu partitura?
– Povestea mea nu este mult diferită de cea a colegilor mei. Am cântat de mic copil, așa am ajuns la Școala de Muzică. Îmi amintesc că aveam 9 ani, eram în clasa a V-a, am ieșit de la internatul aflat pe strada Cuza Vodă, iar în fața Filarmonicii am văzut un afiș pe care era scris „Văduva veselă”. Eu, neștiind pe atunci ce înseamnă opereta, m-am strecurat în sală. Rolul lui Valencienne era interpretat de marea și regretata noastră soprană Melania Herdeanu. M-am îndrăgostit subit și de soprană, și de operă, iar în acel moment am știut că voi face muzică. Am rememorat recent acele momente alături de fosta mea dirigintă, dna. Elena Pavel, pe care o vizitez ori de câte ori ajung la Iași. Ea a creat cu toți elevii o relație foarte strânsă și călduroasă, aproape maternală, pe care o avem de peste 40 de ani și o păstrăm. „Îți amintești cum săreai gardul internatului și fugeai la Operă, iar noi veneam să te căutăm?”, m-a întrebat doamna Elena Pavel.
– Ați cântat pe marile scene ale lumii? Care sunt rolurile care v-au consacrat?
– Îmi este foarte greu să spun. Consacrat este un cuvânt foarte prețios, plin de înțeles. Eu consider că toată muzica m-a consacrat, dar au fost roluri care mi-au plăcut mai mult, poate le iubesc mai mult decât orice. Unul dintre ele rămâne Otello, al lui Verdi, dar nu departe de el sunt și cele din operele lui Puccini. La fel și toate rolurile de Verdi. Mă gândesc cu mare drag și dor și la „Elixirul dragostei”, al lui Donizetti, cu toate că uzanțele nu mai sunt de aceeași natură. În aceste timpuri, cine cântă Otello nu mai interpretează și roluri din „Elixirul Dragostei”, dar eu prefer să nu fiu pus într-un sertar. Am cântat multe roluri de operă cum ar fi „Les Troyens” sau „Benvenuto Cellini”, de Berlioz, pe care nu le-au interpretat decât puțini cântăreți, am abordat și operă poloneză. Fiecare rol are încastrate calități, bucurii, tristeți și dificultăți de care te legi oricum. Când cânt un rol acela este cel preferat.
– Aș reveni la întrebarea anterioară. Ați spus că un artist care abordează roluri precum cele din „Elixirul Dragostei” nu mai cântă altceva și invers. De ce?
– Sunt chestiuni repertoriale de factură diferită. Otello este rol dramatic, cele din „Elixirul Dragostei” sunt pentru tenori lirici și cine intră în primul registru nu mai revine. Însă, marii tenori ai lumii, cântăreții de belcanto italian abordau o paletă mult mai largă de roluri decât este în ziua de astăzi. Eu mă simt extrem de bine, îmi place foarte mult să mă supun unor noi descoperiri, cerințe și atunci mai fac o trecere în repertoriul liric ușor.
– De fapt, ați abordat foarte multe genuri diferite – romanță, repertoriul vocal-simfonic.
– Consider că datoria unui cântăreț, a unui om care și-a făcut o profesie din muzica vocală este să fie deschis câtor mai multe forme de cânt. Am făcut multe seri de lied, cum ar fi una doar cu lieduri de Beethoven, o premieră mondială care mi-a aparținut. Am făcut și lied românesc de inspirație folclorică, lied românesc pe versuri de Eminescu, dar și o seară de romanță românească pe care o voi prezenta probabil și la Iași, în toamnă, la Casa Balș. Este o muzică sublimă, care face bine sufletului.
– Vocea este ca o iubită – uneori pasională, alteori arogantă. V-a trădat vreodată?
– Da, vocea este ca o iubită care are întotdeauna dreptate și toate drepturile. Nu ai voie să o neglijezi nicio secundă și îți cere toată atenția. Eu i-am oferit totul, nu am trădat-o niciodată pentru că este cel mai de preț dar pe care mi l-a dat Dumnezeu.
– Ați cântat pe scene mari, alături de titani, în locuri în care poate doar îngerii ajung. V-ați temut vreodată de eșec?
– Nu, niciodată! Eșecul este un unghi din care poți vedea lucrurile în multe feluri. Poate pentru unii colegi sau spectatori darul oferit la un moment dat pe scenă, într-o seară, a fost un eșec, dar eu nu l-am perceput astfel din simplul notiv că tot ceea ce am primit când m-am născut este un dar divin, iar Divinitatea nu poate eșua.
– Și nici nu-și ia darurile înapoi…
– Niciodată! Doar le multiplică, dacă și tu faci la fel!
– Ați fascinat publicul la fiecare spectacol oferit pe scenă? Cum ați reușit?
– Sper că îl cuceresc de fiecare dată. Nu mă întreb niciodată ce trebuie să fac ca să ajung la inima lui. Mereu când ies pe scenă mă bucur cu toată ființa mea de cadoul pe care îl am și de capacitatea pe care mi-a dat-o Dumnezeu de a putea prelucra acest lucru. Cânt întru cinstea și mărirea Lui, care este Stăpânul nostru, al tuturor, și fără de care nu am fi decât praf și nici măcar. Cine vine cu inima deschisă la un concert sau la spectacol probabil că simte această dăruire a mea și atunci apare acea comuniune de care ați vorbit.
– Din partea cărui public ați simțit mai multă căldură – a celui din România sau de peste hotare?
– (zâmbește cald) Este o întrebare foarte interesantă o curiozitate a tuturor oamenilor – care public este mai cald? Sincer, căldura oamenilor care iubesc muzica este la fel peste tot. Probabil că simțirea mea e mai profundă acasă pentru că, fiind român, sunt mai adânc, mai deschis, mai bucuros că am șansa să cânt în fața oamenilor țării mele unde m-am născut și m-am format.
– Cum este omul Daniel Magdal când nu cântă?
– Ooo, se întâmplă extrem de rar să nu cânt, dar în acele moment tot muzică fac, alături de elevi și studenți, tineri soliști care își doresc să învețe unele lucruri de la mine, iar eu mă străduiesc să le împărtășesc tot ceea ce știu. Și pentru că timpul parcă este din ce în ce mai puțin, folosesc fiecare secundă liberă pentru odihna atât de necesară pregătirii muzicale. Iubesc să citesc, iubesc teatrul, ador natura, vreau să cunosc oameni noi, să-i descopăr. De când am început să predau la facultate, petrec extrem de mult timp cu studenții mei chiar și în afara cursurilor. Mă ocup de ei ca un părinte, simt că trebuie să-i apăr, să-i ocrotesc, să-i învăț tot ce știu. Și dacă ar fi să le ofer un sfat tuturor, ar fi seriozitate extremă și muncă susținută. Cei care se hotărăsc pentru o astfel de carieră trebuie să se dedice total muzicii!
Tenorul Daniel Magdal s-a născut la Iași, unde a absolvit cursurile Liceului de Artă ,,Octav Băncilă” și ale Universității Naționale de Arte ,,George Enescu” – Secția canto la clasa maestrului Octavian Naghiu-Alba. După absolvirea cursurilor a fost solist al Operei Naționale Iași ca tenor liric lejer, debutând în roluri precum: Almaviva („Il Barbiere di Sevilla”), Ernesto („Don Pasquale”), Nemorino („L’Elisir d’Amore”). Evoluția sa în repertoriul pentru tenor spinto-dramatic l-a purtat pe scene ale operelor din întreaga lume. A cântat la Deutsche Oper Berlin, Semperoper Dresda, Staatsoper Saarbrücken, Staatsoper Hannover, Theater Klagenfurt, Theater Innsbruck, Oper Essen, Staatsoper Prag, Oper Maribor, Opera de Stat Sofia și multe altele. A susținut și concerte vocal-simfonice și mai multe seri de lieduri la New York, Berlin și București.
A consemnat Maura ANGHEL