„Muzica mi-a adus totul, împlinire pe toate planurile”
* dialog cu tenorul Ovidiu Manolache, membru în Corul Operei Naționale Române Iași
„Mi-aș dori să reușesc să cânt pe marile scene ale lumii, acesta este visul meu. Dar cine știe ce-mi rezervă viitorul, pot doar să aștept și să fiu mereu pregătit pentru acel lucru care îmi va depăși așteptările”, spune tenorul Ovidiu Manolache, membru în Corul Operei Naționale Române Iași, la începutul unui dialog dedicat carierei sale.
– Ați debutat în opereta Sânge Vienez. Cum a fost pentru dvs apariția în această operetă?
– Așa este, în luna decembrie a anului trecut am avut șansa să debutez în rolul Josef din opereta „Sânge Vienez”, de Johann Strauss-fiul. Totul a venit ca o surpriză, am auzit că urmează să pregătim o nouă premieră și urma să începem repetițiile de cor pentru pregătirea partiturii, înainte de lucrul la partea de regie. Într-o zi, am primit un telefon de la coordonatorul artistic și m-a rugat să învăț rolul. Am acceptat și m-am pus pe treabă.
– Ce v-a atras la rolul Josef? Ați găsit puncte comune?
– În primul rând am fost încântat că acest rol are arie, arie ce deschide spectacolul. Este primul rol, pe care îl interpretez pe scena Operei, care are arie. Rolurile pe care le-am jucat până în acest moment au fost roluri secundare, de comprimare. În al doilea rând, mi-a plăcut foarte mult că personajul Josef este prezent, pe scenă, pe tot parcursul operetei. Cred că sunt 2-3 numere muzicale în care acesta nu se află pe scenă.
Ca și puncte comune ar fi faptul că Josef face și desface totul în această operetă, știe tot ce se întâmplă. Deși sunt o fire destul de timidă, îmi place să știu absolut tot ce se întâmplă în jurul meu și să fiu la curent cu toate noutățile.
– Veți evolua într-o nouă producție a operetei „Sânge Vienez”. Există diferențe interpretative? Dacă da, care ar fi? Sau poate o altă abordare?
– Ca și diferențe interpretative, nu cred că sunt, deoarece treubuie să fim fidel partiturii și să ne însușim cât mai bine indicațiile muzicale primite de la maestrul dirijor, cât și cele regizorale. Dar, cu siguranță, voi aborda rolul cu mai multă stăpânire și mai puține emoții.
– Regizorul Alexandru Nagy a adus o viziune nouă în montare. Ce v-a plăcut la ideile sale?
– Mi-a plăcut foarte multă, la noua montare, faptul că s-a redus textul vorbit la minim. În vechile montări ale operetelor, textul este supradimensionat și se improvizează foarte mult pe acel text, lucru ce, la un moment dat, obosește, atât publicul, cât și pe interpret.
La Alexandru Nagy mi-a plăcut foarte mult cum a conturat fiecare personaj în parte și cum a reușit să facă legătura dintre soliștii cu experiență și cei mai tineri, printre care mă număr și eu, pentru ca personajele să se sudeze foarte bine pe scenă. Deși este un regizor tânăr, a găsit tot timpul metodele cele mai bune de lucru, chiar și în momentele tensionate, pentru ca repetițiile să decurgă cu calm, energie și să reușim să ducem la bun sfârșit proiectul pentru care lucram.
– Mi-ar plăcea să vă însoțesc într-o călătorie în trecut și v-aș întreba de cât timp cântați? Cum ați ales muzica?
– Studiez muzica de când mă știu, de la vârsta de 7 ani am început cu vioara. Părinții au observat că am ceva talent și au zis să încerce. Am absolvit Liceul de Artă „ Ștefan Luchian” din Botoșani, secția Interpretare Muzicală – Vioară. Am urmat apoi cursurile Universătății de Arte „George Enescu”, Iași secția Pedagogie Muzicală. Cântul vocal l-am descoperit pe băncile facultății, când am fost ales să fac parte din Corul „Cantores Amicitiae”. În urma unei audiții, am fost selectat să fac parte din Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova și din anul 2012 fac parte din colectivul Corului ONRI.
Din momentul în care am început să activez în corul Operei am căutat, din ce în ce mai mult, să-mi perfecționez tehnica vocală. După multe căutări, l-am întâlnit pe baritonul Alfio Grasso, care mi-a devenit maestru și cu ajutorul căruia am început să stăpânesc tehnica vocală. Am dorit să-mi completez studiile și din octombrie 2019 sunt student, din nou, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, specializarea Canto, la clasa lectorului universitar Ionuț Urdeș.
– Ce a adus muzica în viața dvs?
– Muzica mi-a adus totul, împlinire pe toate planurile. Ca și compozitori, cei mai apropiați sufletului meu sunt cei din perioada romantică și puțin după. Îmi plac foarte mult Chopin, Liszt, Dvorak. Iar în materie de operă, îmi place foarte mult Giuseppe Verdi, iar apoi Giacomo Puccini, Georges Bizet, Charles Gounod.
– Care roluri vă sunt lipite de suflet? Ce roluri v-ați dori să aveți?
– Rolul apropiat sufletului meu este Don Jose din opera „Carmen” de G. Bizet. Emoțiile și trăirile pe care le poate avea acest personaj mă fascinează. Mă atrage foarte mult ideea de cum se poate transforma un om. Mi-ar plăcea foarte mult să pot interpreta rolul amintit mai sus, dar și alte roluri ca Alfredo din „Traviata”, Rodolfo din „La Boheme” sau Lensky din „Evgheni Oneghin”.
– Cum vă simțiți mai bine – alături de colegii din cor sau ca solist?
– Mi-ar plăcea foarte mult să fiu solist, pentru acest lucru studiez și caut să mă perfecționez și sper, ca într-o bună zi, să am șansa să devin solist cu „acte în regulă”. Însă experința din cor este o școală foarte bună pentru un cântăreț și te ajută foarte mult să te dezvolți.
– Care sunt particularitățile cântului coral față de cele ale solisticii?
– În cor se pune accent pe omogenitatea din cadrul partidei și cea de ansamblu. Toți trebuie să cânte ca unul și unul ca toți, acest lucru este căutat de toți maeștrii de cor. Ca solist se pune accent pe particularitățile timbrale, pe o tehnică desăvârșită, pe joc scenic, o parte din lucrurile fără de care un solist nu poate exista, din punctul meu de vedere.
– Ce vise are tenorul Ovidiu Manolache? Ce alte pasiuni aveți în afară de muzică? Cu ce o puteți înlocui?
– Mi-aș dori să reușesc să cânt pe marile scene ale lumii, acesta este visul meu. Dar cine știe ce-mi rezervă viitorul, pot doar să aștept și să fiu mereu pregătit pentru acel lucru care îmi va depăși așteptările.
Îmi place foarte mult să gătesc, să călătoresc și să-mi petrec timpul alături de familia mea minunată și de prieteni.
Dacă nu aș mai face muzică, cred că mi-ar plăcea să am un restaurant micuț, cochet în care să gătesc doar eu și lumea să se simtă ca acasă. Îmi place foarte mult mâncarea tradițională românească, nu cred că pot alege ceva, aș mânca orice. Cel mai mult îmi place să gătesc friptură înăbușită la ceaun, cu mămăliguță. La final, adaug și un pahar de vin bun.
A consemnat Maura ANGHEL