„Lacul lebedelor”, un regal al grației
Ce rămâne când nu îți mai găsești cuvintele ori vocea ți-a amuțit? Dansul, una dintre cele mai frumoase forme de artă, spațiu de dialog și de expresie. Prin dans putem oferi totul, putem transmite pasiune, energie și gânduri-amintiri din jurnalul vieții. Dansul este cea mai sinceră cale prin care ne exprimăm trăirile și sentimentele. „E asemănător dansului Shivei, pentru că noi artiștii, ne contopim cu absolutul. Când te apropii, îi simți energia vibrantă și vie. Căldura și emoția gestică a brațelor aduse în dreptul inimii e doar o rugăciune pentru Universul care ne inspiră”, spune lectorul universitar Cristina Todi, coordonatorul Corpului de Balet al Operei Naționale Române din Iași.
Prin dans am putut intra într-un vechi basm rusesc despre iubire și despre grație – „Lacul Lebedelor”, un spectacol pus în scenă la Iași de către Opera Națională România, împreună cu Teatrul „Maria Bieșu” din Chișinău. Timp de două seri, balerinii au fascinat publicul cu povestea de dragoste scrisă de Piotr Ilici Ceaikovski, inspirată din folclorul rusesc, unde lebedele sunt simbolul dragostei veșnice. „Lacul lebedelor” prezintă frumoasa poveste a tinerei prințese Odette, care a fost transformată în lebădă printr-un blestem. Anticipând o reacție cumva așteptată a criticilor din vremurile în care a fost oferită publicului, în urmă cu 144 de ani, opera nu a fost bine primită, însă destinul a făcut ca „rățușca cea urâtă” să se transforme în lebăda care a cucerit întreg globul, fiind fără egal. Toți artiștii care au dansat pe muzica lui Ceaikovski i-au adăugat propria strălucire, la fel ca și toți regizorii care i-au dăruit propriile viziuni, iar publicul, prin aplauze, i-au urcat pe cer încă o stea norocoasă.
Vrăjile iubirii
Spectacolul aduce pe scenă povestea Prințesei Odette care cade sub blestemul vrăjitorului Von Rothbart și se transformă într-o lebădă, trup în care trăiește pe timpul zilei, iar noaptea redevine femeie. Același blestem a lovit mai multe tinere frumoase, care și-au ales-o pe Odette drept regină. Ziua, Odette trăia pe un lac fermecat, adunat din râurile de lacrimi vărsate de Regina-mamă de când Rothbart a răpit-o pe prințesă, care ar fi putut să scape de blestem doar prin iubirea oferită de un tânăr ce ar fi dorit să-i rămână alături pe veșnicie. Destinul îi oferă acest rol Prințului Siegfried. Aflat la vânătoare, el trece pe lângă lac tocmai în momentul în care Odette își schimbă aripile pentru a redeveni frumoasa tânără subjugată de Rothbart. Siegfried se îndrăgostește pe Odette, care îi spune povestea ei, iar el îi jură iubire pe vecie și o invită la balul de la castel unde dorea să o ceară în căsătorie. Cei doi își petrec noaptea la lumina stelelor, despărțindu-se în zori, când Odette redevine lebăda superbă de pe lac. În poveste intervine și intriga, iar la bal sosesc Rothbart și fiica lui, Odile, care, acoperită de vrăjile tatălui ei, preia asemănarea lui Odette, în încercarea de a-l face pe tânărul prinț să cadă în capcană și să o înșele pe cea căruia i-a dăruit inima. Siegfried dansează cu Odile crezând că este Odette, dar ochii îi sunt orbiți de vrajă. Nu vede semnele iubitei care îi arată prin fereastră minciuna lui Rothbart. Urzeala este deplină atunci când Siegfried îi jură dragoste eternă lui Odile, crezând că este Odette. Prea târziu, tânărul prinț află că mintea i-a fost tulburată, îi cere iertate lui Odette, care îi împărtășește suferința și iubirea, dar prea târziu. Prințesa va fi mereu supusă blestemului lui Rothbart, singura scăpare fiind moartea. Odette se aruncă în lac, urmată de Siegfried, iar în urmă va rămâne iubirea lor eternă care va distruge puterile vrăjitorului, eliberând astfel toate lebedele pe care cei doi îndrăgostiți îi vor putea binecuvânta din Rai, unde iubirea lor va trăi veșnic.
Seri de magie la Opera din Iași
Povestea inspirată de legenda rusească și transpusă în muzică este mereu o încântare, un dar pe care arta îl face tuturor celor ce o iubesc, așa cum a fost pe scena Operei din Iași timp de două zile. Sau trei, dacă adăugăm și repetiția generală cu public, mult așteptată de iubitorii dansului. „Ne-am dorit mult să punem în scenă această capodoperă universală, acest balet fabulos la care artiștii noștri au muncit enorm pentru a bucura publicul”, a spus lectorul universitar Cristina Todi, coordonatorul Corpului de balet al ONRI. Alături de artiștii din Iași s-au aflat și invitații lor de la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, Nadia Bohdan, Tatiana Nazarchevici și Nikolai Nazarchevici, care și-au înmulțit încă o dată talantul pe sfânta scândură a scenei. Lor li s-au adăugat nume cunoscute ale baletului precum Vlad Mărculescu, Mona Moldovanu, Monica și Cătălin Ailiesei, Vivina Olaru, dar și Cristina Preda, sosit de la București în urma unei audiții la care au participat peste 240 de artiști. Însă detaliile organizatorice sau cele din culise contează mai puțin pentru public, dornic să primească un dar artistic mult așteptat. În acordurile ochestrei, dirijorul Adrian Morar a purtat auditoriul prin frumoasa muzică a lui Ceaikovski, care poate deschide și cel mai ferecat suflet. „Baletul se fură”, a șoptit în culise prim-balerinul Vald Mărculescu, apoi a intrat în rolul Prințului Siegfrid, alături de Odetta, interpretată de Natalia Bohdan, a cărei grație a sedus publicul în prima seară, la fel ca și Tatiana și Nikolai Nazarchevici, în a doua seară. Aflat pentru prima oară în inima Moldovei, Nikolai Nazarchevici a mărturisit că „primul meu rol din balet a fost tot în Lacul Lebedelor, la fel ca și la Iași. E un spectacol care cred că își dorește să fie alături de mine atunci când calc pe scene noi”, a spus tânărul artist care are deja un portofoliu impresionant – a dansat la teatrul din Moscova, la Sankt Petersburg, la Shenzhen (China) și a avut turnee în calitate de interpret principal în Spania, Italia, Statele Unite ale Americii, Republica Cehă, Elveția, Belgia, Germania, România, Franța și China. În ciuda portofoliului impresionant, Nikolai a mărturisit că are emoții, pe care ieșenii i le-au spulberat prin aplauzele oferite în această seară: „E un teatru nou, un public nou. Am lucrat cu Vlad Mărculescu și m-am bucurat de invitația lui. Am multe emoții, recunosc, toate se adună ca un curcubeu de care mă bucur și pe care vreu să-l ofer publicului”. Lui Nikolai i-a fost parteneră de scenă Tatiana Nazarchevici, care a fost impresionată de publicul ieșean. „Fiecare balerină își dorește, încã din școală, să fie măcar o dată în viață Odette și Odilia”, a recunoscut zâmbind Tatiana.
Alături de el pe scenă a fost și Bufonul, întruchipat de Cristian Preda, sosit de la București și aflat într-un rol de debut. „Sunt pentru prima oară la Iași, mi-am dorit să fac parte parte din această companie de dans, am participat la audiții și am reușit. Rolul din spectacolul acestor seri mi se potrivește perfect”, a spus Cristian Preda. El a venit la Iași pentru că și-a dorit o schimbare. „Îmi place compania și mă bucur că pot dansa pe scena Operei ieșene. Am dansat pe multe scene din străinătate, am fost vizibil, publicului i-am plăcut. Am dansat în Lacul lebedelor de multe ori, mai ales în acest rol, și a ieșit foarte bine. Pentru mine, este un debut să dansez la Iași. Îmi place rolul, mă identific foarte mult cu personajul. Bufonul este un personaj diferit pentru că îți oferă mult mai multe pe scenă față de celelalte roluri”, ne-a destăinuit Cristian Preda.
Lacrimile scurse de Regina-Mamă, rol în care publicul a revăzut-o pe Mona Moldovanu, au impresionat publicul, care s-a bucurat de o reîntâlnire cu o doamnă a baletului ieșean, aplaudată timp de 30 de ani. „Revin cu un rol de compoziție, care mă împlinește și mă bucur că pot continua această frumoasă artă. Pe scena Operei am dansat pentru prima oară în Lacul Lebedelor, iată că revin cu mare entuziasm pentru dans. Mi-am dorit să fiu balerină de când eram copil, am ales să am o viață de poveste”, ne-a șoptit Mona Moldovanu în culise. Rolul de compoziție, care poate nu implică foarte multă tehnică și în care atitudinea și expresia vorbesc foarte mult, împlinește enorm un artist. Publicul este singurul juriu care poate face aprecieri, măsurate în plauzele care au răsunat în serile acestui noiembrie la Opera Națională Română din Iași. Și pentru că perfecțiunea nu este completă fără unele dizarmonii, au fost și voci care s-au ridicat pe tonuri negative cerând cât mai multe spectacole, ceea ce poate fi oricând o reverență în fața artei. Fără public, artistul este doar un om cu o dorință neîmplinită – cea de a dărui!
A consemnat Maura ANGHEL