În sala cu scaune din catifea luminile se aprind rând pe rând, pe măsură ce scena se animă. Artiștii vin din culise, după ce aruncă ocheade în oglinzile care le întorc imagini ce se vor regăsi, nu peste mult timp, în spectacolul pentru care au început încă o repetiție. Zâmbesc, apoi intră în rol, iar muzica inundă scena. Chiar dacă nu are încă public, sala cu scaune de catifea se umple de căldura artiștilor și a celor care i-au ajutat să pună în scenă o nouă reprezentație. De această dată este vorba despre „Sânge Vienez”, de Johann Strauss-fiul, care va avea premiera pe 11 decembrie, după mai bine de zece ani de la montarea pe scena Operei Naționale Române Iași, o operetă mult-așteptată de public, la care s-a muncit enorm. Regizorul Alexandru Nagy a adus o viziune modernă, foarte bine primită de artiști, coregraful Cristina Todi a creionat impecabil momentele de dans, iar scenograful Maria Eșanu, cu ajutorul oamenilor cu mâini de aur din atelierele de croitorie și mode-flori, a creat costumele care umplu de culoare scena, alături de decoruri desprinse parcă dintr-un basm. Cătălin Târziu a migălit decorurile, iar de proiecții s-a ocupat Andrei Cozlac.
Fiecare spectacol are propria lui poveste și nu este vorba doar despre libret ori despre partitura muzicală, ci despre ceea ce se întâmplă în micile uzine nevăzute și puțin știute de către public, căruia i se înfățișează doar costumele, măștile, decorurile și tot ceea ce îmbracă scena.
„Totul începe după discuția cu regizorul, în urma căreia lucrăm la schițele costumelor. Fiecare detaliu contează, fiecare cută ori accesoriu trebuie să fie la locul perfect. Fiecare artist are propriul costum la fiecare spectacol, fiecare balerin la fel, ca să nu mai spun de coriști sau orchestră. Schița urmează întocmai profilul artistului. Suntem atenți și la rol, dar și la atitudinea solistului, la profilul lui pentru că doar așa poate ieși un spectacol care să ajungă la inima publicului”, a spus scenograful Maria Eșanu. Opera este parte integrantă din viața ei, i-a dedicat aproape 30 de ani, răstimp în care a cunoscut toate tainele croitoriei de artă. „Am lucrat alături de scenografi celebri, cum ar fi doamna Adriana Urmuzescu, de la București, care mi-a fost un adevărat mentor. Acum ne bucurăm și de echipamente moderne, dar când eram eu la început, am cusut mărgea cu mărgea, paiete cu paiete pe rochii. Am lucrat cu domnul Cătălin Arbore, la Mefistofele, cu doamna Viorica Petrovici, în Carmina Burana, cu Cristian Mihăilescu, în Rigoletto, cu Marfa Axente în Pescuitorii de perle. Erau oameni cu experiență, care știau nu doar să-și ofere din învățătura și priceperea lor, ci și să te motiveze. Cu toții am fost o echipă, vorbeam aceeași limbă”, am aflat de la Maria Eșanu.
Costume de spectacol cusute cu fire de iubire
Când am intrat în Atelierul de croitorie femei, artizanele în ale creației de costume lucrau la rochiile pe care le vor purta personajele feminine din „Sânge vienez”. Nu este nevoie să le privești ochii, ci doar să le urmărești mișcările mâinilor ca să poți înțelege câtă pasiune pun în ceea ce fac. Luminița Bordeianu lucrează la Opera din Iași de mai bine de 25 de ani. Nu a simțit când a trecut timpul și parcă mai ieri a dat concurs pentru un post în Atelierul de croitorie femei. „Îmi amintesc că a trebuit să lucrez la un costum pentru Nevestele vesele din Windsor. Eram atrasă de teatru, de operă, de balet, îmi plăcea și îmi doream mult să fiu și eu în această lume artistică. Ei bine, am fost omul potrivit la locul potrivit și iată că de atunci am lucrat la 37 de premiere. Primul spectacol la care am lucrat costume a fost Lacul lebedelor. Am plâns când l-am vizionat, așa cum trăiesc mereu emoții imense când revăd Tosca, spectacolul meu de suflet. O parte din inima mea era pe scenă, iar acum o parte din viața mea este la Operă”, a zâmbit Luminița Bordeianu, apoi și-a întos privirea către rochia verde pe care o va purta Franți, unul din personajele din „Sânge vienez”.
Ca să poți lucra într-un atelier de creație vestimentară dedicată spectacolelor trebuie să ai același puls ca artiștii, să simți opera de pe scenă, să fii un tot unitar cu cei alături de care creezi costumele ce dau farmec oricărei reprezentații. „Nu ești un simplu confecționer, croitoria de spectacol este artă. Eu sunt de șase ani în Operă, după ce am lucrat tot în croitorie de comandă, dar nu se compară cu nimic din ceea ce este aici”, am aflat și de la Florentina Ignat. Prima reprezentație în care și-a văzut o parte din costume a fost „Don Quijote”, un balet care a fascinat-o, la fel ca și „Spărgătorul de Nuci” și „Cenușăreasa”. „Ce costume frumoase am creat împreună, a fost superb”, a spus Florentina, urmărind schița creată pentru rochia roz a lui Pepi. Când a venit la Operă, în urmă cu 11 ani, Doina Chelea a simțit că a intrat într-o poveste. A lucrat costume pentru „Kabaret”, „Don Giovanni”, „Fata prost păzită”, „Lacul lebedelor”, „Carmen”, „operă ale cărei costume sunt fantastice. Îmi amintesc că am lucrat broderia și am cusut paietele la toată orchestra, la toți 37 de artiști”.
O viață dedicată vestimentației de scenă
De Operă te desparți greu sau aproape deloc, iar cariera doamnei Jeni Prisăcaru este mai mult decât o dovadă. După ce a lucrat 30 de ani în instituția de spectacole, au mai urmat alți zece ca și colaborator, iar zilele trecute am întâlnit-o migălind la una din rochiile din „Sânge vienez”. Primul costum pe care l-a cusut atunci când a venit la Operă a fost o jachetă albă, din „Traviata”, care și astăzi este pe post de prototip în Atelierul de croitorie. Își aduce aminte cu drag despre începuturi, chiar dacă munca era mult mai grea. „Se lucra totul la mână, coseai paiete, mărgele. La costumele unei premiere munceam cam trei sau patru luni. Nu era ușor, nici acum nu este, dar nu am simțit niciodată oboseala, iar bucuria spectacolelor în care publicul admiră costumele noastre și le aplaudă este imensă”,a spus dna Jeni. Bătaia gongului anunță nu doar o nouă seară de operă, ci și o adevărată defilare a costumelor care sunt niște bijuterii în sine. Au o valoare incomensurabilă dată nu doar de țesăturile prețioase, ci și de bucățelele de suflet cusute în costumele care dau farmec oricărei reprezentații. Un spectacol este o desfășurare de forțe. Puțini știu că, spre exemplu, în „Indiile Galante” s-au lucrat 700 de costume sau în „Carmen” alte 900!
Croitoria de artă, o meserie amenințată
O astfel de meserie se face doar dacă ai chemare către frumos și răbdare. Privind la scena plină ai crede că în ateliere lucrează o armată de croitori, însă nu este deloc așa. Nu ai nevoie de mai mult decât degetele de la două mâini ca să-i socotești, asta dacă numeri și colaboratorii. Eforturile sunt imense și singura nemulțumire este legată de faptul că nu vor avea cui să-și lase măiestria. Ar fi nevoie de cursuri pentru tineri, dar nu sunt. Școlile profesionale sau de ucenici de altădată erau foarte bune. Cine avea drag de carte mergea mai departe și își completa studiiile, dacă voia. Cine nu, rămânea cu o meserie de care va fi mereu nevoie — cea de croitor care este diferită de cea de confecționer. „Croitorul poate să facă un produs unicat de la cap la coadă, confecționerul doar o operațiune. Ai nevoie de mai mult decât pricepere pentru că nu faci totul pe de rost. Este adevărat că noi primim schițele, dar le discutăm, le adaptăm astfel încât costumul final să fie impecabil. Trebuie să-ți placă tot ceea ce faci, să-ți înmulțești talantul”, este convinsă Lucia Dumitru, unul dintre artizanii din Atelierul de croitorie bărbați. Domnia sa slujește Opera de 16 ani, iar primele costume lucrate au fost cele din „Spărgătorul de Nuci”. „Avem nevoie să dăm mai departe din priceperea noastră, dar uite că nu avem cui…”, a spus cu tristețe Lucia Dumitru, sentiment împărtășit și de Lucica Luca, un alt croitor cu mâini de aur. Când a venit în Operă, în urmă cu mai bine de zece ani, a lucrat la costumele din „Carmen”, o operă care necesită o atenție specială nu doar prin vestimentația elaborată, ci și prin detaliile și numărul mare al costumelor. „Noi facem lucru de artă, fiecare costum este personalizat, nu sunt două la fel”, a adăugat Lucica Luca un detaliu important al muncii lor. Ca spectator, când privești pe scenă admiri dansul, hainele frumoase ale artiștilor, vocile lor care umplu sala și sufletele. Puțini se gândesc cine a cusut vipușca ori a transformat valurile de stofă în pantalonii perfecți, așa cum face Eugen Parfenie la fiecare reprezentație. „Este cel mai bun croitor de pantaloni din Iași. El coase toți pantalonii pentru instrumentiștii din orchestră, pentru balet, pentru restul spectacolelor”, a spus scenograful Maria Eșanu, în timp ce Eugen Parfenie încălzea fierul pentru o nouă dungă perfectă. „Am lucrat mulți ani la cooperativa de confecții, apoi am venit la Operă. Am cusut mii de pantaloni și asta aș face oricând. Nu simt niciodată oboseala și singura mea îngrijorare este că nu vine nimeni din urmă. Cui vom lăsa noi toate acestea?”, s-a întrebat Eugen Parfenie, arătând cu mâna către puzderia de schițe de pe masa de lucru. Aceeași întrebare am auzit-o și de la Doina Neamțu, de la Atelierul Mode-Flori, acolo unde se realizează accesoriile care dau strălucire ținutelor de pe scenă. Pălării, măști și multe dichisuri care completează o garderobă. Doina Neamțu este modistă, una dintre puținele din Moldova, și a venit la Operă în urmă cu mai bine de 30 de ani. A învățat meserie în atelier și i-a trebuie un an ca să poată afla toate tainele. „Am vrut apoi să mă perfecționez, dar nu am găsit nicăieri cursuri. Poate doar eu să le predau altora…”, a zâmbit Doina Neamțu. În toți anii petrecuți în atelier a lucrat la mii de accesorii și a atras-o mereu ideea de spectacol de operă. „Îmi place nespus meseria mea, o ador pentru că are diversitate. În fiecare zi fac un lucru diferit, ceea ce mă atrage enorm”, a spus modista ale cărei măști le-ați admirat în spectacolele Operei.
În atelierele de creație este mereu forfotă. O mână de oameni mai puțin știuți de public migălesc zi de zi la costumele care dau strălucire oricărei reprezentații și care, împreună cu muzica și vocile soliștilor, sub bagheta dirijorului, te duc într-o poveste în care fiecare are un rol, fără de care basmul nu ar fi complet. Și pentru că poveștile sunt întregi doar atunci când cei care le ascultă abia așteaptă să le revadă sau să le audă, aplauzele de la final sunt răsplata primită pentru fiecare creație sau intrepretare. Reverențe tuturor!
A consemnat Maura ANGHEL