Spărgătorul de nuci – Piotr Ilici Ceaikovski

Muzica de Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893)

Balet în două acte

Libretul de Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas (Histoire d’un casse-noisette, 1844) a basmului lui E. T. A. Hoffmann „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” (1816).

Premiera mondială: 6 Decembrie 1892, Teatrul Mariinsky

La Opera din Iași, premiera baletului Spărgătorul de nuci a avut loc în anul 2018, în regia și coregrafia artistei emerite Ileana Iliescu. Scenografia a fost realizată de Adriana Urmuzescu.

Sinopsis

Actul I

            Este Ajunul Crăciunului. Copiii însoțiți de părinții lor animă străzile orașului, îndreptându-se cu nerăbdare spre casa domnului Silberhaus. Acesta, împreună cu soția, cei doi copii, Clara și Fritz, și bunicii au terminat de împodobit bradul, iar acum sunt în așteptarea oaspeților. Odată ajunși, gazdele îi întâmpină într-un salon festiv, iar momentul magic al aprinderii luminilor din brad bucură îndeosebi copiii, care încep să danseze. E timpul cadourilor și copiii sunt foarte încântați de darurile primite. Ultimul sosit, Unchiul Drosselmayer, mult așteptat pentru jucăriile unice pe care le realizează special pentru Crăciun și pe care le oferă în fiecare an copiilor, pregătește, și de data aceasta, o surpriză extraordinară: trei păpuși mecanice în mărime naturală. Clara primește de la Unchiul Drosselmayer un Spărgător de nuci – un soldat în costum strălucitor de paradă, de care fetița se atașează foarte mult. Clara este extrem de fericită, iar Fritz, invidios, apucă păpușa preferată a Clarei și trage de ea până o rupe. Drosselmayer repară Spărgătorul de nuci, iar Clara îl așază sub brad, alături de soldăței. Petrecerea se încheie cu tradiționalul dans al părinților, bunicilor și al celorlalți invitați. Oaspeții pleacă la casele lor, iar familia Silberhaus se pregătește de culcare. După puțin timp, Clara se întoarce în camera festivă. Își ia Spărgătorul de nuci și adoarme sub brad, începând să viseze. Deodată apar niște motani înspăimântători. Clara se sperie. Vrea să fugă, însă motanii nu o lasă. Reapare Drosselmayer și le dă viață Spărgătorului de nuci și armatei sale de soldăței care o apără pe Clara. Spărgătorul de nuci iese învingător și îl ucide pe Regele Motanilor. Motanii ies din scenă, ducându-l cu ei pe regele mort, iar Spărgătorul de nuci se transformă în prinț.

            Clara și Prințul-Spărgător de nuci asistă la un dans feeric al fulgilor, iar la final Drosselmayer îi așteaptă să îi conducă într-o minunată călătorie spre Tărâmul Fermecatdin Împărăția Dulciurilor.

Actul II

            Odată ajunși în minunata lume a dulciurilor, Clara și Prințul-Spărgător de nuci sunt întâmpinați de Zâna și Prințul Fondantelor și de suita lor. Aceștia au pregătit dansuri surpriză cu invitați speciali: dansul spaniol, dansul arab, dansul chinezesc, dansul rusesc, dansul păpușilor de porțelan. Sărbătoarea se încheie cu o apoteoză a bucuriei, în ritm de vals – Valsul Florilor, al cărui protagoniști sunt Zâna și Prințul Fondantelor.

            Clara se trezește din visul său minunat sub bradul de Crăciun, ținând în brațe Spărgătorul de nuci mult iubit…