Încheiem triumfal programul artistic al lui brumar cu trei reprezentații ale celei de-a treia premiere din acest an.
Opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini vede lumina aplauzelor, după mai bine de 40 de ani de la ultima premieră ieșeană, la finalul acestei luni.
Datorită interesului deosebit față de celebra creație pucciniană, care este sold out la toate cele trei reprezentanții, repetiția generală programată în data de 26 noiembrie, ora 18:30, va fi, la cererea spectatorilor, deschisă publicului.
Interpretează soliștii invitați alături de soliștii, corul și orchestra Operei ieșene, conduși de la pupitrul dirijoral de bagheta maestrului David Crescenzi.
Distributie
Madama Butterfly – Lavinia Mamot (invitată)
Pinkerton – Liviu Indricău (invitat)
Sharpless – Cezar Octavian Ionescu (debut)
Suzuki – Florentina-Irina Onică
Bonzo – Andrei Yvan (debut)
Yamadori – Olivian Andrișoae (debut)
Goro – Alexandru Savin (debut)
Comisarul imperial – Ștefan Linu (debut)
Ofițerul stării civile – Marius-Mădălin Munteanu (debut)
Kate Pinkerton – Angelica Solomon (debut)
Un copil – în curs de stabilire