Troienele
Compozitor Elizabeth Swados
Regie Andrei Șerban
Regizor secund Daniela Dima
Costume Doina Levintza
Director muzical și orchestrator Lucian Maxim
Spațiu scenic și lumini Andrei Șerban
Asistenți de regie Alex Gherman, Anca Șerbănuță, Victor Zaharia
Un spectacol de Andrei Șerban
Dintre toate montările sale, Trilogia antică ocupă un loc aparte. Troienele reprezintă cel mai elocvent fragment al acestei capodopere, compusă în colaborare cu Liz Swados cu aproape 40 de ani în urmă.
Spectacolul Troienele este dedicat memoriei doamnei Ellen Stewart, fondatoarea teatrului La Mama din New York, acolo unde a fost creat inițial.
Fără curajul, determinarea și suportul ei, acest proiect nu ar fi existat și evident, nu ar fi ajuns să circule în toată lumea, ajungând acum la Opera Națională Română Iași.
În loc de sinopsis
Sfârșitul războiului troian. Participanții, în frunte cu regina Hecuba, evocă spiritul Troiei. Femeile troiene devin prizonierele soldaților greci. Prințesa Cassandra, preoteasă a lui Apollo, într-o transă profetică, avertizează despre noi pierderi și sacrificii viitoare. Andromaca, văduva lui Hector (mort și el, la fel ca toți eroii troieni) îl protejează pe fiul ei, Astyanax, singurul supraviețuitor troian de sex masculin. El reprezintă ultima speranță a troienelor, care se grăbesc să-l încoroneze ca rege, dar grecii îl iau ostatec pentru a-l omorî. Apare Elena, cea care a provocat războiul, când a fost răpita de troianul Paris. E adusă de Menelaus, soțul trădat și umilit. Cele două tabere, reunite în ură, se aruncă asupra ei. Hecuba o blestemă.
Partea a doua a spectacolului are un caracter mai liric, e o meditație asupra evenimentelor tumultoase care au avut loc. Copilul-rege e înmormântat, fantoma lui Achiles vine să-și răzbune moartea, iar Poluxena, o tânără vestală, îi cade victimă. Vapoarele sunt pregătite pentru călătoria spre Grecia, femeile iși iau rămas bun unele de la altele. Vor fi duse în exil. Deși au fost deposedate de tot, ceva le-a rămas, ceva ce nu le poate fi luat: forța spiritului. O civilizație a luat sfărșit. Troienele vor fi asimilate unei noi culturi. Dar această forță spirituală va fi flacăra ce va da naștere noii civilizații. Troia… Grecia… apoi Roma, fiecare cultură a transmis spiritul mai departe.
Despre Liz Swados (compozitor)
Liz Swados trăiește în New York, unde își desfășoară o activitate lungă de 40 de ani ca scriitoare și compozitoare. A obținut multe distincții și premii, printre care cinci nominalizări la Tony Awards, trei Obie Awards, burse ale fundațiilor Guggenheim și Ford.
Ea este cunoscută pentru musicalul Runaways pe Broadway și Alice în țara minunilor în concert cu Meryl Streep, dar ține cel mai mult la Trilogia greacă, compusă împreună cu Andrei Șerban, cand avea doar 19 ani.
În cariera sa a compus muzică pentru multe filme, 30 de musicals, a scris 4 romane, 2 cărți de poezie și 12 cărți pentru copii. Și-a dedicat o mare parte a carierei adolescenților newyorkezi cu probleme comportamentale, ajutându-i să-și canalizeze energia rebelă în mod creator.
Cu Andrei Șerban a mai colaborat și la alte spectacole de care este mândră: Omul cel Bun din Seciuan, Cum vă place (La Mama), Herakles (Naționalul din Salonic) și Cymbeline în Central Park.
Adaptarea noastră
” ….tratează același subiect ca opera lui Berlioz, Les Troyens. Deși inițial a avut premiera acum 40 de ani într-un teatru – La Mama din New York, condus de celebra și unica Ellen Stewart – lucrarea avea o formă și o structură epică operatică. Compozitoarea americană Liz Swados, inspirându-se din diverse teme muzicale etnografice, aparținând anumitor culturi pe care le-a studiat în călatoriile ei, a compus o operă în care textul și muzica au fost concepute împreună: limba greacă veche a lui Euripide (redată în original) tratează efectele dezastruoase ale invaziei grecilor în Troia și consecințele tragice ale distrugerii unei civilizații. Aceste evenimente erau explorate nu ca o înscenare muzeisitică, ci o experiență viscerală ce ne poate atinge pe oricare din noi, în orice moment al istoriei.
O bună parte din antrenametul vocal se baza pe studiul altor culturi. Expresia prin muzică a diferitelor mituri tragice, fie africane, fie asiatice sau mai aproape de noi, din Balcani, toate aceste teme și melodii aveau ecou în sufletul omului universal. Cum s-a lucrat? De exemplu, în repetiții le-am dat interpreților să asculte o culegere de bocete maramureșene. Actorii încercau să reproducă sunetul la început prin repetare mecanică, apoi descoperind dinăuntru mecanismul vibrației sonore, astfel ca emisia să devină organică. Libretul a evoluat firesc fără să ne gandim la ordinea frazelor, ci la situațiile cheie ale piesei și de acolo am găsit expresia cea mai adecvată de a le exprima liber în ritm. Colajul final nu a urmat deloc textul lui Euripide, dar prin înlănțuirea de acțiuni și situații-cheie, precis orchestrate, atmosfera și sentimentul piesei au fost recreate. Și după multe turnee internaționale și o lungă carieră pe scena newyorkeză, Troienele (una din cele trei părți care constituiau Trilogia greacă), au fost înscenate la Teatrul Național din București, imediat după revoluție. Impacul asupra generațiior care au urmat a fost puternic. Si de aceea Beatrice Rancea care juca și dansa în spectacol, mi-a propus să refac la Iași acest experiment universal de operă teatrală.
Pentru toti cântăreții, cât și pentru spectatori, doresc ca aceasta ocazie va ramane unică, demonstrând prin intermediul ritmului forța tragediei grecești și a mesajului ei universal. Deși se află la polul total opus grației senine și bucuroase a Indiilor Galante, în contrast Troienele exprimă prin experiența dureroasă a captivității și a exilului femeilor troiene contrast dorința de a trăi liber și împlinit.”
Andrei Șerban