Event Category: Opera

LUCIA DI LAMMERMOOR

Capodoperă a romantismului italian, Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti este una dintre ultimele mari creații preverdiene, în care belcantoul este investit cu valențe expresiv – dramatice.
Prima reprezentație a spectacolului regizat de maestrul Andrei Șerban poate fi urmărită pe 30 septembrie, de la ora 18:30.
Interpretează soliștii invitați alături de soliștii, corul, baletul și orchestra Operei ieșene, sub bagheta dirijorală a maestrului David Crescenzi.

DON PASQUALE de Gaetano Donizetti

Vă propunem pentru această săptămână un spectacol inedit, organizat în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași.
Miercuri, 14 iunie, de la ora 18:30, sunteți invitați la opera bufă Don Pasquale de Gaetano Donizetti, una dintre bijuteriile comediilor muzicale din secolul al IX-lea.
Povestea spumoasă a burlacului înstărit, trecut de prima tinerețe, dornic de a se căsători cu o tânără de o frumusețe răpitoare va fi relatată de soliști ai Operei ieșene și studenți ai Universității de Arte „George Enescu” Iași.
Conducerea muzicală a spectacolului în care își dă concursul Orchestra Operei din Iași va fi asigurată de maestrul Bogdan Chiroșcă.
Vă așteptăm cu entuziasm!

SUNETUL MUZICII – Richard Rodgers

Dragii noștri,
Joi, 1 iunie, de Ziua Copilului, vă invităm la musicalul The Sound of Music (Sunetul Muzicii) de Richard Rodgers, în regia Mihaelei Bogdan.
Un reper clasic al genului, musical-ul Sunetul Muzicii aduce la rampă nu doar o lume plină de energie și ritm, ci și o adevărată lecție de viață pentru toate vârstele – o lecție despre credință, inocență și loialitate.
Interpretează soliștii, corul, corul de copii, orchestra și baletul Operei ieșene, sub bagheta dirijorală a Ralucăi Zaharia.
Vă așteptăm cu voioșie!

VADUVA VESELA 2.0 – Franz Lehar

Stimați spectatori,
Duminică, 11 iunie, de la ora 18:30, vă invităm la opereta Văduva veselă de Franz Lehár, spectacol ce poartă semnătura regizorală inconfundabilă a maestrului Andrei Șerban.
Noua versiune a operetei Văduva veselă a fost pusă în scenă la începutul lunii februarie a acestui an. Prin Văduva veselă 2.0 maestrul Andrei Șerban a adus în fața publicului o nouă versiune a spectacolului, originală, transpusă și adaptată situației actuale din lume și din România. „Ce a rămas neatinsă, în versiunea prezentă, e puritatea temei dragostei autentice” ne asigură celebrul regizor Andrei Șerban.
Interpretează soliștii invitați alături de soliștii, corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului Bogdan Chiroșcă.
Spectacolul durează două ore și 45 de minute și are două pauze.

LA BOHEME – Giacomo Puccini

Stimați spectatori,

Povestea emoționantă de iubire din opera La Bohème de Giacomo Puccini va putea fi revăzută pe 7 iunie, începând cu ora 18:30. Regia spectacolului este semnată de Niky Wolcz (SUA), decorul este realizat de Helmut Stürmer (Germania), iar costumele sunt create de Lia Manțoc.

Interpretează soliștii, orchestra, corul, corul de copii și baletul Operei Naționale Române Iași.

Dirijor cor: Manuel Giugula

Dirijor cor copii: Raluca Zaharia

Coordonator coregrafic: Cristina Todi

UN BALLO IN MASCHERA – Giuseppe Verdi

Spectacolul Bal mascat de Giuseppe Verdi revine pe scena teatrului liric ieșean la începutul lunii iunie.
Opera Un Ballo in maschera, încă de la primele măsuri ale uverturii, aduce în aceeași lume sonorități ale triumfului vieții și spaime ale întunericului. Una dintre cele mai misterioase compoziții ale lui Giuseppe Verdi, lucrarea reunește caractere puternice, ghidate de emoții de nestăpânit care se impun mărturisite.
Construită pe o bună știință a contrastelor, farmecul ei se relevă atât în nepăsarea jucăușă ce transpare din ariile lui Oscar, în sinceritatea, loialitatea și suferințele lui Renato, cât și în iubirea ce însoțește fiecare gând al lui Gustavo și al Ameliei. În dedesubturile acestora răsună un ecou funest, iar Verdi îl reunește și îi dă glas prin prezența Ulricăi.
Vă așteptăm cu bucurie pe 3 iunie, de la ora 18:30!

LES INDES GALANTES

Stagiunea 2022 – 2023 se încheie cu spectacolul Les indes galantes de Jean Philippe Rameau, care va avea loc pe 2 iulie, începând cu ora 18:30.
 Opera-balet Les indes galantes, în regia lui Andrei Șerban, reprezintă expresia fuziunii celor două genuri – operă și balet – cu sonorități particulare clasicismului muzical francez, celebrând iubirea în diferitele regiuni exotice.
 „Subiectul e dragostea, sau mai precis căutarea ei în diverse locuri exotice, pe țărmuri imaginare, unde nu există frustrare, ură și nici unul din sentimentele negative cu care ne confruntăm zilnic. Această muzică ne face să pașim senin peste toate aceste adversități. Prin intermediul cântecului și al dansului, trăim cu toții câteva clipe de lumină. Chiar cred că Rameau posedă un elixir magic” spune regizorul Andrei Șerban în laudatio pentru acest spectacol fenomen, montat pentru prima dată în România.
Interpretează soliștii, corul, baletul și orchestra ONRI, conduși de la pupitrul dirijoral de maestrul Adrian Morar.
Vă așteptăm cu drag!

CAVALLERIA RUSTICANA / I PAGLIACCI

Dragii noștri,
Sâmbătă, 6 mai 2023, începând cu ora 18:30, vă invităm la prima reprezentație a spectacolului-coupé format din operele veriste Cavalleria rusticana, de Pietro Mascagni, și I Pagliacci, de Ruggiero Leoncavallo.
Interpretează soliștii invitați, alături de soliștii, corul, corul de copii, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de la pupitrul dirijoral de bagheta dirijorului Adrian Morar.
Vă așteptăm cu drag!

DON GIOVANNI

Stimați spectatori,
Vă invităm vineri, 19 mai, de la ora 18:30, să urmăriți un spectacol de operă la fel de seducător precum personajul principal, Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart.
Rolul eternului cuceritor va fi interpretat de baritonul Alexandru Constantin.
Reprezentația de vineri îi reunește pe soliștii Operei din Iași, basul Andrei Yvan (Leporello), soprana Diana Ionescu (Donna Anna), soprana Diana Bucur (Donna Elvira), mezzosoprana Maria Miron Sîrbu (Zerlina), basul Daniel Mateianu (Masetto), basul Ivan Dikusar (Commendatore), și pe tenorul invitat Andrei Lazăr (Don Ottavio).
Interpretează orchestra, corul și baletul Operei ieșene, conduși de bagheta dirijorală a maestrului Gheorghe Victor Dumănescu.
Vă așteptăm cu bucurie!

RIGOLETTO

Stimați spectatori,
Vă așteptăm duminică, 21 mai 2023, de la ora 18:30, la spectacolul Rigoletto de Giuseppe Verdi.
În reprezentația de duminică îl veți revedea pe îndrăgitul bariton Lucian Petrean, care va da viață bufonului Rigoletto, un tată îndurerat, dispus să îndure totul pentru dragostea față de fiica sa Gilda, rol interpretat de soprana Manuela Barna-Ipate.
Rolul Ducelui di Mantova va fi interpretat de tenorul invitat Paul Lungu.
Din distribuție fac parte și soliștii Operei din Iași, basul Teodor Busnea (Sparafucile), mezzosoprana Florentina-Irina Onică (Maddalena), soprana Brîndușa Moțoc (Giovanna), basul Daniel Mateianu (Monterone), basul Victor Zaharia (Marullo), tenorul Ovidiu Manolache (Borsa), baritonul George Cojocariu (Ceprano), soprana Angelica Solomon (Contesa Ceprano), tenorul Florin Roman (Uşierul) și tenorul Gabriel Doru (Pajul).
Interpretează corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului Vladimir Lungu.