După succesul reputat în februarie cu noua montare a „Văduvei vesele”, a lui Franz Lehar, artiștii lirici ai Operei Naționale Române din Iași au ridicat din nou publicul în picioare în cele două seri din martie când au oferit tot atâtea reprezentații memorabile. „Am încercat să facem ceva bun, cu o muzică frumoasă, cu un entertainment de calitate”, a spus regizorul Andrei Șerban despre noua producție, aflată la o distanță de șapte ani de la montarea cu același nume, a patra din cariera domniei sale.
Celebra operetă scrisă de Franz Lehar la începutul secolului XX este o spumoasă poveste de dragoste ce se bucură de un succes fantastic în toate teatrele din lume. De această dată, regizorul Andrei Șerban a propus o viziune nouă atât în ceea ce privește textul vorbit, cât și în relația dintre personaje. „Fiecare versiune a Văduvei vesele montate de mine este complet diferită. Niciuna nu are legătură nici ca decor sau costume cu celelalte. De fiecare dată când lucrez încerc să fac ceva nou. Rolul artistului adevărat este să caute, să fie mereu neliniștit. Din acest motiv am încercat, cu acest grup de cântăreți care au fost dornici să plece într-o aventură cu noi, să facem ceva bun, cu o muzică frumoasă, cu un entertainment de calitate”, a punctat Andrei Șerban.
Lucrul cu un cântăreț nu este deloc simplu, iar relația dintre un regizor și un artist liric este foarte importantă, așa cum au demonstrat pe scenă protagoniștii spectacolelor care au bucurat foarte mult publicul. „A patra reprezentație a ediției revizitate a spectacolului Văduva veselă a fost, ca să reiau impresia mea și a unor prieteni cu care am împărtășit fulgurant aceeași convingere (și cedare sentimentală), un perfect spectacol de Broadway! O risipă magnifică de energie, vocile superbe ale tuturor protagoniștilor, ale corului, un intricat show de cabaret à la parisienne, cu balerine grisette și balerini actori, au făcut senzația serii, prin intensitatea și perfecțiunea jocului lor”, a fost mesajul transmis de către prof. univ. dr. Lăcrămioara Petrescu, unul dintre ieșenii pentru care Opera este un adevărat templu.
Artiștii au fost provocați să foreze în cele mai adânci unghere ale sufletului după stare, după emoție pe care le-au transmis într-un mod sublim. „A fost o seară specială alături de colegii mei talentați, în producția Maestrului Andrei Șerban! Vă felicit și vă mulțumesc tuturor pentru susținere!”, a spus soprana Angelica Solomon, a cărei reverență făcută publicului i-o dedicăm, la fel ca și celorlalți artiști care au urcat pe scenă. În prima seară, aplauzele au fost împărțite între Ana Cernicova (invitată, Hanna Glavary), Cosmin Marcovici (Danilo Danilovici, debut), Lucian Dolhăscu (invitat, Ambasadorul Zetta), Diana Ionescu (Valencienne), Ștefan von Korch (invitat, Camille de Jolidon), Ștefan Linu (Cascada), Alexandru Savin (St. Brioche), Dmytro Melnyk (Kromski), Tatiana Purcaru (Doamna Kromski), Cristina Gireadă, Tudor Florența, Iulia Zamfirache (Pontevedrini), Ovidiu Manolache, Robert Buzilă (Agenții). A doua seară, publicul s-a bucurat de vocile Nicoletei Maier (Hanna Glavary), ale lui Andrei Lazăr, Andrei Yvan (Ambasadorul Zetta), Angelicăi Solomon (Valencienne), Ștefan von Korch (Camille de Jolidon), Ștefan Linu (Cascada), Alexandru Savin (St. Brioche), Dmytro Melnyk (Kromski), Tatiana Purcaru (Doamna Kromski), Cristina Gireadă, Tudor Florența, Iulia Zamfirache (Pontevedrini), Ovidiu Manolache, Robert Buzilă (Agenții).
Ca de obicei, la finalul unor reprezentații sublime, „cuvintele sunt de prisos, dar muzica a continuat să vorbească”.
Maura Anghel